Când sustenabilitatea stă la aceeaşi masă cu businessul. Ionuţ Bădică, preşedinte al Institutului de Cercetare în Permacultură: Comunitatea de permacultură din România numără azi la câteva zeci de mii de oameni, practicieni la ei în curte, în gospodărie, pe balcon

Tot mai multe persoane din România sunt astăzi interesate de permacultură şi agricultură, iar o bună parte dintre ele duc mai departe acest hobby, până în zona de fermă proprie. Astfel, o bună parte din oamenii care practică permacultură şi agricultură regenerativă la nivel de business au pornit de la pasiune, crede Ionuţ Bădică, preşedinte al Institutului de Cercetare în Permacultură.

“Institutul e ONG, înfiinţat în 2015, misiunea fiind să avem cât mai multe centre de practică şi învăţare în permacultură şi agricultură regenerativă în România. Uşor-uşor, ne îndreptăm spre a ne îndeplini obiectivele şi misiunea.”

El spune că institutul se adresează, pe de-o parte, mediului de business, antreprenorilor şi tinerilor fermieri. Pe de alta, se adresează pasionaţilor de grădinărit, de ecologie, de stil de viaţă zero waste. E vorba de oameni care vor să aibă un impact pozitiv asupra mediului.

„Institutul nu a pornit cu ideea „hai să facem un ONG”. El a avut în spate alte activităţii, dar şi un alt ONG, România în tranziţie, care răspundea atunci, în urmă cu circa un deceniu, când a fost înfiinţat, problemelor de schimbări climatice, de poluare. Am pornit de la bază, cu proiecte precum Grădina din Curtea Şcolii, Grădinărit urban (dar foarte la firul ierbii). Apoi, am vrut să facem un ONG mult mai nişat pe zona de permacultură şi agricultură.”

De atunci, comunitatea de permacultură din România a crescut, ajungând azi la câteva zeci de mii de oameni, practicieni la ei în curte, în gospodărie sau pe balcon, adaugă Ionuţ Bădică.

El afirmă că la Facultatea de Agronomie există o masă mare de studenţi în rândul persoanelor trecute de 30-35 de ani. E vorba de oameni care şi-au dat seama după facultate sau după primul job că vor să stea mai mult în natură. Aşa că dau la facultatea de Agronomie.

„Şi în cazul nostru, vedem persoane trecute de 30-35 de ani care se apropie de permacultură. Avem mai multe proiecte la Institut. Unul dintre ele e Grădinescu – cea mai mare reţea de grădini urbane din România.”

Acesta este un proiect dezvoltat în urmă cu cinci ani. Între timp, cireşii plantaţi au început să facă cireşe şi caişii caise.

„E un proiect făcut la invitaţia Kaufland România. Noi atunci, în 2017, tot făceam grădini urbane, în general în Bucureşti. Ne chinuiam să dezvoltăm proiecte cu bugete mici sau cu bani de acasă, ne chinuiam să găsim terenuri cât mai potrivite. Kaufland ne-a invitat să dezvoltăm împreună conceptul. A fost un moment bun pentru că chiar se simţea nevoia unui boost de energie.”

În 2017, Institutului de Cercetare în Permacultură a implementat zece grădini urbane din iunie până în decembrie. Au lucrat zece oameni de la Institut la zece grădini, dintre care patru pe acoperiş.

„Am avut două în curtea unor şcoli (136 şi 133), una în curtea Kaufland Bucureştii Noi şi o alta pe acoperişul magazinului, la fel la Apărătorii Pătriei. La Barbu Văcărescu, unde e sediul central al Kaufland, am mers cu una în parcare şi una pe terasă.”

Apoi, în 2018, a fost dezvoltat Grădinescu Alba Iulia – grădina din cetate, fix la centenar. „Nu ne-am propus să ieşim de centenar, dar a venit o invitaţie din partea primăriei care a văzut ce am făcut în 2017. Sunt foarte deschişi la tot ce înseamnă nou, sustenabilitate şi durabilitate.”

Grădina e în Cetate, în inima ei, măsoară 2.500 mp şi a fost dezvoltată împreună cu oameni din comunitate. Ea funcţionează încă. E un hub de educaţie şi recreere, spune Ionuţ Bădică. Anual vin mii de copii aici să îşi facă orele.

„Fiind un oraş mai mic, altfel se dinamizează lucrurile. Bucureştiul e ca şi când ar fi alcătuit din mai multe oraşe mici şi medii. În 2018, la finalul anului, am ajuns foarte obosiţi cu toţii. Făceam design, educaţie, implementare – de la cărat pământ la construit. Parcă nu voiam să facem noi toate astea. Aşa că am decis să îi învăţăm pe oameni să pescuiască şi să nu le mai dăm noi peştele.”

După o discuţie cu Kaufland, reprezentanţii Instititului au căzut de acord că cel mai bine ar fi să facă împreună un program de finanţare. Aşa a apărut Creştem Grădinescu, lansat în 2019, pentru a susţine iniţiativele de grădinărit urban comunitar.

„Scopul a fost să dăm mai departe capacitatea noastră de implementare, de educaţie în grădinărit urban, acelor şcoli sau grupuri de iniţiativă. Am vrut să îşi facă ei propriile grădini. Ştiam că există cerere pentru că primeam emailuri. Şcolile şi grădiniţele ne solicitau.”
La momentul acela existau două variante, fie mergea Institutul să le facă, fie făcea un parteneriat cu cei dornici.

„Am zis că cel mai bine e însă să implicăm şi ONG-urile locale.”

Ca să faci grădini urban-comunitare ai nevoie de specialişti care ştiu cu ce se mănâncă asta. E un mix între educaţie ecologică, amenajări peisagere, animare de spaţii. E nevoie de cineva care înţelege şi cultura oamenilor, şi cultura plantelor. Dacă e vorba de lucrul cu copiii însă, trebuie să ştii specific cum să te descurci cu ei în spaţii precum acestea. E altă dinamică decât într-o sală de clasă, spre exemplu, adaugă Ionuţ Bădică.

„Am vrut să dăm mai departe know-how-ul nostru ca să se răspândească acest concept. Nu avem capacitatea să facem noi tot, dar vrem să vedem astfel de iniţiative în cât mai multe şcoli şi ONG-uri din România.”

În 2019, pentru granturim au aplicat 43 de organizaţii, din care au fost alese zece.

„Am fost mulţumiţi cu numărul de aplicanţi, mai ales că eram la început.”

Cei zece aleşi pe baza proiectului depus au provenit din toată ţara. Un exemplu e Şcoala Grigore Moisil din Ploieşti.

„Au făcut foarte multe cu cei 10.000 de euro pe care i-au primit.”

Au amenajat o sală de clasă, au făcut un container cu depozit, au pregătit o livadă, dar şi o sală de clasă exterioară, cu obstacole, astfel încât copii să poată alerga sau să se poată desfăşura.

„Ei ce au propus în proiect, exact asta au făcut. De regulă, trebuie să îţi setezi aşteptările ceva mai jos pentru că uneori în realitate lucrurile se pot întâmpla cumva diferit. La Grigore Moisil, au făcut atât de mult pentru că au implicat părinţii copiilor, dar şi alţi mici furnizori. Şi-au făcut relaţii în comunitate şi au dezvoltat grădina.”

În Delta Văcăreşti a fost realizat un sanctuar pentru albine. A mai fost o grădină în Bucureşti, care însă nu s-a implementat până la final din cauza pandemiei. A fost amplasată în curtea unui spital, care a devenit spital Covid, şi astfel a trebuit sigilată toată zona.

„Am avut ceva la Câmpia Turzii, ceva la Bistriţa - într-un liceu agricol, la Arad sau Baia Mare (o grădiniţă). Unele proiecte nu mai există, cum e cel din curtea spitalului – dar rămâne de văzut dacă va fi repornit pentru că sămânţa acolo a fost plantată. Multe altele au fost preluate de comunitate, care a dus totul mai departe. Lumea face lucrurile de plăcere.”

Înainte să înceapă pandemia, înainte să lanseze cel de-al treilea proiect - Ferma, Institutul de Cercetare în Permacultură a pornit un spaţiu de coworking pentru zona de antreprenoriat etic din Bucureşti – The Legacy Bucharest, în zona Unirii.

„E un spaţiu unde se adună oameni care lucrează la proiecte din zona de social sau cea de mediu. Avem spaţiu de evenimente şi coworking. E un proiect pe care l-am pornit cu câteva luni înainte de pandemie. Nu ştiu dacă l-am mai fi pornit dacă ştiam ce urmează. Ne-am resetat priorităţile, la nivel personal, la nivel de organizaţie.”

Ionuţ Bădică îşi aminteşte că în primele luni de pandemie oraşele au fost închise, iar memebrii Institutului nu ştiau ce să facă.

„Ne-am şi speriat, dar mai degrabă ne-am înfuriat că nu putem sta în casă. Am decis să demarăm proiectul Fermei.”

El era elaborat, era în sertar de câţiva ani. Din 2018, membrii au lucrat la el, cu tot ce înseamnă plan de business, buget, investiţii, roluri, plan de cultură, coşuri.

„Aveam mii de linii în Excel. Într-un moment de furie, m-am găsit cu Alex Tudosie, care e manager de fermă astăzi, şi am decis să demarăm proiectul. Am mers la Kaufland şi le-am cerut ajutorul să putem da drumul. Ei ştiau că vrem să facem asta de ani de zile. Au fost deschişi să ne susţină şi în 2020 am cumpărat terenul.”

Ferma Sol şi Suflet e un proiect în dezvoltare astăzi. E vorba de o investiţie de aproape 260.000 de euro până acum. Ea a fost finanţată de Kaufland în două tranşe – 150.000 şi respectiv 110.000 de euro.

„Am cumpărat cu o parte din bani un teren în localitatea Vlădeni, Dâmboviţa, undeva la jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Târgovişte.” Acesta măsoară circa 5 hectare, din care 2.000 mp sunt ocupaţi de spaţii protejate – solarii. Restul terenului pe care îl cultivă institutul e de 3.000-5.000 de metri pătraţi, suprafaţă cultivată cu legume. Tot ce rămâne e păşune.

„Am pus acum lucernă, ca să conservăm terenul pentru următoarea etapă de dezvoltare. Vrem să ajungem să ocupăm toată suprafaţa într-un mod sustenabil.”

Preţul terenurilor creşte de la an la an, spune Ionuţ Bădică, dar chiar şi aşa nu ai ce să cumperi. Toate suprafeţele importante sunt luate de marii proprietari, iar cei din sate nu dau drumul la ce terenuri au ei. Dacă vrei să devii fermier, ca să îţi cumperi 2-3 ha, trebuie să ai o sumă importantă de pornire.

„E cel mai mare obstacol. Nu poţi mereu să urci această treaptă. Şi e prima treaptă. Aceasta e o problemă europeană în agricultură. Noi am fost norocoşi pentru că am primit susţinere financiară. Am cumpărat cu doar trei zile înainte să intre în vigoare noua lege a vânzării terenurilor extravilane. Apoi nu mai puteam cumpăra.”

Anul trecut a fost anul zero pentru Sol şi Suflet. Membrii au testat culturi, dar şi tehnologii de cultură.

„Am făcut investiţia iniţială, toate solariile, drumurile, sistemul de apă, spaţiile de locuit. Am şi produs pentru testare. Acum spunem că 2022 e primul an de producţie şi comercializare.”

Toţi banii câştigaţi din activitatea de comercializare sunt reinvestiţi în fermă pentru că asta înseamnă un ONG, spune Ionuţ Bădică. Mai au de investit - de la spaţii protejate, la spaţii de locuit.

Planul pentru anul acesta vizează însă şi începutul livrărilor produselor cultivate.

„Noi vrem să livrăm în oraşele mari, de lângă fermă. Încercăm să avem lanţ cât mai scurt. Vrem să livrăm în Ploişti, Bucureşti şi Braşov, un coş săptămânal pentru o familie.” El va conţine tot ce înseamnă legume de sezon, o varietate de 8-12 produse, de la sfeclă, ridichi, ceapă verde la ruccola şi salată iceberg.

„Nu o să livrăm produsele acasă. Nu e financiar sustenabil să facem curierat. Din costul total ajunge ca 30-40% să fie transportul door-to-door. Ce facem noi la fermă e o agricultură susţinută de comunitate. Clienţii noştri ne aşteptăm să fie oameni care înţeleg ce facem şi sperăm să se deplaseze ei.”

O să existe puncte de livrare, iar Institutul căută parteneri în privinţa asta.

Anul acestam ferma Sol şi Suflet şi-a propus să crească uşor, iar membrii nu se aruncă la cifre mari pentru că ele înseamnă şi resurse umane pe măsură. Până la final de 2022 vor 70 de abonaţi săptămânali, plus câţiva clienţi din HoReCa sau oricum clienţi B2B. „Din 2023 vrem aproape să dublăm, dar vom vedea mai întâi feedbackul de anul acesta. De la anul sperăm să avem şi leguminoase. Nu o să avem roşii în decembrie, dar o să avem în noiembrie.”

Ferma nu are spaţii protejate încălzite şi nu îşi propune momentan asta. Un asemenea sistem implică niste costuri şi nişte riscuri pe care Institutul nu vrea să şi le asume momentan.

„Am putea în felul acesta să ieşim cu roşiile mai devreme cu 3-4 săptămâni, dar riscurile ar fi prea mari. Suntem încă în proces de creştere şi când creşti inovezi mult şi îţi asumi riscuri mari. Nu vrem să ne punem pe umeri şi alte riscuri.”

Per total, ferma va vinde produse 52 de săptămâni pe an din 52. În România poţi să creşti legume tot timpul anului dacă ai spaţii protejate şi un bun management, spune Ionuţ Bădică. În momentul de faţă, în afară de el şi de Alex Tudosie nu există alţi angajaţi, dar institutul lucrează cu mulţi voluntari.

„Noi am călătorit la rândul nostru mult pe la ferme ca să furăm meserie şi să dăm mai departe. Oamenii care vin la noi sunt din două categorii: cei care vor să stea în natură şi cei care vor să înveţe. De cele mai multe ori, fiecare le îmbină pe ambele.”

Vin oamenii din România, dar în ultima vreme sunt mulţi din străinătate. Ei caută experienţa unei ferme regenerative pe continent. Stau 1-2 luni şi apoi caută o experienţă similară în altă ţară. Sunt şi voluntari români, care stau cam o lună. Voluntariatul presupune să stai la fermă. Există o casă închiriată în sat şi urmează să mai fie închiriată o alta.

„Avem şi condiţii minime la fermă. Dacă vrei să înveţi sau vrei să te faci fermier, poţi doar la faţa locului. Noi facem legumicultură în sistem regenerativ organic. Nu facem cultură mare.”

În orice domeniu, dacă nu ai experienţă practică, nu poţi merge mai departe. Nu poţi face agricultură de la calculator dacă nu ai ceva experienţă, precizează Ionuţ Bădică.

„La Sol şi Suflet construim un model de producţie regenerativ-organic pe care să îl dăm mai departe generaţiei viitoare de fermieri. Încercăm să răspundem la toţi indicii de performanţă, economici, sociali, de mediu. Vrem să avem o reţea de astfel de ferme în România. Âsta e obiectivul nostru şi totul pleacă de la modelul de producţie.”

Până în 2030 – în opt sezoane şi opt ani – Ionuţ Bădică afirmă că planul este ca Sol şi Suflet să devină un centru rezidenţial de educaţie. Asta înseamnă să existe spaţii de cazare pentru minimum 15-20 de persoane, care să stea permanent la fermă să înveţe. Asta în timp ce ferma se dezvotă mai departe. Intenţia e ca cele 5 ha existente azi să fie administrate foarte bine, astfel ca fiecare cm pătrat din fermă să aibă un management etic şi performant.

„Vrem să avem feedback pozitiv financiar. Din punct de vedere al misiunii noastre – să avem o reţea de ferme regenerative în România -, sper să fim cel puţin 10 ferme în reţea şi să avem vânzări care să acopere cel puţin 2.000 de familii din oraşele mari. Nu vom merge noi în alte zone să facem alte ferme. Locul nostru e în Vlădeni, Dâmboviţa. Acolo e incubatorul unde aşteptăm tineri fermieri care să facă un an de ucenicie şi, mai departe, o să îi susţinem să cumpere teren, să facă rost de investiţia iniţială şi apoi să dea drumul propriei ferme.”

Ce face Sol şi Suflet e ceva diferit şi de agricultura convenţională şi de cea ecologică. Sunt folosite alte tehnici, alte unelte.

Planul e ca toate fermele din sistem să aibă acelaşi standard şi să fie un grup unit în ceea ce priveşte brandingul, spaţiile de depozitare, transportul.

„Circa 30% din gazele cu efect de seră din atmosferă vin din agricultură, de la sămânţă, la transport, comercializare şi depozitare. E vorba de tot lanţul. De aceea, e nevoie de o tranziţie de la convenţional la regenerativ. În timp ce produci şi îţi îndeplineşti misiunea de a hrăni populaţia, regenerezi solul.”

După atâţia ani de agricultură, există în Europa o eroziune severă a solului pe o suprafaţă similară cu cea a Greciei Asta înseamnă că terenul nu mai dă randament şi trebuie să faci ceva să-l readuci la viaţă.

„Asta e şi esenţa agriculturii regenerative, ne bazăm pe faptul că solul e un organism viu. Trebuie să găsim tehnicile care fac ca solul să se autoregenereze. Noi suntem nişte îngrijitori ai acestui pământ.”

Există tehnologii şi strategii de management pentru asta. În timp ce produci, poţi creşte fertilitatea, poţi să sechestrezi carbon în sol şi atunci reduci gazele cu efect de seră. Totul cu acelaşi impact financiară.

„Miza noastră la Sol şi Suflet e să facem o agricultură care oricum bifează indicii de performanţă economică. Pentru că altfel e doar un vis şi nu putem răspândi acest model de producţie. Tranziţia e deja definită de Comsisia Europeană, Green New Deal e deja public.”