IMM

IMM-urile europene se tem că nu vor supravieţui crizei

IMM-urile europene se tem că nu vor supravieţui crizei

Autor: Catalina Apostoiu

23.10.2020, 00:05 194

♦ Aproximativ 70% dintre acestea au declarat că veniturile le-au scăzut din cauza pandemiei, una din cinci s-a declarat preocupată de o viitoare intrare în incapacitate de plată a creditelor, implicând disponibilizări, în timp ce 28% s-au arătat îngrijorate că vor fi nevoite să anuleze proiecte de creştere.

Peste jumătate din IMM-urile Europei dezvoltate spun că se tem că nu vor mai fi operaţionale în 12 luni. Frica persistă încă de la începutul pandemiei, cu toate că guvernele au lansat programe de sute de miliarde de euro pentru ajutarea businessurilor locale, iar Comisia Europeană lucrează la un proiect de sprijin fără precedent.

La începutul pandemiei, The Economist avertiza că pro­vocarea generată de pandemie pentru companiile europene este una uriaşă, prevestind un val de viitoare falimente.

Teama de falimente multiple şi şomaj în masă ca rezultat al măsurilor impuse pentru stăvilirea pandemiei a fost principalul motiv pentru care guvernele europene au început să subvenţioneze companiile la scară vastă.

Măsurile de urgenţă sunt menite să cumpere timp, însă acestea nu fac probabil decât să amâne o creştere puternică a falimentelor, declara Steffen Mueller de la IWH la începuturile pandemiei, acesta considerând că nici chiar companiile solide nu vor putea probabil supravieţui.

Ceele 25 de firme mici şi mijlocii, cu peste 90 de milioane de angajaţi, erau percepute ca fiind o verigă slabă. SMEunited, un grup de lobby european, raporta în mai că 90% din firmele mici europene sunt afectate de pandemie. CPME, federaţia companiilor mici din Franţa, anunţa de asemenea că 55% din firmele mici sunt îngrijorate cu privire la faliment.

În Germania, aproximativ 99,3% din compnaii sunt IMM-uri. Peste 60% din forţa de muncă germană lucrează în IMM-uri. La începutul pandemiei, multe magazine, restaurante aşteptau cu nerăbdare susţinere din partea statului, dar încercau şi măsuri disperate de a se menţine pe linia de plutire.

Multe magazine, restaurante din orăşelele şi marele oraşe germane veneau cu oferte speciale şi vouchere ce puteau fi răscumpărate odată cu încheierea carantinei.

În prezent, situaţia continuă să fie una disperată pentru companiile mici şi mijlocii, coloana vertebrală a economiei europene, falimentul reprezentând principal îngrijorare a acestora. Peste jumătate din cele chestionate în cadrul ultimului sondaj realizat de McKinsey au declarat că se tem că nu vor mai fi operaţionale în 12 luni.

Rezultatele sondajului, realizat în august 2020 în rândul a peste 2.200 de IMM-uri din cinci ţări europene, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, relevă cât de puternic le-a fost acestora afectată prosperitatea de criza Covid-19.

Aproximativ 70% dintre acestea au declarat că veniturile le-au scăzut din cauza pandemiei, una din cinci s-a declarat preocupată de o viitoare intrare în incapacitate de plată a creditelor, implicând disponibilizări, în timp ce 28% s-au arătat îngrijorate că vor fi nevoite să anuleze proiecte de creştere.

În ansamblu, peste jumătate din companiile chestionate au declarat că se îndoiesc că vor supravieţui mai mult de 12 luni, deşi 20% dintre acestea au beneficiat deja de diverse forme de asistenţă guvernamentală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO