Fonduri UE

Mai, a doua lună record pentru fondurile UE: 253 de milioane de euro au intrat în economie

Mai, a doua lună record pentru fondurile UE: 253 de milioane de euro au intrat în economie

Autor: Gabriel Razi

07.06.2012, 00:03 1500

România a obţinut de la Uniunea Europeană în luna mai rambursări de fonduri europene în valoare totală de 253 milioane de euro, bani care au urcat absorbţia efectivă a banilor europeni la 8,7%, cu peste 1,3% peste nivelul de la sfârşitul lunii aprilie. Luna mai a fost şi a doua lună consecutivă în care autorităţile au reuşit să urce rambursările din fonduri europene peste media din primele trei luni ale anului.

"Rezultatele sunt surprinzătoare pentru că în acest moment în piaţă a apărut o apatie în ceea ce priveşte fondurile europene, situaţie generată şi de contextul economic, de fluctuaţiile de pe piaţa valutară, dar şi de contextul regional. Estimez o scădere a ritmului de absorbţie în a doua parte a anului având în vedere că mulţi jucători mari nu mai sunt atât de dispuşi să aplice pentru proiectele pe bani de la UE", explică Constantin Turmac, proprietarul Compass Consulting, unul dintre jucătorii de pe piaţa firmelor de consultanţă pe fonduri europene.

Chiar şi dacă autorităţile reuşesc să menţină rambursările lunare la nivelul de 250 milioane de euro la sfârşitul anului se vor strânge în total aproximativ 2,6 miliarde de euro. Minusul faţă de ţinta propusă, adică 3,5 miliarde de euro din fonduri structurale şi alte 2,5 miliarde de euro din fonduri UE pentru agricultură, pentru anul acesta ar fi în acest caz de circa 1 miliard de euro.

Situaţia este importantă pentru mersul economiei în condiţiile în care fondurile nerambursabile venite de la Bruxelles ar fi trebuit să suplinească căderea dramatică a investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro anual în 2008 la 1,9 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut. Mai mult, banii "gratis" de la Bruxelles au şi rolul de a suplini finanţarea proiectelor de infrastructură având în vedere că turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale îngreunează accesul României la finanţări ieftine.

Programul de Transport continuă să avanseze pe coate

Programele de Transport şi de Mediu, care au împreună disponibile fonduri de aproximativ 9 miliarde de euro, continuă să rămână liniile de finanţare cu cele mai mici rate de absorbţie, 6,2%, respectiv 5,6%.

Deşi programul de Transport ar fi trebuit să crească în salturi având în vedere că acesta finanţează proiecte mari de infrastructură de sute de milioane de euro, acest lucru nu s-a întâmplat după primele cinci luni ale anului. Statistica oficială a Ministerului Afacerilor Europene arată că în trei din primele cinci luni din 2012 prin această linie de finanţare nu a fost rambursat niciun euro de la Uniunea Europeană. În celelalte două luni, februarie şi mai, rambursările au totalizat 129 milioane de euro, adică 2,8% din totalul disponibil.

În acelaşi timp, programul de Mediu, linie de finanţare cu ajutorul căreia sunt construite sisteme de apă şi canal sau gropi de gunoi, a adus în economie în primele cinci luni ale anului 155 milioane de euro. Împreună, programele de Mediu şi Transport au reuşit să atragă în economie 535 milioane de euro de la deschiderea liniilor de finanţare din urmă cu cinci ani şi până la sfârşitul lunii mai.

Programul de la Ministerul Dezvoltării continuă galopul

Programul Operaţional Regional (POR), aflat în gestiunea Ministerului Dezvoltării, prin care sunt derulate investiţii ale autorităţilor locale sau ale IMM-urilor, a fost în luna mai cel mai productiv din punctul de vedere că al su­melor rambursate având în vedere că pe această linie au intrat 94 mil. euro, adică o treime din totalul absorbţiei. De la începutul anului prin POR au fost rambursate facturi de la UE în valoare totală de 219 milioane de euro. În acest context POR a ajuns să abiă o rată efectivă de absorbţie a banilor europeni de 15%, cea mai mare dintre toate programele prin care România atrage fonduri UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO