IMM

Programele de finanţare pentru IMM-uri trebuie să fie lansate în prima parte a anului

Programele de finanţare pentru IMM-uri trebuie să fie...

Autor: Roxana Rosu

22.11.2016, 00:00 272

Problemele apărute în acest an în implementarea programelor de finanţare pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea tuturor procedurilor în primele trei  luni ale anului, astfel aplicanţii  având timp să implementeze planurile de afaceri, a declarat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), asociaţie care a criticat reducerea bugetului alocat IMM-urilor în urma rectificării bugetare. 

Potrivit unui proiect de ordonanţă publicat pe 18 noiembrie, după analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului, bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se diminuează cu 35,4 milioane lei reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi programele de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Astfel, Consiliul IMM-urilor a propus ca în 2017 programele să fie lansate în prima parte a anului. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO