Eveniment

ZF vă prezintă cine conduce România. Cine conduce Secretariatul General al Guvernului: un secretar general cu rang de ministru, trei secretari generali adjuncţi şi doi secretari de stat

Rubrica „ZF vă prezintă cine conduce România” vine să arate cine sunt şefii din ministere, autorităţi şi din inspectoratele care conduc România

ZF vă prezintă cine conduce România. Cine conduce...

Autor: Ramona Cornea

27.02.2023, 17:45 996

Secretarul general Marian Neacşu (PSD) a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare în anul 2016, după ce şi-a angajat fiica la biroul de parlamentar Printre secretarii generali adjuncţi şi secretarii de stat se numără un fost funcţionar public din Sighetu Marmaţiei, un inginer constructor şi un avocat.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) are la conducere un secretar general cu rang de ministru, trei secretari generali adjuncţi şi doi secretari de stat.

Secretarul general al guvernului are în atribuţii avizarea proiectelor legislative, relaţia cu Parlamentul şi cu ministerele, precum şi cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi asigură protecţia informaţiilor clasificate pentru structurile din aparatul de lucru al guvernului. SGG este condus de Marian Neacşu (PSD), condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare în anul 2016, după ce şi-a angajat fiica la biroul de parlamentar. Neacşu este licenţiat în ştiinte economice şi şi-a început cariera la IAS Slobozia, în 1987.

Printre secretarii generali adjuncţi şi secretarii de stat se numără un fost funcţionar public din Sighetu Marmaţiei, un inginer constructor şi un avocat.

 

Cum arată conducerea Secretariatul General al Guvernului:

 

Marian Neacşu, secretar general al guvernului, 58 de ani, PSD

În funcţie din decembrie 2021;

Licenţiat în ştiinţe economice, Universitatea din Craiova;

Vicepreşedinte, ANRE, 2019 – 2020;

Consilier al prim-ministrului, 2019;

Vicepreşedinte Comisia pentru politică economică, Camera Deputaţilor, 2014 – 2016;

Şi-a început cariera la IAS Slobozia, 1987 – 1988.

 

István Zahoranszki, secretar general adjunct al guvernului, 46 de ani UDMR

În funcţie din februarie 2021;

Licenţiat în ştiinţe politice, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca;

Funcţionar public, Primăria Sighetu Marmaţiei, 2004 – 2021;

Profesor suplinitor, Sighetu Marmaţiei, 1995 – 1996.

 

Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al guvernului, PSD, 57 de ani

În funcţie din septembrie 2022;

Licenţiat în drept, Universitatea din Bucureşti

Avocat, Societatea Civilă de Avocatură „Ţuţuianu, Mureşan & Asociaţii”, suspendat din profesie;

Ministru, Ministerul Apărării Naţionale, iunie – septembrie 2017;

Preşedinte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 2012 – 2016;

 

Petrică – Lucian Rusu, secretar general adjunct al guvernului, 38 de ani, PNL

În funcţie din noiembrie 2022;

Licenţiat în termoenergetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi;

Director regional, Tinmar Energy, 2010 – 2019, 2021 – 2022;

Membru, Consiliul de Administraţie al Active Conexe SA, noiembrie 2021 – prezent;

Membru, Consiliul de Administraţie, Societatea Naţională a Sării, 2020 – 2021, 2021 – 2022;

Secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului, 2019 – 2021;

 

Tudor Buzatu, secretar de stat, 36 de ani, PSD

În funcţie din ianuarie 2022;

Licenţiat în ştiinţe politice şi administrative, Universitatea Bucureşti;

Director executiv al Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui (CRAV), Consiliul Judeţean Vaslui, 2015 – 2018;

Vicepremier responsabil de parteneriatele strategice, 2018 – 2019;

Director dezvoltare, Kazinst Grup, 2020 – 2021.

 

Alexandru – Cristian Vasilescu, secretar de stat, PSD

În funcţie din februarie 2022;

Inginer constructor, licenţă de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti;

Consilier, Camera Deputaţilor, 2018 – 2022;

Consilier secretar de stat, Ministerul pentru Societatea Informaţională, 2015 – 2016;

Consilier personal al ministrului, Departamentul pentu IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, 2014 – 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO