Eveniment

Wizz Air: Echipajul şi pasagerii avionului care a aterizat de urgenţă la Roma nu au raportat răniţi

Wizz Air: Echipajul şi pasagerii avionului care a...

Autor: Laura Mitran

08.06.2013, 11:50 3409

Zborul Wizz Air, W6 3141, de sâmbătă, de la Bucuresti spre Roma, Aeroportul Ciampino, cu 165 de pasageri la bord şi şase membri ai echipajului a fost redirecţionat spre Aeroportul Roma Fiumicino, pentru aterizare de urgenţă din cauza unei probleme la trenul de aterizare, potrivit unui comunicat al companiei.

"Aeronava a aterizat în siguranţă la ora 8.15, iar pasagerii au fost debarcaţi folosindu-se toboganele de ieşire. Echipajul şi pasagerii nu au raportat răniţi, pasagerii fiind asistaţi de companie", spune Daniel de Carvalho, directorul de comunicare al companiei, reprezentanţii Wizz Air precizând că au fost pasageri care au primit îngrijiri pentru că s-au speriat, fără a fi însă răniţi, şi că s-a creat o confuzie.

"Wizz Air va colabora cu autorităţile pentru investigaţie şi îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi de inconvenientele create de aterizarea de urgenţă", mai spune directorul de comunicare al companiei.

AFP a raportat, sâmbătă dimineaţă, citând agenţia de presă italiană Ansa, că un avion venind de la Bucureşti a efectuat o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Fiumicino din Roma, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, provocând rănirea a trei pasageri.

Potrivit AFP, pilotul avionului, care urma să aterizeze pe un aeroport mai mic de la Roma - Ciampino, a solicitat să aterizeze la Fiumicino, unde pista este mai lungă.

Una dintre roţile trenului de aterizare a rămas blocată înainte de aterizare, iar pilotul a fost nevoit să aterizeze cu ajutoul unei singure roţi şi unui singur motor. După ce s-a oprit, avionul s-a aplecat pe o parte. Pompieri, poliţişti şi carabinieri au sosit foarte repede la faţa locului, a mai scris presa internaţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO