Fondul Proprietatea

Listarea Fondului Proprietatea este şansa ca Bursa de Valori să renască

Listarea Fondului Proprietatea este şansa ca Bursa de Valori să renască

Autor: Roxana Pricop

20.01.2011, 23:59 58

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, un oficial aladministratorului Franklin Templeton, brokerul care promoveazăFondul în cel mai mare road show din Europa alături de analişti şidirectori de investiţii au fost prezenţi ieri la şedinţa deredacţie ZF, apreciind în unanimitate că listarea FonduluiProprietatea este "şansa unui nou început pentru Bursa de laBucureşti".

"O listare de succes a Fondului la Bursă va fi indicată deparametrii privind volumul de tranzacţionare şi capitalizare, iaraşteptările sunt mari în această direcţie. Cred că tranzacţiilezilnice cu acţiunile Fondului Proprietatea pot fi de minimum 3milioane de euro", a spus Stere Farmache, preşedintele Bursei deValori Bucureşti. În ultimul an, valoarea medie zilnică atranzacţiilor cu acţiuni a fost de 5 mil.euro.

Acţiunile Fondului Proprietatea sunt cele mai aşteptate titlurisă intre pe Bursa de la Bucureşti, având în vedere că prin listaremarile fonduri de investiţii au acces la cea mai valoroasă companiedin România, dar şi că astfel foştii proprietari au posibilitateasă îşi încaseze despăgubirile.

Preşedintele BVB a dat asigurări că nu vor exista probleme detranzacţionare dacă vor exista volume mari de tranzacţionare înprima zi, în ultimele luni platforma de tranzacţionare fiind supusămai multor teste.

"Road show-ul de promovare a listării Fondului este în plinădesfăşurare şi pot spune că din întâlnirile avute până în prezent,investitorii străini sunt foarte interesaţi de Fond, la întâlnirileavute în principalele oraşe din Europa fiind prezente şi fonduriasiatice", a spus Dana-Mirela Ionescu, director general şipreşedinte al Raiffeisen Capital&Investment - liderulconsorţiului de brokeri care intermediază listarea.

De listarea Fondului Proprietatea se leagă speranţele tuturorcelor implicaţi în piaţa de capital, evenimentul fiind privit ca unprim pas în dezvoltarea Bursei de la Bucureşti, care ar putea fiurmat de listarea unor companii din portofoliul Fondului.

Impactul pe termen lung ar putea fi o creştere a transparenţeicompaniilor de pe Bursă, îmbunătăţirea legislaţiei privindprotecţia acţionarilor minoritari, dar şi atragerea pe Bursă acompaniilor private, care ar putea găsi în sfârşit în Bursă o sursăalternativă de finanţare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO