„În căutarea brandului de ţară“. România este unul dintre cei mai mari producători de vin din UE şi totuşi consumatorii europeni nu au auzit de vinurile româneşti. „O recunoaştere internaţională va fi posibilă doar dacă primul pas va fi făcut din interior.“

România a realizat în 2019 aproa­pe 5 milioane de hecto­litri de vin, valoare ce o pozi­ţio­nează pe locul şase la nivel de UE în clasamentul celor mai mari producători ai licorii lui Bacchus. Totuşi, piaţa locală este necunoscută dincolo de graniţe, peste hotare ajungând doar 5% din producţia de vin. În acest context se pune întrebarea: cum poate deveni vinul un brand de ţară?

Ziarul Financiar a început o serie de articole prin care vrea să identifice industriile cu potenţial pentru a deveni brand de ţară. Printre cele studiate anterior se numără apele minerale şi meşteşugurile încă păstrate în zona rurală. Acum a venit rândul vinului.

„Când cineva consumă un produs nu con­sumă doar brandul, ci şi originea lui. Selec­ţionarea unui brand este legată de origi­nea lui, de aici vine problema brandului ro­mânesc“, spunea anterior Jean Valvis, pro­prie­tarul Aqua Carpatica şi Domeniile Sâm­bureşti. Antrepre­no­rul este creatorul mai multor branduri locale: LaDorna (marcă de lac­tate ajunsă în portofoliul gigantului francez Lactalis), Dorna (brand de apă preluat de Coca-Cola), Aqua Carpatica (apă) şi Domeniile Sâmbureşti (vin). Acestea două din urmă sunt astăzi bran­du­rile pe care gru­pul Valvis Hol­ding încă le dezvoltă.

Valvis mai spu­nea că Franţa cheltuie anual un milion de euro pentru promovarea vinurilor sale doar pentru piaţa din China, iar aceasta poate fi o lecţie pentru România.

„Nu vom ajunge să ieşim din curtea nostră, să mergem în faţa altor branduri, dacă nu credem în primul rând în brandul nostru de ţară.“

România este un mare producător de vinuri, depăşind ţări precum Ungaria, Austria sau Grecia. Şi totuşi, aceste ţări au un renume la nivel mondial, pe când în cazul României mulţi consumatori nu ştiu că produce vin. Situaţia este explicată de mulţi prin faptul că înainte de ’89 s-a mizat pe volume mari şi mai puţin pe calitate, motiv pentru care mult timp piaţa locală a fost văzută ca un producător de vinuri ieftine, proaste calitativ. În ultimii ani însă, pe piaţă au apărut multe iniţiative care încearcă să schimbe această percepţie, fiind vorba în special de crame butic.

„Din 2004, când am intrat în acest domeniu şi până acum vedem multe schimbări pozitive în piaţă. Sunt mai mulţi producători mici, care doresc să facă vinuri de calitate, mai mulţi consumatori tineri care doresc să cunoască mai mult domeniul“, spun Raluca şi Oliver Bauer, fondatorii cramei cu acelaşi nume, Bauer. Ei adaugă că tot în ultimii ani au apărut wine-barurile şi saloanele de vinuri, care aduc mai aproape consumatorii de producători.

Oraşele mari sunt pline de evenimente ce au în centru degustările de vin. „Mai avem însă foarte mult de lucrat în HoReCa, unde lipsa personalului calificat (să nu mai vorbim de cel specializat) duce la vânzări «haotice» de vin, bazate doar pe promoţii sau beneficii pentru ospătari.“ Restaurantele care au un concept în crearea meniului de mâncare şi de vinuri pot fi (acum) numărate pe degete, spun ei. „Dar faptul că ele există este speranţa noastră că se poate şi că vom reuşi.“

Un nume mondial se face în timp, împreună cu mai multe segmente ale industriei ţării, cum ar fi turismul în cazul acesta, spune Alina Iancu, fondatorul platfor­melor de specialitate CrameRomania.ro şi revino.ro. Ea organizează şi salonul de vinuri şi turism viticol ReVino Bucharest Wine Fair.

