IMM

Cristian Constantinescu, fondator Nala Cosmetics România: Planul este să ajungem la afaceri de 100 mil. euro şi apoi să facem exit

ZF IMM ’19: Start-up într-un secol de business

Cristian Constantinescu, fondator Nala Cosmetics...

Autor: Alexandra Cepăreanu

16.04.2019, 13:09 1364

Cristian Constantinescu, fondatorul Nala Cosmetics România, care comercializează produsele cosmetice ale producătorului olandez Nala Cosmetics, a spus că planul de business al companiei vizează atingerea unei cifre de afaceri de 100 de milioane de euro, urmat de un exit. El nu a spus dacă exitul va fi parţial sau total.

„În primul rând, vizăm o cotă de piaţă de 1%  în România apoi să ne externalizăm businessul. Planul pe termen lung este să ajungem la afaceri de 100 de milioane de euro şi apoi să facem exit”, a spus  Cristian Constantinescu.

El a spus că piaţa de cosmetice din România valorează aproximativ 1,2 miliarde de euro, din care 10% reprezintă cosmetice naturale.

„Am văzut un studiu realizat de Google la începutul anului 2019 care spunea că peste 40% dintre femei prezintă un interes ridicat în ceea ce priveşte produsele naturale de înfrumuseţare şi acest procent creşte, ceea ce înseamnă că potenţial de creştere pe această piaţă există.”

Ce a mai spus Cristian Constantinescu:

Legat de fondurile de investiţii, pentru Noriel am avut un fond de investiţii de private equity. Acesta fond investeşte într-un orizont de cinci-şase ani, nu investeşte în companii care pierd bani ci în companii profitabile cu un cash-flow predictibil. Deci, ca să te duci la un astfel de fond de investiţii trebuie să ai deja un business care este profitabil şi un profit operaţional interesant pentru ei, între 1 milion şi 2 milioane de euro. Sunt două motive pentru care iei această finanţare, unul pentru că fondatorii businessului vor să vândă şi nu au un plan de succesiune, sau au nevoie de capital pentru a se extinde şi nu mai pot accesa capital de la bancă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO