Eveniment

ZF Live. PwC: Spiritul antreprenorial în Transilvania este cel mai dezvoltat. Trebuie să replicăm modelul în toată ţara

Autor: Cătălina Butan

17.10.2014, 00:05 241
Rata de creştere a cifrei de afaceri agregată a celor mai mari companii din Transilvania deţinute de antreprenori români este mai mare faţă de nivelul înregistrat la nivel naţional, arată datele proiectu­lui „Cam­pioni în Business“.
 
Cele mai mari 1.300 de companii deţinute de antreprenori români - eşantionul luat în calcul pentru premierea celor mai dinamice companii în cadrul proiectului „Campioni în business“ -  au avut anul trecut o cifră de afaceri de 151 mld. lei (în creştere cu 6,7% faţă de anul anterior) şi un profit net de 6 mld. lei (14 % faţă de 2012). Cele 398 de companii din regiunea Transilvania incluse în eşantion au avut o creştere a cifrei de afaceri de 9%, la 40 miliarde de lei în 2013 faţă de anul trecut.
 
„Cifrele confirmă că în Transilvania există spirit antreprenorial dezvoltat, care s-a consolidat în ultimii ani. Poate şi apropierea de Vest, precum şi stabilirea unor facilităţi de producţie, atât ale multinaţionalelor, cât şi ale antreprenorilor români în regiune ajută la această creştere. Lucrurile sunt aşezate mai eficient în această regiune, ar trebui să încercăm să replicăm la o scară mult mai largă şi în alte regiuni“, a spus la ZF Live Ionuţ Sas, director al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Legală din PwC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro