• Leu / EUR5.0919
  • Leu / GBP5.8310
  • Leu / USD4.3707
Eveniment

ZF Live. Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: Îmi doresc ca în momentul în care voi părăsi primăria, măcar 70% din şcoli, grădiniţe, creşe, licee şi baze sportive să fi fost renovate sau completate cu alte investiţii. Ne apropiem de acest procent

Autor: Alexandra Matei

23.09.2025, 18:40 24491

 Dintr-un total de 92 de clădiri utilizate în actul de învăţământ la nivelul municipiului Galaţi, peste 60 au fost renovate, sunt în curs de renovare sau urmează să fie renovate cu bani europeni, fonduri proprii ale administraţiei locale şi împrumuturi.

Educaţia este o prioritate pentru municipiul Galaţi, iar investiţiile în şcoli, licee, creşe, grădiniţe sau baze sportive demonstrează acest lucru. În prezent, 30 de proiecte în domeniul educaţiei sunt în derulare în Galaţi, cu o valoare totală aproximativă de 400 mil. lei, bani care merg către creşe, grădiniţe, licee, şcoli şi săli de sport.

„Avem ceva vreme de când tot investim în educaţie şi cred că nu ai cum să faci educaţie cât timp clădirea în care urmează ca actul de predare şi învăţare să aibă loc nu arată bine sau foarte bine. (...) Îmi doresc ca în momentul în care voi părăsi primăria, măcar 70% din şcoli, grădiniţe, creşe, licee şi baze sportive să fi fost renovate sau completate cu alte investiţii.  Ne apropiem de acest procent. Din cele 92 de clădiri pe care le utilizăm în actul de învăţământ, am depăşit 60 de clădiri pe care le-am renovat, sunt în curs de renovare sau urmează să înceapă”, a spus Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, în timpul emisiunii ZF Live.

Marea parte a investiţiilor a fost realizată din fonduri europene, afirmă el, fonduri care au fost completate cu resurse locale şi cu împrumuturi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0919
Diferență: -0,002
Ieri: 5.0920
Azi: 4.3707
Diferență: 0,1512
Ieri: 4.3641
Azi: 5.8310
Diferență: 0,1185
Ieri: 5.8241
Azi: 5.4427
Diferență: -0,1724
Ieri: 5.4521