• Leu / EUR4.9366
  • Leu / GBP5.6319
  • Leu / USD4.9920
IMM

Cererile de finanţare pentru internaţionalizarea IMM se pot depune în perioada 31 iulie - 4 august

Cererile de finanţare pentru internaţionalizarea IMM se pot depune în perioada 31 iulie - 4 august

Autor: Dan Straut

31.07.2017, 16:01 90

Pentru perioada 2017-2020, programul are prevăzut un buget total de 71 de milioane de lei, din care suma alocată anului 2017 este de 5 milioane de lei.

Potrivit Consiliului Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR), prin acest program firmele pot beneficia de finanţări în valoare maximă de:
- 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu, altele decât cele organizate în baza OUG nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată;
- 15.000 de lei pentru participări individuale la misiuni economice organizate în străinătate, altele decât cele organizate în baza OUG nr. 120/2002;
- 10.000 de lei pentru crearea identităţii vizuale a unui IMM – marcă şi/sau siglă şi/sau slogan;
- 10.000 de lei pentru realizarea unui site pe internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi limba engleză ori altă limbă de circulaţie internaţională pieţei căreia i se adresează;
- 10.000 de lei pentru participări ale angajaţilor la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe;
- 10.000 de lei pentru realizarea de analize şi studii de piaţă;
- 10.000 de lei pentru alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.

Completarea cererii tip pentru înscriere în program, în vederea obţinerii finanţării se face on-line pe site-ul www.aippimm.ro, începând cu 31 iulie, ora 10.00, sistemul de aplicaţii fiind deschis până vineri 4 august, ora 20.00.

Acordarea finanţării se realizează în baza criteriului „primul venit - primul servit”, în limita bugetului.

„Iniţiativa, deosebit de utilă pentru IMM-uri, oferă pentru prima oară posibilitatea firmelor de a participa individual la târguri şi misiuni economice. Totuşi, este important de precizat că perioada de aplicare de 5 zile este foarte scurtă, iar alocarea de numai 5 milioane de lei asigură finanţarea a doar 100 de beneficiari, şi nu 500 cât este menţionat în cadrul procedurii. Solicităm ca lansarea viitoare să aibă loc aşa încât firmele să poată participa la târguri şi misiuni pe parcursul întregului an”, afirmă Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

Potrivit confederaţiei patronale, în prima zi a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare (luni, 31 iulie, începând cu ora 10.00), au aplicat 163 de firme, ceea ce reflectă faptul că programul este foarte atractiv, firmele fiind interesate de interaţionalizarea activităţii lor. Astfel că „solicităm suplimentarea cu un buget aferent susţinerii a încă 400 de firme”, adaugă liderul patronal.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9366
Diferență: -0,1072
Ieri: 4.9419
Azi: 4.9920
Diferență: 0,2309
Ieri: 4.9805
Azi: 5.6319
Diferență: -0,6755
Ieri: 5.6702
Azi: 5.0780
Diferență: 0,4014
Ieri: 5.0577