Leviatan Group, unul dintre cele mai tehnologizate grupuri de companii de construcţii din România, s-a dedicat constant sprijinirii fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, prin participarea la evenimente sportive caritabile, sponsorizarea balurilor pentru strângerea de fonduri şi organizarea de evenimente caritabile, pentru a susţine lupta neîncetată a fundaţiei în îngrijirea copiilor şi adulţilor cu boli incurabile.
Sprijinul constant oferit fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei reflectă, aşadar, angajamentul ferm al Leviatan Group în susţinerea iniţiativelor de responsabilitate socială, care aduc un impact pozitiv în comunitate.
Pasiunea pentru fapte bune a echipei Leviatan Group, recunoscută în cadrul Galei Aniversare HOSPICE 32 ani
În cadrul Galei Aniversare HOSPICE, care s-a desfăşurat la data de 6 martie 2024, la Palatul CEC, acolo unde echipa HOSPICE a sărbătorit 32 de ani de grijă pentru pacienţii cu boli incurabile, Leviatan Group a primit premiul „Oameni şi Companii pentru HOSPICE”, pentru buna colaborare şi implicarea constantă în susţinerea iniţiativelor fundaţiei.
„Am ales să susţinem fundaţia HOSPICE cu atât de mult suflet, pentru că, în ritmul alert al vieţii de azi, ne învaţă să preţuim timpul, cu tot ce aduce şi cu tot ce duce. Mulţumim fundaţiei HOSPICE pentru oportunitatea de a fi alături an de an, în această construcţie de fapte bune, pe care o înălţă de 32 de ani”, a declarant, în cadrul evenimentului, Alina Podaru, Chief People Officer la Leviatan Group.
Participarea membrilor echipei Leviatan la acest eveniment nu este doar o tradiţie, ci o dovadă a respectului profund şi a recunoştinţei pe care aceştia le au faţă de munca vitală pe care o desfăşoară echipa HOSPICE.
„De-a lungul timpului, angajaţii din cadrul tuturor companiilor Grupului Leviatan au folosit absolut toate mecanismele de suport pentru HOSPICE. Au fost implicaţi în acţiuni de voluntariat, au alergat la toate evenimentele sportive la care fundaţia a fost cauză beneficiară, au fost Moş Crăciun pentru copiii centrului Socio-Medical de la Adunaţii Copăceni şi chiar au licitat obiecte de artă la evenimentele caritabile organizate de HOSPICE. Au făcut, de asemenea, sponsorizări generoase către fundaţie prin intermediul mecanismelor de redirecţionare a 3,5% şi 20% din impozit pentru angajaţi şi, respectiv, pentru companii. Prin suportul Grupului Leviatan, HOSPICE Casa Speranţei a putut asigura 345 de zile de internare pe unitatea cu paturi, 540 vizite la domiciliu şi 919 intervenţii în ambulator”, a declarat Mirela Nemţanu, CEO HOSPICE.
Balului Edelweiss şi Open your heART for HOSPICE, două evenimente de strângere de fonduri pentru HOSPICE
În ultimii patru ani, Leviatan Group s-a alăturat, în calitate de sponsor, Balului Edelweiss, cel mai important eveniment de strângere de fonduri al anului organizat de HOSPICE Casa Speranţei, care s-a desfăşurat la data de 6 iunie 2024, la The Tent (Clubul Diplomat), sub patronajul E. S. Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România.
În acest fel, Leviatan Group a adus mai aproape de îndeplinire obiectivul fundaţiei de a construi un spital dedicat îngrijirii paliative pediatrice la Adunaţii Copăceni. De asemenea, un alt pas în procesul de materializare a acestui proiect important a fost realizat, pe parcursul acestui an, de specialiştii Leviatan, prin scanarea construcţiei cu tehnologii de ultimă generaţie, în vederea proiectării şi amenajării locului de joacă din grădina spitalului, precum şi a spaţiilor interioare.
Open your heART for HOSPICE, un eveniment special organizat de Leviatan Group, cu sprijinul Vastint, la data de 31 octombrie 2024, la recepţia clădirii TN Offices 3A, ajuns la cea de-a doua ediţie, a adus în prim-plan 79 de opere de artă, printre care s-au numărat tablouri, obiecte decorative şi accesorii, create cu pasiune de membrii echipei Leviatan şi de artiştii Anca Duşe, Contemporia şi Loretta Lorincz Băluţă.
Inspirat de pasiunea echipei Leviatan pentru artă şi pentru fapte bune, evenimentul a generat anul trecut, la prima ediţie, peste 13.000 lei pentru HOSPICE Casa Sperantei, iar anul acesta a adus fundaţiei HOSPICE peste 15.000 lei.
Cu alte cuvinte, sprijinul acordat fundaţiei, prin organizarea celei de-a doua ediţii a licitaţiei caritabile, a putut asigura costul consultaţiilor în policlinică pentru 53 de pacienţi, costul vizitelor la domiciliu ale echipei HOSPICE pentru 38 de pacienţi sau costul internărilor în unitatea cu paturi pentru 12 pacienţi, timp de o zi.
Un final de an plin de fapte bune
Leviatan Group a încheiat anul 2024 cu noi fapte bune, dăruind bucurie copiilor de la HOSPICE Casa Speranţei, care au aşteptat cu nerăbdare petrecerea de Crăciun. De la pregătirea cadourilor la decorarea sălii de petrecere, membrii echipei Leviatan au arătat că spiritul sărbătorilor de iarnă înseamnă, înainte de toate, generozitate şi empatie.
Echipa Leviatan Group priveşte cu entuziasm spre noi proiecte comune în anul care urmează, continuând să transforme generozitatea şi empatia în acţiuni concrete pentru comunitate.
Despre Leviatan Group
Leviatan Group, format din companiile Leviatan Design, Ubitech Constructii, eConfaire Immersive Design si Copraag Entrepreneur, oferă servicii complete în domeniul construcţiilor, cu cele mai noi tehnologii. Proiectele care poartă semnătura Leviatan Group beneficiază de un nivel înalt de calitate, fiind realizate în sistem BIM, cu tehnologii şi softuri de înaltă performanţă, de către o echipă formată din peste 280 de profesionişti de top. Portofoliul Leviatan Group include o varietate de proiecte de tip Design & Build, cu grad ridicat de complexitate, din domenii precum Apărare, Medical, Educaţional şi Administrativ.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels