Info

5 beneficii ale acoperişurilor verzi, cea mai nouă tendinţă în construcţii, de la BMI România

Articol cu conţinut publicitar

Autor: Publicitate

23.06.2022, 08:00 1056

Acoperişurile verzi sunt tendinţa de pe piaţa construcţiilor care câştigă din ce în ce mai multă popularitate în Europa. Acestea oferă oaze încântătoare de verdeaţă pe acoperişul clădirilor şi vin cu nenumărate beneficii, despre care BMI România vă invită să aflaţi în continuare.

În funcţie de soluţia aleasă, acoperişurile verzi se împart în două categorii - extensive sau intensive, iar din punct de vedere al poziţionării hidroizolaţiei faţă de termoizolaţie – clasice sau  inversate.

Acoperişul verde intensiv, pentru spaţii recreative

Acoperişul verde intensiv, soluţie oferită de BMI România, este un sistem conceput pentru a fi utilizat ca şi spaţii recreative. Acesta prezintă adesea multe caracteristici asemănătoare cu grădinile tradiţionale existente la sol, deoarece pot include căi de acces realizate din pavaje, peluze, arbori şi arbuşti. Aceste “grădini de acoperiş“ sunt sisteme multistrat de sol, care necesită o irigare constantă şi o întreţinere periodică faţă de acoperişurile verzi extensive. Datorită complexităţii unor astfel de soluţii, varianta optimă se va alege după consultarea dintre biroul de arhitectură implicat şi consultantul tehnic BMI Icopal.

Acoperişul verde extensiv, cu scop decorativ şi ecologic

Cea de-a doua soluţie din portofoliul BMI România este acoperişul verde extensiv (clasic sau inversat). Acest tip de terasă verde este destinat în principal folosirii în scop decorativ, ecologic. Nu este utilizat ca spaţiu de recreere, pe care se poate circula sau staţiona în mod frecvent, accesul fiind permis doar pentru activităţile de întreţinere ale acestuia. Datorită înălţimii superficiale a substratului vegetal, gama de plante care se pretează pentru astfel de acoperişuri este restrânsă la plantele rezistente la secetă şi care nu necesită o îngrijire permanentă, cum ar fi: sedum, muşchi, flori sălbatice specifice zonei etc. Datorită experienţei în domeniu, dobândită pe parcursul existenţei sale, BMI Icopal acordă, în funcţie de soluţia aleasă, o garanţie privind impermeabilitatea sistemului cuprinsă între 20 – 40 ani.

BMI Icopal: Hidroizolaţii durabile

Acoperişuri verzi putem întâlni în cadrul spaţiilor comerciale, unde pot găzdui restaurante şi locuri de joacă, clădiri de afaceri, blocuri sau case. Iată în cele de mai jos 5 beneficii ale acestor sisteme ecologice şi sustenabile, oferite de gama BMI Icopal, al cărei motto este, pe deplin justificat, "Hidroizolaţii durabile".
 

  1. În cazul clădirilor cu acoperişuri verzi, apa este preluată de substrat şi apoi condusă către plante, de unde se întoarce în atmosferă, prin evaporare. Vara, acestea pot prelua 70-90% din precipitaţiile care cad pe ele, iar iarna, între 25-40%. Din acest motiv, în cazul precipitaţiilor abundente, este redus atât stresul pus asupra sistemelor de canalizare cât şi riscul de inundaţii.

 

  1. Prin rouă şi evaporare, plantele aflate pe sisteme orizontale şi verticale au efect de răcorire a spaţiilor urbane în zilele toride de vară. De asemenea, contribuie la reducerea distribuirii prafului şi a emisiilor poluante şi, astfel, la adaptarea oraşelor la climatul viitorului, cu temperaturi estimate mai ridicate vara. În plus, datorită mediului umed pe care îl asigură plantele, acestea creează un strat natural rezistent la foc, care protejează imobilul.

 

  1. Izolarea mai mare oferită de acoperişurile verzi poate reduce cantitatea de energie necesară pentru a regla temperatura clădirii, dacă ne gândim că acoperişul este zona pe unde se pierde multă căldură şi care preia temperaturile ridicate ale verii. Mai mult, plantele absorb jumătate din lumina soarelui, ceea ce creează un climat răcoros şi plăcut vara. Conform unor cercetări, un acoperiş verde generos reduce cu 75% nevoia de a porni aparatul de aer condiţionat, ceea ce înseamnă economie la consumul de energie. Acest lucru are un efect benefic şi asupra vecinătăţii clădirii şi a temperaturii oraşului, care poate să scadă cu până la 3 grade. Lucru pe care îl putem observa uşor şi dacă facem o comparaţie între temperatura înregistrată într-o zi de vară într-un oraş şi cea dintr-o localitate verde, aflată în vecinătatea acestuia.

 

  1. Prezenţa unui acoperiş verde scade expunerea membranelor impermeabile la fluctuaţiile mari de temperatură, factor care provoacă micro-fisuri şi protejează materialele acoperişului de alte influenţe externe precum soarele, ploaia sau vântul. Acest lucru dublează sau chiar triplează durata de viaţă a acoperişului.

 

  1. Aspectul natural, sustenabil, împreună cu reducerea costurilor de energie şi a duratei de viaţă a acoperişului înseamnă o valoare crescută a proprietăţii. Un acoperiş verde atenuează zgomotele, mai ales sunetele de frecvenţă joasă. Când suprafaţa acestuia este mare, poate reduce zgomotele exterioare cu până la 40 de decibeli.

 

Iată că sunt numeroase motive pentru care popularitatea acoperişurilor verzi în cadrul proiectelor urbane sau rurale înregistrează o creştere constantă în ultimii ani, fiind în prezent o opţiune des folosită datorită experienţei dobândite şi îmbunătăţirii constante a soluţiilor existente, oferite pe piaţa românească, la un nivel ridicat de profesionalism, de BMI România.

De-a lungul anilor, compania s-a concentrat pe o dezvoltare şi îmbunătăţire continuă a materialelor destinate construirii şi hidroizolării acoperişurilor verzi, astfel încât să facă faţă solicitărilor exigente venite din partea clienţilor şi având mereu grijă faţă de mediul înconjurător. BMI Icopal a devenit o referinţă mondială în hidroizolaţii, datorită materialelor inovatoare, serviciilor complete şi experienţei dobândite prin oferirea de sisteme complete pentru acoperişuri plane, deţinând certificatul de management al calităţii, care respectă standardele ISO 9001, precum şi certificatul pentru sistemul de management al mediului, ISO 14001.

Pentru a beneficia de potenţialul maxim al sistemelor de hidroizolaţie ales, compania actualizează constant portofoliul de produse, implementează tehnologii inovatoare şi oferă o durată extinsă de viaţă pentru gama de produse BMI Icopal, care asigură proiecte de acoperişuri verzi la cele mai înalte standarde de calitate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO