Info

BRD lansează ContAll, un serviciu mobil unde îţi poţi verifica conturile de la toate băncile

Articol cu conţinut publicitar

BRD lansează ContAll, un serviciu mobil unde îţi poţi verifica conturile de la toate băncile
11.12.2018, 08:00 2203

BRD, a treia bancă din sistem după active, a lansat ContAll, un nou serviciu prin intermediul căruia clienţii îşi pot aduce toate conturile de la BRD şi alte bănci într-o singură aplicaţie.

ContAll face parte din aplicatia de mobile banking MyBRD Mobile. În prezent în aplicaţie sunt disponibile 5 bănci, dar BRD are în plan extinderea listei. Astfel, utilizatorii pot adăuga orice cont de la BRD, BCR, ING, Raiffeisen şi Banca Transilvania.

Noua optiune din MyBRD Mobile le permite utilizatorilor să îşi urmărească într-un singur loc tranzacţiile de pe toate conturile, pentru unele bănci istoricul de plăţi şi încasări fiind disponibil până la 12 luni în urmă.

Tranzacţiile vor fi împărţite pe categorii, pentru a vedea exact pe ce s-au folosit banii din fiecare cont, de la Călătorii, până la Mâncare şi Transport, permiţându-le utilizatorilor o mai bună evidenţă a cheltuielilor lunare.

Pe lângă conturile curente, ContAll din MyBRD Mobile afişează şi produsele bancare aferente conturilor respective, cum ar fi conturile de economii, depozitele la termen, cardurile de credit sau creditele, precum şi soldul sau tranzacţiile în curs de decontare.

Aplicaţia integrează datele financiare din conturile clienţilor, dar momentan oferă doar posibilitatea de a le vizualiza.

Pentru a folosi ContAll, întâi trebuie descărcată aplicaţia MyBRD Mobile, disponibilă pe AppStore şi pe Google Play. După instalare, trebuie introdusă prima bancă de la care doriţi să vă gestionaţi conturile. Aceasta va fi adăugată prin intermediul ID-ului şi parolei folosite în aplicaţia de internet banking a băncii pe care doriţi să o adăugaţi. Ulterior, veţi putea adăuga câte bănci doriţi pentru a vă administra conturile.

În cadrul fiecărei bănci există o secţiune dedicată cheltuielilor. Cheltuielile lunare vor fi automat segmentate şi încadrate în categoria de care aparţin.

BRD pune accentul şi pe securitate, pregătind atât măsuri fizice şi operaţionale, cât şi electronice pentru a preveni orice divulgare de informaţii. Datele de autentificare ale utilizatorilor nu sunt stocate pe serverele BRD, iar datele de la tranzacţii, sold sau alte informaţii sunt securizate folosind unele dintre cele mai avansate sisteme de criptare.

Articol cu conţinut publicitar

AFACERI DE LA ZERO