Fiscalitate

OUG pentru măsuri fiscale şi prorogarea unor termene a fost publicată în Monitorul Oficial: Firmele pot amâna plata taxelor până la 25 octombrie; jucătorii din HoReCa sunt scutiţi de impozit pentru 3 luni; persoanele juridice care închiriază plaje sunt scutite de plata unei tranşe

OUG pentru măsuri fiscale şi prorogarea unor termene a...

Autor: Alex Ciutacu

26.06.2020, 15:27 1349

Firmele îşi pot amâna plata taxelor până la data de 25 octombrie, iar jucătorii din sectorul HoReCa sunt scutiţi de impozitul specific pentru cele trei luni în care activitatea a fost întreruptă total sau parţial, potrivit OUG-ului pentru măsuri fiscale şi prorogarea unor termene, care a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial nr. 0551 din 2020.

Prin urmare, pentru firmele care aleg să amâne plata taxelor până la 25 octombrie nu se calculează şi nu se datorează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020.

În ceea ce priveşte sectorul HoReCa, jucătorii din piaţă îşi vor putea scădea cele trei luni în care activitatea a fost întreruptă total sau parţial de la plata impozitului specific.

Mai mult, pentru sezonul 2020 se aplică o scutire de la plata celei de-a doua tranşe pe contractele de închiriere, în cazul persoanelor juridice care închiriază plaje.

OUG-ul stabileşte şi o scutire de TVA cu drept de deducere pentru livrările de măşti de protecţie individuale şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU – rezerva de capacităţi a Uniunii Europene, efectuate către instituţiile publice responsabile cu constituirea acestei rezerve, până la data de 1 octombrie 2020, conform textului publicat în Monitorul Oficial.

Pentru facilitatea menţionată mai sus, furnizorul trebuie să justifice scutirea de TVA cu declaraţia pe proprie răspundere cu privire la destinaţia bunurilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO