Eveniment

Ziarul Financiar a câştigat premiul Camerei de Comerţ pentru excelenţă în jurnalism

Ziarul Financiar a câştigat premiul Camerei de Comerţ pentru excelenţă în jurnalism

Autor: Cătălina Butan

07.11.2014, 14:03 136

Camera de Comerţ şi Industrie a României a premiat Ziarul Financiar pentru excelenţă în jurnalism, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor, eveniment care a marcat o nouă strategie de dezvoltare a CCIR.

Ziarul Financiar a obţinut în cadrul evenimentului unul dintre premiile de excelenţă în jurnalism, pentru cea mai bună publicaţie de business a anului. Ceilalţi premianţi au fost Luca Niculescu, de la RFI, desemnat jurnalistul anului şi Carmen Avram, jurnalist al grupului Intact, care a primit premiul pentru cel mai bun reportaj. 

Ediţia a XXI-a din 2014 a Topului Naţional al Firmelor, organizat de CCIR, a clasat pe primele locuri la nivel naţional 589 de firme care activează în cercetare, dezvoltare şi high-tech, 2.393 de companii industriale, 346 de firme din domeniul agricol, pescuit sau piscicultură; 281 de firme de construcţii; 1.955 din sectorul serviciilor şi 922 din comerţ-turism. Dintre acestea, 919 firme au primit Premiul Naţional (locul I), în timp ce 797 de companii s-au clasat pe locul II şi 717 companii pe locul III, primele trei locuri însumând o cifră de afaceri de 80 mld. euro.

Automobile Dacia, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 18,4 mld.lei (4,16 mld.euro), a primit premiile speciale de excelenţă în afaceri şi exportatorul anului.

AFACERI DE LA ZERO