IMM

Tot guvernul vorbeşte despre necesitatea creşterii producţiei în România, şi nu a consumului, dar producţia lipseşte din top 10 sectoare finanţate prin IMM Invest. Pe primele locuri sunt: transporturile, construcţiile, agricultura şi comerţul

Tot guvernul vorbeşte despre necesitatea creşterii...

Autor: Ramona Cornea

19.07.2020, 10:35 2346

♦ Comerţul, de la cel cu amănuntul, la auto, comerţ online şi până la comerţ cu ridicata este cel mai bine reprezentat în top 20 sectoare după numărul de IMM-uri finanţate ♦ Comerţul este şi cea mai mare „industrie“ a României după cifra de afaceri totală din 2018. Producţia lipseşte din top 10, abia pe locul 20 se află fabricarea pâinii. 

Topul sectoarelor de activitate care au obţinut cele mai multe aprobări ale cererilor de finanţare de la băncile înscrise în programul IMM Invest este condus de transporturi, cu 7,8% din total şi un număr de 764 de companii finanţate, urmat de construcţii, cu 4,4% din total şi 434 de IMM-uri finanţate. 

Agricultura se află pe locul al treilea printre acele sectoare cu cele mai multe cereri de finanţare aprobate de bănci, cu 3,3% din totalul cererilor, însă este vorba de companii care au codul CAEN 111, adică se ocupă cu cultivarea cerealelor şi plantelor leguminoase, nu cu procesarea lor. Circa 326 de companii care au drept activitate cultivarea cerealelor şi plantelor leguminoase au primit aprobarea băncilor din IMM Invest. 

Comerţul, de la cel cu amănuntul, la auto, comerţ online şi până la comerţ cu ridicata este cel mai bine reprezentat în top 20 sectoare după numărul de IMM-uri finanţate. Comerţul este şi cea mai mare „industrie“ a României după cifra de afaceri totală din 2018. Astfel, cumulat, 1.226 de companii care au drept obiect comerţul au obţinut aprobare din de finanţare din partea băncilor din IMM Invest. 

Doar unul dintre sectoarele de activitate cu cele mai multe cereri de finanţare aprobate este din producţie, şi anume fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor de patiserie, deşi reprezentanţii FNGCIMM spuneau că banii din acest program sunt meniţi „să activeze funcţia de producţie în economie“. Până pe 15 iulie, 100 de companii care au codul CAEN 1071 - fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor de patiserie au primit acord de finanţare de la băncile înscrise în IMM Invest. 

Sectoarele de activitate menţionate în top conţin cereri aprobate de bănci, dar trimise înapoi la Fondul de Garantare pentru aprobarea finală, deci nu se ştie câte au beneficiat de finanţare până în prezent.

Potrivit unor antreprenori întrebaţi de Ziarul Financiar, sunt proiecte depuse chiar în prima zi de IMM Invest, 27 aprilie, care au primit banii pe 2 iulie, cum este cazul producătorului de lacuri şi vopsele Sarcom din Râmnicu Vâlcea, însă sunt şi cazuri de companii care nu au primit banii nici acum, precum cel al agenţiei de turism Danco Pro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO