Info

A apărut al treilea episod al documentarului de promovare a României, Wild Carpathia. 900.000 de euro a plătit Turismul pentru acest proiect

Foto: Mediafax
31.10.2013, 18:17 2806
Al treilea episod al documentarului de promovare al României, Wild Carpathia, în care apare şi un interviu cu prinţul Charles, a fost lansat ieri şi urmează să fie promovat de canalul de televiziune Travel Channel  în 21 de ţări.

Valoarea contractului pentru realizarea şi promovarea episoadelor doi şi trei din documentarul Wild Carpathia, atribuit de Ministerul Turismului postului Travel Channel şi casei de producţie britanică Almond Films, este de 904.534 euro fără TVA, din bani europeni, plata urmând să se facă după verificarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de către prestator, potrivit oficialilor ministerului. Proiectul este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară nr. 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”.

Primul episod al documentarului "Wild Carpathia" a fost lansat în octombrie 2011, iar cel de-al doilea în septembrie 2013.

Conceptul ce stă la baza documentarului Wild Carpathia  îi aparţine lui Paul Lister, fondator al European Nature Trust, o organizaţie care se ocupă de protejarea regiunilor naturale.

"Proiectul include realizarea şi difuzarea următoarele filme pe Travel Channel: două episoade de 47 minute fiecare, respectiv un episod (Wild Carpathia- De la Porţile de Fier la Delta Dunării) şi un episod (Wild Carpathia- Carpaţii de Nord şi de Est), patru spoturi promoţionale de câte 30 secunde fiecare, pentru promovarea  tuturor episoadelor Wild Carpathia, 24 de filme scurte de unul şi 3 minute care vor promova brandul de turism, tradiţii româneşti şi cele 6 produse (circuitele culturale, turismul în naturã, turismul rural, city break, turismul activ şi de aventură, turismul balnear si wellness)", potrivit reprezentanţilor Turismului.

Planul media acoperă perioada mai 2013- martie 2014, în total aproape 7000 de minute de emisie. Regimul de difuzare TV este săptămânal, în cel puţin 21 de ţări din  Europa, Orientul Mijlociu, Africa, obligatoriu în Austria, Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Rusia, România, au mai transmis oficialii Ministerului Turismului. Ieri, la avanpremiera episodului trei, Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii în România a transmis mesajul prinţului Charles, care a atras atenţia că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO