Fonduri UE

Guvernul a extins lista lucrărilor UE prioritare la 150 şi a urcat finanţarea la 14 mld. euro

Guvernul a extins lista lucrărilor UE prioritare la 150 şi a urcat finanţarea la 14 mld. euro

Autor: Mediafax

12.04.2012, 00:02 434

Guvernul a extins lista proiectelor finanţate de Uniunea Europeană şi considerate prioritare de partea română de la 100 la 150 lucrări, valoarea totală a finanţării crescând de la aproximativ 8 miliarde euro la 14 miliarde euro, decizie aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului. Lista a fost modificată prin eliminarea a 13 proiecte considerate nerelevante din punctul de vedere al creşterii gradului de absorbţie a fondurilor UE şi adăugarea altor 63 de proiecte din domeniul transporturilor (în principal legate de coridorul IV paneuropean), energiei, mediului, a declarat ministrul afacerilor europene Leonard Orban.

Printre proiectele adăugate se află şi unele lucrări finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR). Lista proiectelor a fost stabilită de Guvern la sfârşitul anului trecut, majoritatea acestora fiind atunci la un stadiu de execuţie cu puţin peste 0%. Pentru multe dintre aceste proiecte, semnate în intervalul 2009-2011, Executivul s-a angajat să ridice gradul de execuţie aproape de 50% dacă termenul de finalizare nu expiră chiar în acest an.

Conform calendarului, proiectele trebuie finalizate în perioada 2012-2015. Iniţial, a fost redactată o listă cu 70 de proiecte, extinsă ulterior la 100 de proiecte. Ultimele date privind evoluţia acestor proiecte până la 29 februarie relevă că aproape jumătate din proiectele UE prioritare derulate de Guvern au avansat extrem de modest în primele două luni ale anului, cu un grad de execuţie şi de jumătate de procent, sau nici măcar nu au fost lansate, iar realizările estimate pentru acest an au fost revizuite în scădere în unele cazuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO