Eveniment

Zeci de mii de produse contrafăcute, de peste 13,3 milioane lei, confiscate în Portul Constanţa

Zeci de mii de produse contrafăcute, de peste 13,3...

Autor: Cătălin Legănel

16.01.2016, 12:37 254

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră şi vameşii din Portul Constanţa au verificat amănunţit, vineri, în baza analizei de risc, un container sosit din China în care se aflau produse electronice pentru o societate comercială cu sediul în oraşul ucrainean Kiev.

În urma controlului, au fost descoperite peste 4.500 de modulatoare FM cu telecomandă, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproape 360.000 de lei dacă ar fi fost originale.

De asemenea, în container au mai fost găsite 36.750 de conectori pentru cabluri, marfă nedeclarată în documentele de transport, cu o valoare de 73.500 de lei.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din Portul Constanţa Sud-Agigea, împreună cu lucratorii vamali, au descoperit 4.600 de carduri de memorie ”Micro SD”, produse susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 92.000 de lei dacă ar fi originale.

Marfa din containerul controlat era destinată unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov, care are administrator un cetăţean român în vârstă de 56 de ani, din Bucureşti.

În această săptămână, poliţiştii de frontieră de la Grupul de Nave Constanţa, alături de lucrătorii Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, au mai descoperit peste 8.000 de telefoane mobile performante, susceptibile a fi contrafăcute, şi aproape 2.500 de becuri de iluminat cu led, nedeclarate organelor vamale, sosite în Portul Constanţa din China. Valoarea produselor confiscate se ridică la aproximativ 12.820.260 de lei.

În toate cazurile, produsele descoperite, cu o valoare estimată la 13.342.914 lei, au fost ridicate de lucrătorii vamali în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră constănţeni fac cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, şi de folosirea de acte nereale faţă de autoritatea vamală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO