♦ „Nu a fost numai un interes pentru granturile pentru capital de lucru, a fost chiar o disperare“ ♦ „În state precum Germania, Franţa, Italia sau Spania, fondurile pentru capital de lucru erau plafonate la suma de 35.000 de euro. Dacă ar fi fost şi în România un astfel de plafon, fondurile ar fi ajuns pentru mult mai multe companii“.
Perioada de aplicare pentru granturile pentru capital de lucru în valoare maximă de 150.000 de euro s-a încheiat miercuri, 28 octombrie. În cele şapte zile puse la dispoziţie, 22.136 de companii au aplicat pe platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Economiei.
Astfel, cererea venită din partea companiilor pentru granturile de capital de lucru a fost imensă, iar antreprenorii spun că fondurile nu au fost suficiente pentru toate companiile care au nevoie de aceşti bani şi consideră că plafonul de 150.000 este prea mare.
Annick Notteboom, proprietara hotelului Belfort din Braşov, afirmă că 80% dintre companiile care au aplicat pentru un grant de capital de lucru nu vor primi banii.
„S-a estimat că în numai 7 minute s-au epuizat fondurile care se duc la aproximativ 4.300 de firme şi că 17.000 de firme din lista de 21.500 de aplicanţi (câţi erau pe 26 octombrie - n. red.), adică 80% din firme, nu o să primească nimic. Nu a fost numai un interes pentru granturile pentru capital de lucru, a fost chiar o disperare“, a spus Annick Notteboom pentru ZF.
George Velcea, preşedintele Asociaţiei Europene a Tinerilor Întreprinzători, crede şi el că plafonul de 150.000 de euro pentru granturile pentru capital de lucru este prea mare.
„În state occidentale precum Germania, Franţa, Italia sau Spania, fondurile pentru capital de lucru erau plafonate la suma de 35.000 de euro. Dacă ar fi fost şi în România un astfel de plafon, fondurile ar fi ajuns pentru mult mai multe companii afectate de criza sanitară“, spune el.