Speakeri

  • Christophe de Callatay Managing Director Europe, Association of Executive Search Consultants (AESC)

    Christophe de Callatay este Managing Director pentru Europa, al Asociaţiei Consultantilor in Executive Search (AESC), din februarie 2008. În ultimul deceniu, Christophe şi-a dezvoltat cariera profesională în domeniul comunicaţiilor strategice, relaţiilor mass-media, afacerilor publice cât şi în domeniul managementului in asociere ca Director de comunicare pentru două importante asociaţii de business ale UE; BUSINESSEUROPE (fostul UNICE) şi Federaţia Europeană a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (EFPIA ).
    Anterior, domnul De Callatay a lucrat pentru Solvay, una dintre cele mai mari companii multinaţionale din Belgia, în cadrul departamentului corporate communications, ocupând diverse poziţii. El şi-a început cariera ca ofiţer de presă, mai apoi fiind asistent parlamentar al Preşedintelui Regiunii Bruxelles.
    A scris o carte despre educaţia media pentru Fundaţia Roi Baudouin, a realizat filme documentare pentru publicul vorbitor de limbă franceză al postului public de televiziune belgian şi, de asemenea, a lucrat ca jurnalist independent pentru Le Vif-L'Express.
    Christophe de Callatay deţine o diplomă de Master în Drept (UCL), Filosofie (UCL), Jurnalism (ULB), Relaţii Internaţionale (ULB), precum şi o diplomă de studii post-universitare de management la Solvay Business School. A studiat filmul la Boston University's College of Communication (USA), ca laureat al Belgian American Educational Foundation (BAEF).

  • Radu Mavrodin Director Executiv Resurse Umane, Groupe Renault România

    A preluat în noiembrie 2009 funcţia de director executiv de resurse umane al Grupului Renault, care are 17.500 de angajaţi, după ce anterior a lucrat timp de patru ani în cadrul producătorului de anvelope Michelin, unde a fost responsabil de mai multe proiecte. Înainte de Michelin, a lucrat în cadrul grupului Lafarge, unde a ocupat, pe rând, funcţiile de şef de proiect, director strategie, director parteneriate e-business (Paris), controler de gestiune Africa (Paris) şi director betoane. Absolvent al Facultăţii de Matematică (Universitatea din Bucureşti), el mai deţine un masterat în relaţii internaţionale oferit de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi a absolvit cursurile unui program de master în domeniul administraţiei publice, în cadrul Ecole Nationale d'Administration (ENA), Paris/Strasbourg.

  • Valentin Păuna Director de Resurse Umane şi Membru al Board-ului Real Hypermarket România

    Cu o experienţă managerială de peste 15 ani (dintre care 10 ani în sectorul bunurilor de larg consum), Valentin Păună este de trei ani de zile membru al Consiliului director în cadrul real,- Hypermarket România. Anterior, el a fost timp de aproape doi ani director executiv de resurse umane al Bancpost, însă înainte să intre în sectorul bancar a lucrat timp de zece ani în cadrul producătorului de bunuri de larg consum Unilever, ultima poziţie fiind cea de director de resurse umane al Unilever South Central Europe (USCE). Când a plecat din USCE, în 2007, era membru al board-ului, iar compania număra 850 de angajaţi, din care 650 erau concentraţi în România. Înainte de venirea la Unilever, a lucrat într-o instituţie nonguvernamentală care administra fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană - FIMAN. Real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, avea la finele lui 2011 peste 7.500 de angajaţi pe plan local.
    Este absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi a urmat cursurile programului Master of Arts Politics and Contemporary History din cadrul London Guildhall University (Marea Britanie).

  • Mihaela Perianu Managing Partner, AIMS Executive Search and Consulting

    Mihaela Perianu lucrează de mai bine de 20 de ani în sectorul resurselor umane, iar în prezent conduce o companie care s-a repoziţionat în ultimul an pe segmentul de servicii de executive search, după ce anterior derula activităţi de recrutare şi leasing de personal. Ea a coordonat procesul de rebranding al companiei Snelling Personnel Services, una dintre primele companii de recrutare de personal înfiinţate în ţară, care a fost ulterior transformată în compania de recrutare şi consultanţă în resurse umane, Aims Human Capital (2001). Din 2005 a devenit managing partner al firmei Dale Carnegie Training, cumpărată sub formă de franciză de către Aims. Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice, a urmat şi cursurile unui materat în resurse umane în cadrul Management Center Europe (Belgia).

  • Costel Gâlcă Avocat Specializat în Dreptul Muncii

    Costel Gâlcă, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în dreptul muncii, managing partner al SCPA Gâlcă&Vasiliu, a lucrat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg. A studiat dreptul muncii în cadrul programelor de masterat organizate de universităţi din Franţa şi SUA, este autorul a 12 cărţi de dreptul muncii şi a peste 100 de articole de specialitate, precum şi director al Revistei de Drept Social. Este autorul celei mai mari enciclopedii juridice în dreptul social, cu peste 50 000 de articole, şi a celei mai mari biblioteci online de dreptul muncii, care cuprinde peste 150 de cărţi publicate în România începând cu anul 1892. Ca avocat, a administrat cea mai mare acţiune colectivă introdusă în România, aproximativ 10.000 de dosare ale foştilor militari. În portofoliul cabinetului sau se află nume importante din domeniul bancar, retail, alimentar, metalurgist.

  • Radu Manolescu Managing Partner KM Trust&Partners

    Este acţionar majoritar şi managing partner al uneia din cele mai mari firme de executive search de pe piaţa locală, lucrează de mai bine de zece ani în domeniu şi are experienţă pe cea mai mare parte a pieţelor din regiune (a făcut recurtări în ţări precum Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria, Polonia sau Slovacia). Înainte de K.M.Trust &Partners, mai lucrat timp de patru ani (2002 - 2005) în cadrul unei alte companii de executive search, Target International Executive Search, ultima poziţie fiind cea de managing consultant. Compania sa a avut o cifră de afaceri de peste 600.000 de euro în 2010. Este absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale şi a urmat cursuri de educaţie managerială la şcolile de afaceri INSEAD (Franţa) şi Harvard Business School (SUA).

  • Octavian Pantiş Managing Director TMI Romania

    Conduce una din cele mai mari firme locale de training, TMI, prin care sunt instruiţi anual între 8.000 şi 10.000 de angajaţi din multinaţionale.
    Primul contact cu Time Manager International (TMI), firmă de training cu sediul central în Danemarca, l-a avut în 1997, când, student fiind, a participat la un congres internaţional al organizaţiei AIESEC. TMI era unul dintre sponsori şi astfel Pantiş a avut oportunitatea de a discuta cu unul dintre reprezentanţii acesteia. A luat cartea de vizită şi, întors acasă, a intrat pe site-ul companiei, dar nu a ajuns să lucreze în TMI decât în 1999, după terminarea facultăţii. În 1998 a fost angajat pentru o scurtă perioadă de timp la compania de publicitate Global Media, iar un an mai târziu a devenit primul salariat al TMI România. Pantiş este absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii din Oradea.

  • Adela Jansen Director executiv de resurse umane , BRD

    Absolventă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Adela Jansen este responsabilă de politicile de resurse umane ale unei bănci cu 9.000 de angajaţi.
    Între 2003 şi 2008 a fost secretar general al BRD, unde avea, printre altele, responsabilităţi de coordonare a diviziei de comunicare (internă, extenă, CSR) şi a departamentului de norme şi proceduri interne.
    În prezent, elaborează strategia de resurse umane pentru toate liniile de afaceri ale Societe Generale din România, gestionează bugetul de personal şi relaţiile cu sindicatele. A mai lucrat în industria imobiliară, telecom, în domeniul serviciilor de distribuţie şi logistică şi în industria hotelieră.