„Nu aş vedea o comparaţie cu Italia sau Franţa, ne lipsesc acele crame cu tradiţie de generaţii, ci mai degrabă cu ţări din lumea nouă, respectiv Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Am putea să ne comparăm şi cu vecinii noştri din Republica Moldova sau Ungaria.“ Republica Moldova este de altfel un exemplu bun dat fiind că deşi produce mult mai puţin vin, ţara vecină de peste Prut a reuşit în ultimii ani să îşi creioneze un nume în domeniu chiar la nivel european. Cramele s-au unit, iar cu ajutorul statului au investit în promovarea ţării ca destinaţie viticolă.

Unitatea cramelor la nivel de regiune viticolă sau de ţară sunt soluţii, urmate apoi de strategii de marketing, dar şi de susţinerea statului român, mai spune Alina Iancu. 

O primă astfel de măsură a fost deja luată de producătorii din zona viticolă Dealu Mare, una dintre cele mai cunoscute din ţară. Zece crame din Dealu Mare s-au asociat pentru a crea un brand comun prin care să promoveze zona viticolă, primul pas fiind crearea unui sistem privat de garantare a calităţii vinului. Practic, cei zece producători vor produce vin din soiul Fetească Neagră sau amestec de Fetească Neagră (minim 25%) cu Merlot şi/sau Cabernet Sauvignon  după standarde impuse de asociaţie şi vor îmbutelia vinul sub un brand pe care antreprenorii îl vor crea ulterior. Cele zece crame - Apogeum, Aurelia Vişinescu, Budureasca, Dagon Clan, Davino, LacertA, Licorna Winehouse, SERVE, Tohani România şi Viile Metamorfosis - s-au unit sub umbrela Asociaţiei Producătorilor de Vin din Dealu Mare.

„Cred că în următorii zece ani Dealu Mare va ajunge printre cele mai vestite zone viticole ale Europei. Aceştia sunt primii paşi, va fi un drum lung, dar cu siguranţă vom reuşi. De exemplu, în Barolo sau Chianti, zone viticole vestite din Europa, producătorii s-au asociat şi au impus nişte reguli care încet, încet au dat roade“, spunea recent Virgil Mândru, proprietarul cramei Tohani şi unul dintre fondatorii cramei Apogeum.

Victor Ciupercă, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vin, spunea recent că înregistraţi, România are cam 300 de producători de vin, dintre care îmbuteliază circa 200. Numărul lor creşte constant şi fiecare în parte joacă sau poate juca un rol pentru a pune România pe harta mondială a vinului.

„Au apărut crame noi, se produce mai mult vin de calitate. Sunt din ce în ce mai multe evenimente de promovare la nivel naţional, de la mici degustări în restaurante şi magazine specializate, până la saloane de vinuri în marile oraşe ale ţării. Cramele încep să primeăscă turişti“, spune Alina Iancu. Astfel se lărgeşte aria de educare a consumatorului şi de îndrumare către vinurile bune. Toate astea se întâmplă la nivel urban şi astfel informaţia ajunge şi la consumatorul tânăr, care abia acum intră în contact cu vinul, şi care are posibilitatea să crească această industrie.

„Nu trebuie să urmăm un model, mai ales un model creat de producătorii mari (din lume - n.red.), care acum au probleme în vânzarea vinurilor. Am paria mai mult pe un model nou, „fresh“, o abordare neconvenţională şi nu atât de rigidă ca în trecut“, spun Raluca şi Oliver Bauer. Segmentul tinerilor de 20-35 de ani este pentru ei o prioritate dat fiind că vinul trebuie să fie înţeles ca un stil de viaţă, nu doar o băutură oarecare.

„O recunoaştere internaţională va fi posibilă doar dacă primul pas va fi făcut din interior – vinul şi soiurile românesti să fie cunoscute şi mult mai apreciate pe piaţa din România.“ Astfel, clienţii trebuie să fie mai critici şi în acelaşi timp mai curioşi – să viziteze cramele, să cunoască soiurile locale, reprezentative, să găsească producători care păstrează an de an calitatea şi caracterul fiecărui soi.

„Pasul următor va fi însă unul sutinut şi unitar din partea producătorilor din România. Vorbim de o strategie comună, creativă şi diferită. Avem soiuri deosebite (Crâmpoşie, Fetească Regală, Negru de Drăgăşani, Novac, Fetească Neagră) cu care putem să creionăm o identitate naţională. Imaginea „vin mult, ieftin şi dulce“ trebuie disociată de imaginea României“, conchide familia Bauer.