• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1830
  • Leu / USD4.2656
Info

DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică, susţinută de Orange ca partener principal, ajunge la Bucureşti cu a noua ediţie

DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică, susţinută de Orange ca partener principal, ajunge la Bucureşti cu a noua ediţie
2 nov 2018 601

DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est, organizată de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR şi susţinută de Orange România, în calitate de partener principal, a ajuns la cea de-a noua ediţie.

Evenimentul se desfăşoară pe 8-9 noiembrie în Bucureşti, la Crystal Palace Ballrooms, unde sunt aşteptaţi peste 1.500 de participanţi din toate colţurile lumii.

Pe parcursul celor două zile, peste 40 de specialişti din toată lumea vor susţine prezentări despre IoT Hacking, criptografie, inginerie socială, IoT Malware, Car Hacking şi Medical Hacking. De asemenea, nu vor lipsi prezentări despre securitatea infrastructurilor şi a aplicaţiilor dezvoltate custom, fraude online, securitatea reţelelor wireless, aplicaţii malware sau criptomonede.

În cele două zile de DefCamp sunt aşteptaţi peste 1.500 de participanţi, dornici să afle despre ultimele trenduri în ceea ce priveşte securitatea cibernetică.

În cadrul evenimentului, Ioan Constantin, Cyber Security Expert la Orange, va sustine o prezentare despre implementarea Machine Learning în soluţia de securitate oferită de Orange -  Business Internet Security, pentru a detecta ameninţările complexe de tip zero-day.  Algoritmii Machine Learning permit o analiză complexă, detaliată a incidentelor raportate de către echipamentele de securitate din platformă precum şi o corelare a acestora cu informaţii despre ameninţările cibernetice curente, preluate din surse publice.

Cea mai importantă competiţie din cadrul DefCamp, Capture The Flag (D-CTF), este susţinută de Orange şi Ip.Sx

D-CTF (Capture the Flag) este o competiţie în care participanţii, organizaţi în echipe, au la dispoziţie 24 de ore pentru a colecta cât mai multe steaguri (flags) prin rezolvarea unor exerciţii din domenii precum reverse engineering, forensics, programming sau criptografie. D-CTF este cea mai importantă competiţie de acest fel din Europa Centrală şi de Est şi este organizată în stilul atac/apărare -  fiecare echipă primeşte o maşină virtuală sau o reţea complet virtualizată pe care trebuie să o apere în faţa atacurilor celorlalte echipe. Cele mai bune 15 echipe,din totalul de 1000 de echipe internaţionale înscrise în etapa de preselecţie online, se întrec pentru premii în valoare de 3.000 de euro.

Masterclass-ul RESISTO

RESISTO este un proiect european din cadrul programului de cercetare Horizon 2020 in care un consorţiu format din 19 parteneri, inclusiv Orange România şi Bit Sentinel, colaborează pentru dezvoltarea unei soluţii de management al rezistenţei la incidente precum atacuri cibernetice, pentru companiile de telecomunicaţii, operatori de infrastructură critică.

Masterclass-ul pregătit în cadrul DefCamp va cuprinde o prezentare generală a proiectuluişi a beneficiilor acestuia pentru diferite companii din sectorul public si privat, precum şi o sesiune deschisă unde vor fi invitaţi reprezentanţi-cheie din companiile şi instituţiile statului ce gestionează infrastructura critică, pe diferite verticale din industrii.

Orange, partener principal al evenimentului

Mai mult decât un provider de infrastructură, Orange este un partener activ în promovarea evenimentului şi a conştientizării importanţei securităţii cibernetice pentru orice business, indiferent de domeniul de activitate.

Invitaţii  vor putea urmări pe ecranele instalate în zona Orange, detalii şi statistici despre atacurile cibernetice detectate de senzorii şi echipamentele Orange. Informaţiile disponibile sunt afişate prin ThreatMap, o componentă a soluţiei Business Internet Security, ce permite utilizatorilor să testeze nivelul de securitate al site-urilor web, folosind tehnologiile de audit de securitate automatizat ale startup-urilor Pentest-Tools şi Dekeneas, dar şi interogând RoHacked, cea mai mare bază de date din România despre atacuri asupra site-urilor web.

Tot în zona Orange, vizitatorii vor putea interacţiona cu startup-urile  de securitate cibernetică Dekeneas, Pentest-Tools şi Appsulate, ce fac parte din acceleratorul de startup-uri Orange Fab.

Freelancerii sau antreprenorii prezenţi la eveniment au ocazia de a participa la discuţii 1-2-1 cu experţi Orange, pentru a afla mai multe despre beneficiile aduse de  programul de accelerare Orange Fab pentru comunitatea startup-urilor de cyber.

Conectivitatea Wi-Fi pe toată durata evenimentului este oferită de Orange şi este securizată prin soluţia Business Internet Security.

Agenda conferinţei este disponibilă pe site-ul oficial al evenimentului.

Articol cu conţinut publicitar.

 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: 0,0021
Ieri: 4.7216
Azi: 4.2656
Diferență: 1,1189
Ieri: 4.2238
Azi: 5.1830
Diferență: 1,4663
Ieri: 5.1033
Azi: 4.3506
Diferență: 0,2997
Ieri: 4.3355