Fondurile europene, de la care se aşteaptă să compenseze căderea investiţiilor străine directe, sunt la pământ.
Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a fixat ca ţintă atragerea, până la finele anului, a 20% din totalul fondurilor structurale (3,9 mld. euro, în condiţiile în care rambursarea era, la 31 decembrie 2011, de 1,06 mld. euro). Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis recent ambasadorului României la UE că au constatat că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene a eşuat, că autorităţile de execuţie refuză asistenţa instituţiilor financiare şi că administraţia e "paralizată" în actualul context naţional, potrivit Mediafax.
România nu mai trimite către Comisia Europeană cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale începând cu 1 iulie şi până la o dată care urmează să fie decisă, interval în care Executivul comunitar va analiza dacă autorităţile române au respectat condiţiile asumate la finele anului trecut.
Cele patru programe operaţionale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport şi de competitivitate. Comisia Europeană pregăteşte o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate "iregularităţi şi suspiciuni de fraudă", informaţia fiind confirmată de premierul Victor Ponta, conform Mediafax.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels