IMM

Producătorul de lacuri şi vopsele Sarcom Vâlcea: Am accesat programul IMM Invest în prima zi şi am semnat contractul abia pe 2 iulie

Antreprenori locali

Marinică Potop, director şi acţionar la Sarcom

Marinică Potop, director şi acţionar la Sarcom

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.07.2020, 00:07 3366

Producătorul de lacuri şi vopsele Sarcom Vâlcea, deţinut de fraţii Aurel şi Marinică Potop, a primit o finanţare de 3 milioane de lei prin programul IMM Invest, bani pe care i-a solicitat pentru a-şi finanţa activitatea şi a plăti furnizorii.

„A durat foarte mult aprobarea liniei de credit. Am accesat programul în prima zi de când s-a dat drumul şi am semnat contractul pe data de 2 iulie. Până acum, am folosit jumătate din linia de credit. Folosirea liniei de credit se face cu documente justifi­ca­tive - copii după facturi şi con­tracte - dar este relativ simplu. Până la sfârşitul anului, dorim să rambursăm toată linia de credit“, spune Marinică Potop, director şi acţionar la Sarcom.

Sarcom are o fabrică în locali­tatea Mihăeşti din judeţul Vâlcea, alături de patru puncte de lucru, în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa, unde desfăşoară activitate de distribuţie şi depozitare, şi un magazin lângă fabrica din Mihăeşti.

Compania a avut în 2019 o cifră de afaceri de 48,5 milioane de lei, în creştere cu 19% comparativ cu anul precedent, profit de aproape 8 milioane de lei şi un număr mediu de 115 angajaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO