IMM

Ministerul Economiei a prelungit perioada în care companiile pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până pe 21 octombrie

Ministerul Economiei a prelungit perioada în care companiile pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până pe 21 octombrie

Autor: Ramona Cornea

16.10.2020, 11:22 502

Ministerul Economiei a prelungit perioada în care IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile şi cabinetele medicale individuale pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până pe 21 octombrie.

”Etapa de înscriere în cadrul măsurii 1 - “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 s-a prelungit. Noul termen-limită de înscriere pentru IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile şi CMI-urile care doresc să acceseze microgranturile este miercuri, 21 octombrie 2020, ora 20:00”, transmite Ministerul Economiei.

Până în prezent, peste 19.300 de companii au aplicat în cadrul programului de microgranturi.

Microgranturile de 2.000 de euro se acor­dă IMM-urilor fără salariaţi, dar şi PFA-urile sau cabinetele medicale pentru susţinerea chel­tu­ie­lilor cu stocurile, chiriile sau pentru aco­pe­rirea datoriilor faţă de furnizorii de uti­lităţi.

Linia de finanţare pentru micro­granturi are o valoare totală de 100 mil. de euro şi prevede finanţarea a circa 50.000 de companii. Bene­ficiarii tre­buie să aleagă una dintre băncile partenere prin care se vor derula plăţile, respectiv Banca Românească, OTP Bank România, BRD Groupe Societe Ge­nerale, Banca Transil­vania, Banca Co­mercială Română, CEC Bank şi Rai­ffeisen Bank.

Microgranturile de 2.000 de euro fac parte din una dintre cele trei linii de finanţare în valoare de 1 miliard de euro, care se adresează mai multor categorii de companii, de la microîntreprinderi, până la companii cu stabilitate în piaţă şi cu planuri de dezvoltare şi investiţii.

 
AFACERI DE LA ZERO