Eveniment

Vreme extremă în Capitală: ANM anunţă caniculă ,iar vineri după-amiază e posibil să apară vijelii şi ploi torenţiale

Vreme extremă în Capitală: ANM anunţă caniculă ,iar...

Autor: Otilia Serescu

30.07.2020, 11:08 63

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentu Bucureşti, valabilă de joi pânâ sâmbătă, la ora 2.00. Vremea va fi caniculară, cu temperaturi de până la 38 de grade Celsius. Vineri după-amiaza e posibil să apară ploi torenţiale şi vijelii.

„În intervalul menţionat, valorile de temperatură vor continua să caracterizeze o vreme călduroasă, caniculară în dupăamiezile zilelor de joi (30 iulie) şi vineri (31 iulie), când disconfortul termic va fi accentuat, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Joi (30 iulie) temperatura maximă va fie 37...38 de grade, iar vineri (31 iulie), în jurul a 35 de grade”, conform ANM.

Cerul va deveni variabil şi din a doua parte a zilei de vineri va fi în creştere probabilitatea pentru intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse.

„În cursul nopţilor, temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale)”, potrivit sursei citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO