Info

Dan Ciocea: “Am investit într-un nou tour operator, Holiday Plan, despre care anticipez că va atinge o cifră de afaceri de 50 mil. EUR până în 2023”

Dan Ciocea: “Am investit într-un nou tour operator, Holiday Plan, despre care anticipez că va atinge o cifră de afaceri de 50 mil. EUR până în 2023”

Autor: Publi-interviu

30.12.2021, 09:00 1243

Holiday Plan, noul proiect de business al antreprenorului gălăţean Dan Ciocea, reprezintă o premieră, ca model de afaceri, în rândul tour operatorilor din turismul românesc, prin cooptarea ca acţionari a multor agenţii de turism importante, astfel că promite să devină în scurt timp unul dintre actorii importanţi din această piaţă.

 
  1. Cum au fost afectate afacerile dumneavoastră de evoluţia pandemiei de COVID-19?

În mod evident, situaţia generată de pandemie a avut un efect negativ asupra tuturor afacerilor pe care le deţin. Business-ul cu saloanele de evenimente a fost cel mai afectat, ca să dau un exemplu concret. A trebuit să ne repliem din mers. După ce, până în decembrie 2020, am aşteptat ca pandemia să se încheie rapid, am realizat că am parcurs, de fapt, doar începutul acesteia şi am schimbat strategia de dezvoltare la 360 de grade, demarând noi investiţii pliate pe realitatea din prezent. Cumva a ajutat că afacerile din portofoliul meu sunt în domenii diferite: HoReCa, imobiliare, industria alimentară, industria metalurgică... Astfel, am dispus de o flexibilitate sporită în a ne adapta la noile condiţii.

 
  1. În ce a constat această adaptare?

În ianuarie 2021 am început sa investim în retail-ul alimentar, respectiv într-un lanţ de supermarket-uri. Am iniţiat această investiţie drept un proiect-pilot, pentru a învăţa afacerea, iar, pe sfârşit de an, am deschis 5 unităţi noi. Pentru anul 2022, ne propunem  să ajungem la 15 unităţi, cu care să generăm o cifră de afaceri de 15 până la 20 de milioane EUR în 2022. În altă ordine de idei, am început construcţia unui hotel în zona Charles de Gaulle. Ne propunem ca acest obiectiv să fie finalizat şi introdus în circuitul turistic până la 1 februarie 2022. Acesta va genera venituri din activitatea hotelieră, dar şi din restaurantul de tip lounge.

 

“Ideea dezvoltării unui tour operator a venit după ce am intrat în sectorul hotelier

 
  1. Vizaţi noi dezvoltări în viitorul apropiat în contextul economic actual?

Intrând pe piaţa hotelieră şi căutând soluţiile cele mai bune pentru a asigura conducerea operaţională a hotelului, am cunoscut o echipă de profesionişti cu potenţial şi creativitate. Din comunicarea cu aceştia s-au deschis alte perspective, către o nouă afacere, respectiv un tour operator autohton, conceput după un model de business care nu există actualmente în România. Reprezintă o premieră absolută, astfel că am convingerea că se va impune rapid în piaţa de profil. Acesta va fi prezent în sectorul de turism sub brand-ul Holiday Plan.

 
  1. În ce constă acest nou model de business?

Acest tour operator va fi unul al agenţiilor de turism, în cel mai propriu sens al cuvântului. Agenţiile care revând pachete de călătorie şi vacanţe vor deveni efectiv acţionari în această nouă companie. Astfel, împreună vom reuşi să garantăm o calitate sporită a serviciilor şi să generăm un grad ridicat de încredere în rândul clienţilor acestor agenţii coacţionare. Dacă, până acum, piaţa a fost delimitată în sensul în care tour operatorii efectuează atât vânzare directă şi se folosesc, totodată, şi de agenţiile revânzătoare fără ca acestea să beneficieze real de o creştere a business-ului tour operatorului, noi ne dorim să punem agenţiile de turism pe primul plan, deoarece ele sunt cele care intră în contact direct cu consumatorul final (călătorul). În cazul în care tour operatorul nu reuşeşte să asigure calitatea serviciilor, agenţia revânzătoare riscă să îşi piardă clientul. Prin a le coopta efectiv în această afacere, ca acţionari, vom reuşi să ne dezvoltăm împreună, în strânsă legătură.

 
  1. Traversăm o perioadă în care dezvoltarea unui nou business pare, mai degrabă, o alegere riscantă. Nu ar fi fost mai prudent să aşteptaţi finalul crizei sanitare?

Nu văd un risc major în a începe această afacere acum, pentru că a călători sau a merge în vacanţă va rămâne o preocupare permanentă, chiar şi în timpuri cu restricţii. De când a început pandemia, ne confruntăm cu ştiri din industria turismului cum că diferiţi actori din piaţă dau faliment, iar turiştii sunt cei păgubiţi. Aceste episoade pot fi evitate prin modelul de business propus de noi, în care acei actori activi în piaţă în relaţia cu călătorul, turistul, devin acţionari ai tour operatorului şi vor avea acces, printr-o transparenţă totală, la întregul lanţ de definire a pachetului de servicii turistice.

 

“Investiţiile noastre în turism se ridică, până acum, la 4 milioane EUR”

 
  1. La cât se ridică investiţia iniţială în această nouă afacere?

Investiţiile mele în zona de turism, atât în tour operatorul Holiday Plan, cât şi în hotelurile pe care le voi dezvolta, sunt de 4 milioane EUR. Ce nu v-am spus este că, în următorii ani, avem în plan două noi hoteluri, respectiv unul în Delta Dunării, la Dunavăţu de Jos, şi unul în Sinaia, la cota 1600.

 
  1. Spre ce zone geografice se va orienta Holiday Plan?

Holiday Plan va avea o gamă diversificată de produse. Ca acţionari, agenţiile care revând către clientul final vor avea un relevant cuvânt de spus în dezvoltarea acestor produse, pentru că ele cunosc cel mai bine nevoile şi pretenţiile pe care le au turiştii. Vom începe cu destinaţiile cele mai bine vândute în România, respectiv Antalya, Egipt şi Grecia, cu plecări din şapte oraşe din ţară.

 

“Principala ameninţare rămâne prelungirea pandemiei de COVID – 19”

 
  1. Cum prefiguraţi evoluţia acestei noi afaceri pe termen scurt şi mediu?

Ca tour operator care porneşte la drum acum, prezintă un grad de risc de eşec mai mic, prin prisma faptului că nu pleacă în 2022 cu datorii din anii de pandemie. Estimez pentru Holiday o cifră de afaceri de 30 milioane EUR în 2022, respectiv 50 mililioane EUR în anul 2 de activitate, 2023. Plănuim ca, în 2023, să listăm compania la bursă, demers care va reprezenta de asemenea o premieră în rândul tour operatorilor autohtoni.

 
  1. Dar în legătură cu hotelul din Charles de Gaulle?

Va fi de ajuns să priveşti o singură dată Bucureştiul de la etajul 7 al hotelului şi vei reveni cu siguranţă şi a doua oară, vă promit. Iar restaurantul de tip lounge va avea o terasă încălzită, deci suntem pregatiţi şi pentru al 10-lea val pandemic.

 
  1. Care sunt majorele ameninţări pe care le anticipaţi privind noua dumneavoastră afacere şi cum intenţionaţi să vă adresaţi acestora?

Principala ameninţare rămâne criza sanitară actuală. Avem însă o echipă cu experienţă, care a gestionat cu succes în domeniu primii ani de pandemie. Atât noi, ca agenţie de turism, cat şi partenerii (hotelierii şi companiile aeriene) am învăţat să punem clienţii pe primul plan, să ne adaptăm din mers situaţiilor confruntate, să oferim mereu condiţii flexibile pentru anulări sau modificări de sejururi. Holiday Plan deţine deja o experienţă acumulată, având în vedere că acţionariatul este compus din oameni cu un bogat trecut profesional şi antreprenorial în turism. Vorbim de oameni care au gestionat milioane de turişti pe parcursul anilor. Oricum, oricât de drastice ar putea fi condiţiile de călătorie impuse de restricţiile generate de pandemie, şi clienţii se adaptează lor, iar dorinţa de a călători nu s-a diminuat. Noi trebuie doar să îi informăm corect, complet şi în timp util privind restricţiile impuse şi să le asigurăm suportul relevant de care au nevoie.

 
  1. Cum apreciaţi evoluţia sectorului de turism în 2022?

Consider că anul 2022 va fi unul cu provocări diverse pentru toţi jucătorii din industrie.  Estimăm un nivel al sectorului de turism în revenire în 2022 faţă de 2021 şi atingând un 80% din nivelul anului 2019, drept cifră de afaceri cumulată pe sector. Vor face diferenţa calitatea serviciilor şi produselor, încrederea şi siguranţa oferită.

 

 “Intenţionăm să intrăm şi în piaţa de IT”

 
  1. Ce alte proiecte aveţi privind dezvoltarea de alte afaceri în viitorul apropiat?

Vizăm industria IT. Deja schiţăm trei proiecte majore pe ramuri diferite ale acestei industrii, în condiţiile în care România primeşte foarte multe finanţări pentru digitalizare, astfel că va avea nevoie de companii care să gestioneze proiectele şi investiţiile din domeniul acesta. Lucrăm la o echipă care să ne ajute în aceste noi dezvoltări, dar momentul în care le vom demara depinde mult de evoluţia mediului ecomonic în 2022.

 
  1. Cum l-aţi descrie pe antreprenorul Dan Ciocea? Aveţi un model care v-a inspirat?

Pănă în prezent, la vârsta de 36 de ani, am realizat foarte multe şi am pierdut foarte multe. Ce rămâne drept constantă, este că nimic nu se poate atinge decât prin foarte multă muncă. Iar atunci când nimeni nu mai crede în tine şi simţi că nu mai poţi, trebuie să îţi impui să mai poţi încă puţin, ca să atingi vârful dealului pe care îl urci şi să pui acolo steagul victoriei. Mă apreciez drept un ins ambiţios şi curajos. Muncesc şi 18 ore pe zi, îmi place ceea ce fac şi caut să scot maximul posibil din minimul existent. Nu trăiesc în opulenţă şi am căutat mereu o viaţă normală. Multă putere îmi insuflă fetiţa mea de 3 ani… Poţi regăsi în inocenţa celor mici multe pilde folositoare.  Apoi, cred că niciun antreprenor nu trebuie să aibă idoli sau exemple de urmat. Dacă fac asta se vor pierde căutând drumul altora în loc să şi-l croiască pe al lor…

 
  1. Care apreciaţi că vor fi dimensiunile recesiunii economice postpandemie şi cum va absorbi economia românească acest impact?

Totul depinde de clasa politică şi mai puţin de mediul de afaceri. Cred că la conducerea ţării, în perioada de după pandemie, ar trebui sa vină o echipă formată din finanţişti şi oameni de afaceri. O echipă care să atenueze impactul negativ şi să asigure relansarea economică a României. Dacă România ar fi digitalizată şi debirocratizată, vom avea o şansă mare să urcăm consistent în peisajul economic european subsecvent pandemiei. Diferenţa dintre precedenta recesiune economică şi ce va urma după pandemie este că atunci băncile au fost problema, pe când acum băncile sunt soluţia. Bineînţeles, alături de măsuri inspirate luate de autorităţi. 2021 a fost un an grevat de bătălii politice care au influenţat negativ luarea deciziilor şi investiţiile din România. Salut, prin urmare, actuala alianţă politică între cele mai mari partide din România, ca soluţie de guvernare. Trebuie ca acestea să conlucreze spre a dezvolta şi moderniza România. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi de siguranţă. Avem nevoie de investiţii rapide în infrastructură, energie şi IT... Dacă România va implementa banii din PNRR rapid şi eficient, cred că nu vom fi foarte afectaţi de criza postpandemie, ci chiar din contră, avem şansa să ne afirmăm economic, ca ţară.

 
AFACERI DE LA ZERO