Implicarea face diferența

Când sustenabilitatea stă la aceeaşi masă cu businessul. Katharina Scheidereiter, Kaufland: În România e simplu să faci bine

22.12.2021, 00:03

Kaufland, al doilea cel mai mare jucător din comerţul local, a derulat în 2020 aproape 200 de proiecte de implicare în societate, cu un buget total de 34 mil. lei. Beneficiarii acestor acţiuni au fost 4,9 milioane de români.

„Implicarea în societate face parte din ADN-ul nostru şi pleacă de la crezul că dacă eşti prezent într-o piaţă, e bine să dai şi înapoi societăţii respective. De aceea, suntem implicaţi încă de la început în multe proiecte, de mai bine de 15 ani suntem un partener al societăţii româneşti”, spune Katharina Scheidereiter, CSR manager în cadrul Kaufland.

Compania a intrat oficial pe piaţa din România în 2005, când a deschis primul magazin. Astăzi, ea are o reţea de circa 150 de hipermarketuri cu preţuri mici şi afaceri de 12,8 mld. lei în 2020.

„În România, e aşa simplu să faci bine! Pe de-o parte, pentru că este nevoie, iar pe de alta, pentru că avem şi această facilitate fiscală pe care ne-o dă sistemul. Orice companie poate să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit, iar asta este o facilitate care oferă multe posibilităţi şi ne ajută să ne implicăm mai bine în societate.”

Katharina Scheidereiter adaugă că tot mai mulţi consumatori sunt interesaţi de politica de CSR a companiilor ai căror clienţi devin. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul potenţialilor angajaţi.

„Eu ca şi consumator mă orientez şi după ce politică de CSR are o companie al cărui client vreau să devin. Cred că asta face parte din comportamentul de zi cu zi al clienţilor şi trebuie să ne intereseze ca oameni din ce în ce mai mult. Vedem interes şi din partea potenţialilor angajaţi ai companiei. Ei la interviul de angajare ne întreabă ce posibilităţi de voluntariat există sau unde pot citi despre politica de CSR. Într-adevăr, conştientizarea acestui aspect devine din ce în ce mai evidentă.”

Pentru angajaţi, salariul e în continuare un argument foarte important, pentru că oamenii trebuie să îşi asigure traiul de zi cu zi. Dar, crede executivul, pe fondul pandemiei, s-a mai schimbat mentalitatea. Acum, foarte importantă e stabilitatea, siguranţa pe care ţi-o poate oferi un angajator.

„Iar Kaufland este o companie bine integrată în societate şi poate oferi siguranţă unui angajat nou.” Retailerul are local circa 15.000 de oameni, fiind printre cei mai mari angajatori din economie.

În ceea ce priveşte strategia Kaufland de CSR, există cinci piloni de bază, e vorba de educaţie, protecţia mediului, viaţă sănătoasă şi sport, proiecte sociale şi, nu în ultimul rând, cultură.

„Decembrie este o lună foarte agitată, cu multe proiecte. În ianuarie şi februarie ne mai liniştim şi începem să facem planuri pentru 2022. Ştim deja că vom continua colaborarea cu partenerii noştri tradiţionali. Este important să oferim siguranţă şi continuitate ONG-urilor. Mergem mai departe cu proiectele strategice din cele cinci domenii de interes. Un exemplu este Acţionăm pentru Ape, însă vor fi mai multe proiecte în această zonă.”

Katharina Scheidereiter speră că în cinci ani oamenii vor conştientiza cât de mult rău face plasticul şi astfel îl vor folosi cât mai puţin.

„Când a fost inventat, plasticul a fost mană cerească. Acum ne dăm seama că nu e chiar aşa. Dacă ajunge în natură sau în apă dăunează grav.”

Ea îşi imaginează însă, că într-o lume ideală, vom reduce consumul de plastic, iar unde e nevoie să îl folosim, vom fi cât mai stricţi cu reciclarea şi cu colectarea selectivă.

Tocmai în acest sens, Kaufland a investit în circa 150 de aparate de reciclare – câte unul în fiecare magazin. Este vorba de o investiţie de aproximativ 31 de milioane de lei. „Avem aproape 150 de aparate de reciclare, câte unul în fiecare magazin. Vedem un foarte mare impact pe care îl au aceste aparate. Cei mici sunt foarte încântaţi să strângă de acasă acele deşeuri de plastic şi, în weekend - sau când au timp -, vin cu părinţii şi le aduc la aparatele de reciclare. În 2022 vrem să ne concentrăm atenţia mai mult pe acest aspect şi ne dorim să elaborăm un proiect pentru şcoli, astfel încât să facă un fel de campionat al reciclării.”

Executivul provine din Germania şi spune că a crescut încă din grădiniţă cu ideea compostare şi de reciclare selectivă. Odată împământenite aceste obiceiuri, ele rămân cu tine.

„La copii, are cel mai mare succes această abordare. În proiectul nostru „Acţionăm pentru ape”, componenta de educaţie e foarte importantă. Putem face şi proiecte punctuale, precum ecologizarea sau lansarea primei bărci electrice care să ajungă pe ape ca să colecteze plastic, dar pe de altă parte vorbim de o acţiune permanentă de sensibilizare şi informare despre ce înseamnă plasticul şi ce impact are, despre ce nevoie mare există în ţară pentru reciclare. Foarte important pentru Kaufland România este să aducem şi componenta de educaţie ecologică în proiectele noastre.”

Compania are de asemenea două proiecte de finanţare pentru ONG-uri. Kaufland acordă 1 milion de euro pentru proiectul „În stare de bine”. E vorba de proiecte de cultură, viaţă sănătoasă şi sport. Cel de-al doilea proiect de finanţare e Stat ONG. E vorba de ONG-uri la început de drum sau care sunt încă mici şi vor finanţare de până la 10.000 de euro.

„Promovăm mai mereu o viaţă sănătoasă. Avem o gamă largă de produse dedicate, bunuri vegetariene sau vegane. De asemenea, de ani de zile, suntem susţinători ai Maratonului Bucureşti prin echipa Hospice Casa Speranţei. Alergăm pentru ei. Chiar şi în 2021 am alergat cu mulţi colegi. Se vede că e din ce în mai important acest aspect în viaţa oamenilor pentru că avem echipă din ce în ce mai mare la Hospice pentru maraton şi semi-maraton.” Acesta este însă doar unul dintre proiectele pe segmentul de sport ale retailerului, explică managerul de CSR al companiei. Tot timpul, Kaufland încearcă să le combine cu o cauză socială.

„Nu doar mergem să alergăm în parc, ci o facem pentru bolnavii incurabil de la Hospice Casa Speranţei, pentru că ei nu mai pot face asta.”

O altă acţiune recentă a Kaufland este aceea prin care o serie de voluntari au făcut pachete pentru 500 de bunici din 50 de localităţi din toată ţara. Cei 500 de beficiari vor primi fiecare trei pachete, deci sunt realizate în total 1.500 de sacoşe cu alimente de bază - ulei, făină, zahăr -, dar şi cu legume şi cu câte o bucurie de Crăciun.

„Mai avem şi alte acţiuni de Crăciun în afară de Bunicii Noştri, pe care o facem împreună cu asociaţia SNK. Mai avem o colectă în magazine, care se întâmplă în această perioadă. Acolo vor fi ajutaţi 10.000 de copii din toată ţara, copii care sunt în situaţii mai puţin fericite.”

Totodată, Kaufland a fost prezent la Festivalul Brazilor de Crăciun al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Acesta este unul dintre partenerii de tradiţie ai retailerului, având împreună mai multe proiecte, mai ales pe educaţie.

„Şi la Festivalul Brazilor de Crăciun din acest an am licitat trei brazi în valoare totală de 180.000 de euro, iar fondurile strânse se duc către proiectele lor de educaţie.”

Katharina Scheidereiter spune că pandemia a fost o problemă pentru toată lumea. Retailerul şi-a revizuit rapid planul ce CSR, dat fiind că era o urgenţă în ţară şi atenţia a fost îndreptată în această direcţie.

„Am realocat o mare parte din bugetul nostru anual către proiecte care să se ocupe de combaterea efectelor pandemiei. Pe termen scurt erau necesare proiecte sanitare şi pentru cei din prima linie. Şi pe termen mediu şi lung vedem că pandemia are efecte secundare neplăcute precum o criză economică, o sărăcie în creştere.”

Astfel, dacă înainte era unul din patru copii la limita sărăciei în România, momentan cifrele arată că este deja unu din trei.

„Trebuie să ne concentrăm atenţia pe aceste efecte foarte neplăcute (ale pandemiei – n.red.), ceea ce înseamnă sărăcie pentru copiii din România. Pe de altă parte, ne uităm şi în direcţia educaţiei.”

Sunt foarte mulţi copii care au rămas în urmă cu educaţia în ultimii doi ani. Dacă vorbim de zone rurale, unde câteodată nu există nici curent electric, nu ai laptop-uri, cum poţi să faci şcoala online?

„Din păcate au rămas şi cu un an în urmă. Ca să nu pierdem chiar o generaţie întreagă a viitorului României, ne concentrăm atenţia şi pe aceste probleme şi încercăm să recuperăm acum, împreună cu Asociaţia Plan B, o parte din materia pierdută.”

Astfel, compania îşi orientează atenţia către mai multe paliere şi către câteva sute de proiecte anual.

 

 

 

 

 

 

Implicarea face diferența este un proiect editorial realizat de

Ziarul Financiar şi Kaufland România