Finanţe personale

Contractele de asigurări de viaţă vor fi mai transparente

Contractele de asigurări de viaţă vor fi mai transparente

Autor: Ciprian Botea

24.09.2011, 08:51 332

Companiile de asigurări de viaţă sunt obligate de furnizeze clienţilor mai multe informaţii despre poliţele pe care aceştia urmează să le cumpere, inclusiv o analiză a nevoilor financiare, prospectul fondului în care urmează să fie investite primele de asigurare şi costurile totale de administrare a poliţei, potrivit unei norme a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Norma a fost elaborată în urmă cu doi ani, dar a intrat în vigoare abia în această săptămână.

Noile măsuri adoptate de CSA vin în condiţiile în care mulţi clienţi s-au plâns în trecut de lipsa de transparenţă a contractelor de asigurare. Transparentizarea contractelor se leagă de o altă măsură adoptată recent de CSA privind pregătirea profesională a agenţilor de asigurare. Toţi agenţii trebuie să urmeze cursuri de pre­gătire şi să obţină un atestat până în toamna anului 2013. Cele mai multe pro­bleme au fost cu poliţele unit-linked, românii răscum­părând înainte de termen poliţe de zeci de milioane de euro în ultimii ani din cauza scăderii randamentelor.

Situaţia financiară a clienţilor trebuie evaluată de asigurători pe baza veniturilor şi a cheltuielilor, dar şi a perspectivelor financiare ale acestora prin completarea unui formular standard. Produsul pe care asigurătorul îl vinde ulterior clientului trebuie să co­respundă rezultatelor ob­ţinute în urma acestei evaluări. În cazul poliţelor unit-linked (asigurări de viaţă cu componentă de investiţii) clienţii trebuie să primească şi prospectul fondului de investiţii în care vor fi plasate primele de asigurare.

Agenţii de vânzări trebuie să prezinte, de asemenea, cumpărătorilor evo­­luţia valorii contului, a valorii de răscumpărare a poliţei la finalul fiecărui an de contract.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO