Eveniment

World Vision România: Doar 8 din 100 de elevi din mediul rural termină o facultate. „Nu putem vorbi cu adevărat despre egalitate de şanse, despre acces echitabil la educaţie, până când nu vom implementa soluţii concrete pentru toţi copiii de la sat“

Mihaela Nabăr: Programul nostru arată clar că o investiţie de substanţă în aceşti copii le schimbă în mod real viitorul. Mulţi dintre absolvenţii Vreau în clasa a 9-a au terminat facultatea, iar unii ne sunt voluntari sau colegi în organizaţie astăzi

Mihaela Nabăr: Programul nostru arată clar că o investiţie de substanţă în aceşti copii le schimbă în mod real viitorul. Mulţi dintre absolvenţii Vreau în clasa a 9-a au terminat facultatea, iar unii ne sunt voluntari sau colegi în organizaţie astăzi

Autor: Ramona Cornea

02.10.2020, 08:30 194

Circa 7,8% din populaţia în vârstă de 30 – 34 de ani care locuieşte în mediul rural are studii superioare, conform organizaţiei World Vision Româ­nia, care citează statistici oficiale.

Deşi în ultimele două decenii a crescut semnificativ numărul absol­ven­ţilor din învăţământul universitar, România încă se plasează mult sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea persoa­nelor cu studii superioare din totalul populaţiei, 26% în 2017, faţă de media UE de 40%, spun specialiştii de la World Vision România.

În plus, angajatorii spun că absolvenţii care intră pe piaţa forţei de muncă au competenţe prea teoretice şi că acestora le lipsesc adesea competenţele nontehnice esenţiale, printre care se numără soluţionarea problemelor, munca în echipă şi comunicarea, conform Raportului de ţară din 2019, realizat de Comisia Europeană.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO