Zeci de case şi străzi au fost inundate în urma ploilor care au căzut în ultimele 24 de ore în judeţul Constanţa. Pompierii intervin în mai multe localităţi de pe litoral, cele mai multe sesizări venind din staţiunea Mamaia. De asemenea, au fost chemaţi şi la o grădiniţă inundată, din Constanţa, în care se aflau copii. Viituri au fost şi în Tulcea.
Autorităţile din judeţul Tulcea anunţă că de o parte a viiturii formate între Frecăţei şi Teliţa, a rămas blocată o ambulanţă cu un pacient. Angajaţii ISU încearcă degajarea drumului de apă, pentru ca aceasta să se poată deplasa. Pacientul, un bătrân de 81 de ani, are probleme respiratorii.
"Reprezentanţii Serviciului Spaţii Verzi sunt pregătiţi să intervină în cazul în care situaţia o va impune cu patru echipe formate din alpinişti şi ţapinari. Echipe ale Serviciului Igienă Publică intervin în permanenţă la pasajele inundate de la Gară şi de pe strada Ştefan cel Mare cu vidanje", spun sursele citate.
Totodată, 20 de echipe, a câte patru oameni fiecare, cu vidanje, vole şi pompe ale SC RAJA SA intervin în municipiul Constanţa pentru decolmatarea rigolelor de scurgere, a canalizărilor şi pentru pomparea apei din zonele inundate. Populaţia oraşului a fost rugată să nu staţioneze autovehiculele în dreptul gurilor de canalizare pentru a nu face dificilă intervenţia utilajelor ori sub copaci sau crengi uscate pentru a preîntâmpina avarierea acestora.