Eveniment

Vreme caldă toată săptămâna. Ploi slabe în vestul, nordul şi centrul teritoriului

Vreme caldă toată săptămâna. Ploi slabe în vestul,...

Autor: Nicolae Oprea, Mediafax

09.04.2018, 10:39 114

„În următoarele zile, vremea se menţine caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade Celsius, iar cele mai scăzute valori urmând a se înregistra în zona litoralului, iar cele mai ridicate în partea de nord-vest şi de centru a ţării”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, în partea de vest a ţării vor apărea şi ploile de luni noapte, dar nu vor fi însemnate cantitativ şi vor fi trecătoare.

„Totodată, îşi vor face apariţia şi ploile, mai ales în partea de vest, de nord şi de centru, însă aceastea, din datele pe care le avem până în prezent, vor fi slabe din punct de vedere cantitativ. Primele ploi vor apărea din această noapte (n.r. – luni noapte), în partea de vest a teritoriului. De asemenea, dimineţile, îndeosebi în est şi în sud-est, este posibil ca pe spaţii mici să apară ceaţa”, a mai precizat meteorologul ANM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO