Fiscalitate

Atenţie, contribuabili: Programul webinariilor ANAF din această lună

Atenţie, contribuabili: Programul webinariilor ANAF din...

Autor: Alexandru Nanu

07.07.2022, 09:01 1902

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor, pentru a treia lună consecutivă, o serie de webinarii.

Webinariile oferite de ANAF au o durată de două ore şi înscrierile se pot efectua până la data şi ora începerii seminariilor, în limita locurilor disponibile. De asemenea, seminariile sunt înregistrate şi vor fi publicate pe canalul de Youtube al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Regulamentul pentru buna desfăşurare a seminarilor este următorul, conform informaţiilor oficiale:

1. Accesaţi link-ul de participare cu cel puţin 5 minute înainte de începerea seminarului;

2. În timpul seminarului microfoanele participanţilor vor fi închise de moderator.

3. Întrebările vor fi adresate doar în timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri.

4. În timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri vă puteţi înscrie pentru adresarea întrebărilor prin ridicarea măinii (raise hand), moment în care, în funcţie de numărul de întrebări, moderatorul vă va porni microfonul.

5. La întrebările din cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri se va răspunde în plen, în funcţie de numărul şi de complexitatea acestora.

Seminariile aferente lunii iulie 2022 sunt:

  • 6 iulie (ora 10:00) Stabilirea rezidenţei fiscale pentru persoanele fizice;
  • 18 iulie (ora 10:00) Servicii electronice oferite contribuabililor. Condiţii de acordare a eşalonării la plată conform Ordinului nr. 90/2016 şi a eşalonării simplificate conform Legii nr. 207/2015;
  • 19 iulie (ora 12:00) Înregistrare şi servicii SPV pentru persoanele juridice;
  • 20 iulie (ora 12:00) Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obţinute din meditaţii acordate în particular de persoanele fizice;
  • 21 iulie (ora 11:00) RO e-Factura;
  • 21 iulie (ora 14:00) Aspecte legate de utilizarea Aparatelor de Marcat Electronice Fiscale(AMEF), în contextul noilor prevederi legislative în domeniu;
  • 25 iulie (ora 11:00) Raportarea SAF-T (Seminarul se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior, conform celor mai recente informaţii de pe site-ul instituţiei);
  • 26 iulie (ora 10:00) Implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura;
  • 29 iulie 2022 (ora 11:00) RO e-Factura şi RO e-Transport - consideraţii generale şi cadrul legal aplicabil.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO