IMM

Programul IMM Invest, testul de sănătate al companiilor mici şi mijlocii: 260 de dosare au fost trimise la bănci pentru analiză

Autor: Ramona Cornea, Alexandra Cepăreanu

30.04.2020, 00:07 830

♦ Confidas.ro: Ieri, la ora 16.00, erau 261 de cereri transmise către bănci ♦ Cristian Păun, preşedinte FNGCIMM: În momentul de faţă sunt circa 12.000 – 15.000 de IMM-uri bancabile în România ♦ Se procesează câte 4.000 de cereri pe zi ♦ Gabriel Cârlig, Jolidon: Am solicitat suma maximă pe care o poate oferi programul. Deocamdată este un aviz de principiu, nu a spus nimeni când ar trebui să primim banii ♦ Tudor Georgescu, ProdPlast: Am solicitat suma de 10 milioane de lei, bani ce vor susţine dezvoltarea capacităţilor de producţie ♦ Daniel Cosman, Coramed: Am aplicat pentru 3,6 milioane de lei. Astăzi am vorbit cu banca şi ni s-a dat un orizont de timp de câteva săptămâni ♦ Cezar Bălinişteanu, Tehno Instal Nord: Am solicitat 50.000-60.000 de euro. Aşteptăm un răspuns de la banca cu care am discutat, după ce are loc analiza dosarului.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a început deja să trimită băncilor dosarele IMM-urilor care au aplicat la programul IMM Invest.

„Vor fi multe cereri respinse pentru că IMM-urile nu sunt viabile. Deşi programul IMM Invest are un plafon de 40.000 de IMM-uri admise pentru finanţare, în momentul de faţă sunt circa 12.000 – 15.000 de IMM-uri bancabile, sănătoase, la nivel de economie. Deşi angajează un procent mare din populaţie, IMM-urile au o contribuţie mică la PIB. Prin acest proiect, noi vrem să creş­tem valoarea IMM-urilor. Acum tre­buie trecut testul corect, să vedem câte IMM-uri sunt de fapt să­nătoase“, a declarat Cristian Păun, preşe­dintele FNGCIMM pentru ZF.

Ieri, la ora 16.00, erau 25.913 cereri înscrise pe platforma IMM Invest (ele figurează în plat­formă ca transmise), iar dintre acestea 261 de cereri erau transmise către bancă, acestea fiind prac­tic cererile care au trecut de analiza Fondului de Garantare, au un aviz din partea acestuia şi merg la bancă pentru a fi analizat dosarul.

Alte 113 cereri din cele aproape 26.000 erau preluate (acele cereri care sunt în analiză în cadrul Fondului, dar care nu au la acest moment o decizie), 1.396 de cereri pentru care s-au solicitat clarificări, 4 cereri revocate, conform datelor oferite de platforma de analiză financiară confidas.ro.

Iniţial, pe site-ul programului a apărut un număr mare de cereri revocate, ulterior acelor companii li s-a solicitat să retrimită clarificări, iar termenul iniţial de „aprobat“, afişat în dreptul unor companii, a fost înlocuit cu „transmis către bancă“.

Ziarul Financiar a contactat mai mulţi antre­prenori care se aflau pe lista companiilor a căror aplicaţie a fost transmisă către bancă pentru analiză.

„Am solicitat 50.000 – 60.000 de euro. Aşteptăm un răspuns de la banca cu care am dis­cutat, după ce are loc analiza dosarului. Nu s-a comunicat când ar trebui să primim banii, dar estimăm că va mai dura cel puţin o lună“, a spus pentru ZF Cezar Bălinişteanu, director tehnic al Tehno Instal Nord, companie ce desfăşoară activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică.

Gabriel Cârlig, proprietarul Jolidon, produ­cătorul şi retailerul de lenjerie intimă din Cluj-Napoca, a spus că încă nu a hotărât dacă banii solicitaţi prin IMM Invest vor fi folosiţi pentru investiţii ori capital de lucru.

„Nu am hotărât care este obiectivul acestui împrumut, o să ne decidem dacă vor fi folosiţi pentru capital de lucru sau investiţii. Am solicitat suma maximă pe care o poate oferi programul. Deocamdată este un aviz de principiu şi atât, nu a spus nimeni când ar trebui să primim banii. Urmează analiza băncilor care vor decide, dar o să dureze“, a spus pentru ZF Gabriel Cârlig.

Fabrica Coramed, deţinută de antreprenorii români Daniel şi Claudia Cosman, a solicitat prin programul IMM Invest suma de 3,6 milioane de lei (peste 743.000 euro) pentru a asigura capitalul de lucru.

„Am aplicat pentru 3,6 milioane de lei. Astăzi am vorbit cu banca şi ni s-a dat un orizont de timp de câteva săptămâni. În primul rând, banii sunt pentru capitalul de lucru, deoarece stăm foarte rău cu încasările de la cei pentru care furnizăm produsele“, a spus pentru ZF Daniel Cosman, manager Coramed.

Compania ProdPlast a solicitat în cadrul programului IMM Invest suma de 10 milioane de lei, bani ce vor susţine dezvoltarea capacităţilor de producţie, a spus pentru ZF Tudor Georgescu, CEO al ProdPlast.

„Mare parte din sumă va fi direcţionată pentru dezvoltarea de capacităţi noi de producţie în vederea diversificării portofoliului de produse compostabile realizate din resurse regenerabile. Dorim să ne continuăm creşterea în afara gra­niţelor României prin oferirea de produse care se înscriu în ecosistemul economiei circulare“, a spus Tudor Georgescu.

Tudor Georgescu, CEO ProdPlast: Am solicitat 10 mil. lei. Mare parte din sumă va fi folosită pentru dezvoltarea de capacităţi noi de producţie.

Daniel Cosman, manager Coramed: Am aplicat pentru 3,6 mil. lei. În primul rând, banii sunt pentru capitalul de lucru al companiei.

Cezar Bălinişteanu, director tehnic al Tehno Instal Nord: Am solicitat aproximativ 250.000 de lei. Dosarul se află în analiză la bancă.

Gabriel Cârlig, proprietar Jolidon: Am solicitat suma maximă pe care o poate oferi programul. Acum dosarul este în analiză la bancă.

Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM: Deşi angajează un procent mare din populaţie, IMM-urile au o contribuţie mică la PIB. Prin acest proiect, noi vrem să creştem valoarea IMM-urilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO