Eveniment

Zelenski, pregătit să negocieze cu Putin: Eşecul ar putea însemna al Treilea Răboi Mondial

Zelenski, pregătit să negocieze cu Putin: Eşecul ar...

Autor: Laura Buciu

20.03.2022, 17:04 981

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski spune că este pregătit să negocieze cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, dar avertizează că un eşec al negocierilor ar putea însemna că lupta dintre cele două ţări ar putea duce la un al treilea război mondial".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenkski a declarat, într-un interviu acordat duminică CNN, că există „compromisuri” pe care Ucraina nu le poate face în negocierile cu Putin.

Zelenski a fost întrebat despre cererile Rusiei - inclusiv să recunoască faptul că Crimeea face parte din Rusia, că cele două republici din Donbas sunt republici independente şi să garanteze că Ucraina nu va fi niciodată membră a NATO. Răspunsul a fost: „Există compromisuri pentru care nu putem fi pregătiţi ca stat independent”.

Zelenski a spus că Rusia „nu poate să se impună cetăţenilor unei alte ţări cu forţa".

„Nu poţi să-l faci pur şi simplu pe preşedintele unei alte ţări să recunoască ceva prin folosirea forţei", a adăugat el.

În interviul acordat CNN, Zelensky a declarat că este pregătit să negocieze cu preşedintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă orice încercare de negociere eşuează, ar putea însemna că lupta dintre cele două ţări ar putea duce la „un al treilea război mondial".

„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Şi cred că, fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO