Eveniment

ZF Live. Alexandra Smedoiu, Deloitte: Excepţiile fiscale afectează încasările din impozitul pe profit. Aşa cum au fost anulate excepţiile la impozitul pe venit şi avem o creştere a încasărilor, trebuie eliminate şi excepţiile de la impozitul pe profit, unde încasările sunt insuficiente

Alexandra Smedoiu susţine eliminarea scutirilor precum cea de impozit pentru profitul reinvestit.

Alexandra Smedoiu susţine eliminarea scutirilor precum cea de impozit pentru profitul reinvestit.

Autor: Ramona Cornea

13.06.2025, 00:08 1019

 „La impozitul pe profit există o facilitate, ca şi la persoane fizice, care se cheamă profit reinvestit, care scuteşte o bună parte din profiturile firmelor dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Trebuie să aducem pe toată lumea la acelaşi nivel, să eliminăm toate zonele acestea de scutiri, excepţii, facilităţi şi să rămână totul pe bază de cotă unică“.

După ce statul a făcut primii paşi spre eliminarea excep­ţiilor de la impozitul pe venit – o măsură care a dus deja la creşterea încasărilor la buget – următorul pas logic ar trebui să fie reformarea impozitului pe profit, unde încasările rămân încă modeste, susţine Alexandra Smedoiu, partener de fiscalitate în cadrul Deloitte România. În primele patru luni din an, statul român a colectat venituri din impozitul pe salarii în valoare de 19,6 mld. lei, în creştere cu 25,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2024.

Pentru anul 2025, veniturile din impozitul pe venit estimate de ZF sunt de 60 mld. lei, plus 22% faţă de anul anterior. Creşterea mare provine de la eliminarea facilităţilor fiscale pentru anumite categorii de salariaţi şi de la încasările de dividende în avans pentru a beneficia de rata de 8%. O astfel de măsură aplicată şi impozitului pe profit ar putea fi o soluţie pentru a încasa mai multe venituri la bugetul de stat şi pentru reducerea deficitului bugetar.

Un exemplu important în această ecuaţie este facilitatea privind profitul reinvestit, care le permite firmelor să evite plata impozitului pe profit dacă reinvestesc în active fixe. Smedoiu spune că o revizuire a tuturor scutirilor este necesară pentru o mai bună echitate fiscală.

„La impozitul pe profit există o facilitate, ca şi la persoane fizice, care se cheamă profit reinvestit, care scuteşte o bună parte din profiturile firmelor dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Dacă ai profit sau faci o investiţie în ceva active fixe, eşti scutit de impozitul pe profit aferent investiţiei făcute. Dacă ne dorim să rămânem în sistemul acesta de cotă unică. Trebuie să aducem pe toată lumea la acelaşi nivel, să eliminăm toate zonele acestea de scutiri, excepţii, facilităţi şi să rămână totul pe bază de cotă unică“, a detaliat ea în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Soluţia nu este renunţarea la cota unică, ci tocmai aplicarea sa fără excepţii, spune ea. În opinia ei, predictabilitatea sistemului fiscal trebuie să fie dublată de un trata­ment egal pentru toa­te categoriile de con­tribuabili.

„Sistemul fiscal românesc este marcat de o serie de scutiri şi reduceri la colectările din impozitul pe venit şi impozitul pe profit“.

„Deci primul lucru care se poate face este să ne uităm la acest sistem de cotă unică, aşa cum este el, dar să aducem pe toată lumea la nivelul acestei cote unice, 10%, 11%, 16%, care o fi ea, dar cumva să scoatem toată zona aceasta de scutire“, a spus Alexandra Smedoiu în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels