Eveniment

Vremea rea face ravagii: 18 judeţe sub cod portocaliu de viscol, patru sub cod galben. Mii de oameni au rămas blocaţi, zeci de localităţi au rămas fără curent

Vremea rea face ravagii: 18 judeţe sub cod portocaliu de viscol, patru sub cod galben. Mii de oameni au rămas blocaţi, zeci de localităţi au rămas fără curent

Autor: Departamentul Corespondenti

06.02.2020, 07:16 242

18 judeţe din Muntenia, Moldova şi Dobrogea sunt joi de la ora 8.00 sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, iar alte patru sub cod galben. Avertizările expiră la ora 12.00, respectiv 15.00.

Potrivit meteorologilor, rămân sub avertizare cod portocaliu judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa şi Călăraşi.

Până la ora 12.00, se anunţă intensificări susţinute ale vântului, ninsoare viscolită şi spulberată. Astfel, spun meteorologii, în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea vântul va continua să prezinte intensificări susţinute cu rafale de 70 - 80 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură peste 80 - 90 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Totodată, judeţele Bacău, Vaslui, Giurgiu şi Teleorman sunt, până la ora 15.00, sub cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă spulberată. Va mai ninge în sud-estul ţării, iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze de peste 55 km/h, iar în zona montană peste 70 km/h, spulberând zăpada.

Avertizări cod roşu şi portocaliu de viscol şi vânt emise anterior expiră joi la ora 8.00.


Sute de oameni au rămas blocaţi în maşini şi în trenuri din cauza zăpezii şi a viscolului puternic din judeţul Brăila. Tot din cauza vântului puternic mai multe reţele electrice au fost rupte, lăsând 70 de localităţi fără curent.

Potrivit reprezentanţilor ISU Brăila, trenurile Constanţa – Buzău, Galaţi – Buzău şi Bucureşti Nord-Galaţi au rămas blocate la Bărăganu, Făurei şi Lacu Sărat, iar cel puţin 80 de persoane au aşteptat zeci de minute pentru a fi transferate în alte garnituri.

Probleme au fost şi pe şosele chiar dacă autorităţile au închis circulaţiei auto toate drumurile naţionale şi judeţene.

Pe parcursul nopţii, mai multe autoturisme, autocare, microbuze şi tir-uri au rămas blocate pe DN 2B, între Ianca şi limita judeţului, şi pe DN 21, între Însurăţei şi limita judeţului, din cauza vizibilităţii reduse.

Dimineaţă, pompierii brăileni au mai multe intervenţii în derulare în diferite puncta ale judeţului.

Sute de persoane aşteaptă ajutorul autorităţilor.

„Între localităţile Mircea Vodă şi Ianca, pe DN 2B este blocat traficul rutier de 2 tir-uri (cu 2 persoane), ceea ce a condus la blocarea a 15 autoturisme cu 2 persoane, a 2 microbuze cu 22 persoane, a unei camionete cu 3 persoane, a unui autocar cu 40 persoane şi a altor 2 tir-uri cu 2 persoane. Pentru deblocarea acestora se acţionează de către SDN Brăila şi ISU Brăila. La ora 06.20 a fost deblocat un deblocat un semn în dreptul localităţii Mircea Vodă. S-a început defluirea coloanei de maşini blocate în zonă. Pe raza comunei Vădeni echipaje din cadrul ISU şi IJJ Brăila acţionează pentru deblocarea unui autoturism cu 2 persoane, la limita judeţului Brăila cu judeţul Galaţi. Pe DJ 203 între localităţile Făurei şi Ulmu, echipaje din cadrul ISU şi SVSU Ulmu, au acţionat pentru deblocarea unui microbuz cu 12 persoane care au fost preluate şi cazate în siguranţă în comuna Ulmu, prin grija autorităţilor locale. Pe DE 584, între localităţile Însurăţei şi Bărăganul sunt blocate/derapate în trafic 11 tir-uri, 10 autoturisme şi o autocisternă, totalizând 30 persoane. Se acţionează cu echipaje din cadrul ISU şi SDN pentru deblocarea traficului. La ora 06.150 a fost deblocat un deblocat un semn în dreptul popasului Dropia. S-a început defluirea coloanei de maşini blocate în zonă. Pe DE 584, între localităţile Viziru şi Însurăţei la popasul Dropia, drumul european este blocat de un tir pe toată partea carosabilă. Două utilaje din cadrul SDN Brăila încearcă să deblocheze tir-ul, dar întâmpină probleme datorită vizibilităţii foarte scăzute”, a anunţat ISU Brăila la ora 6.30.

Probleme mari sunt şi pe reţelele electrice. 70 de localităţi au rămas fără curent electric, afectând aproape 40.000 de persoane. 30 de angajaţi ai companiei de electricitate încearcă să remedieze defecţiunile, dar misiunea lor este îngreunată de vânt şi de zăpadă.

La ora redactării acestei ştiri, toate drumuri naţionale şi judeţene din Brăila sunt închise. De asemenea, au fost suspendate cursurile şcolare pe parcursul zilei.

AFACERI DE LA ZERO