Info

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Continuăm negocierile la Bruxelles! Veşti bune pentru fermierii români”

Comunicat de presă

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Continuăm...

Autor: Publicitate

24.09.2024, 11:23 114

Într-o perioadă în care fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente şi intense, pentru ca Uniunea Europeană să fie mai rezilientă în contextul schimbărilor climatice, începând cu anul 2022, s-a demarat procesul de adaptare a sistemelor de protecţie civilă la astfel de situaţii. Astăzi, după lungi dezbateri, Consiliul a convenit să fie mobilizat Fondul de solidaritate al Uniunii Europene în vederea furnizării de asistenţă ţărilor europene care s-au confruntat cu fenomene extreme, precum seceta şi inundaţiile.

Din toamna anului trecut, România a fost afectată de valuri de căldură, secetă, de furtuni violente, de grindină puternică, dar şi de inundaţii, afectând în mod grav culturile fermierilor. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru culturile din toamna anului 2023, peste 16.000 de fermieri au solicitat constatarea şi evaluarea pagubelor la culturi. Au fost încheiate procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru o suprafaţă cumulată de peste 320.000 hectare, din care culturile de grâu reprezentau aproximativ 200.000 hectare. Suprafeţele au fost afectate până la calamitate totală, cu procente cuprinse între 50% şi 100%.

Sprijin de 21,6 milioane euro pentru fermierii români afectaţi de secetă

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, prezent la şedinţa Consiliului AgriFish de la Bruxelles, a subliniat în cadrul dezbaterilor nevoia susţinerii fermierilor români afectaţi de secetă şi, după lungi negocieri, a obţinut aprobarea unui sprijin de 21,6 milioane euro. De asemenea, negocierile continuă pentru a primi sprijin financiar din partea Uniunii Europene şi pentru fermierii ale căror culturi de primăvară au fost afectate.

Pentru culturile din primăvara anului 2024 – porumb şi floarea soarelui, plante perene, plantaţii pomicole, plantaţii viticole – au fost înregistrate peste 138.000 de solicitări ale fermierilor, prin care să se constate/evalueze pagubele şi pentru care să se întocmească procese-verbale. Suprafaţa totală afectată la nivel national este de peste 2,2 milioane hectare de teren agricol.

Toate aceste demersuri confirmă angajamentul ferm pe care ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi l-a luat în faţa fermierilor români afectaţi de dezastrele naturale cu care ne confruntăm din ce în ce mai des în ultima perioadă şi totodată vin ca o încurajare a acestora să continue să investească în agricultură, pentru că sprijinul Guvernului, precum şi al ministerului de resort, va fi necondiţionat.

„Comisia Europeană ne-a aprobat 21,6 milioane de euro, sprijin financiar pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă. Sunt chiar acum la Bruxelles, la Consiliul AgriFish şi continuăm negocierile pentru a primi sprijin financiar din partea Comisiei Europene şi pentru culturile de primăvară, aşa cum este normal. Aşa cum am promis, pentru prima dată, vom acorda despăgubiri fermierilor afectaţi de secetă în anul în care s-au produs calamităţile, pentru că fermierii noştri au nevoie de sprijin acum pentru a pregăti următorul an agricol! De asemenea, aceste masuri vin in completarea celor pe care le-am anuntat in sedinta de guvern de la sfarsitul lunii august, care doresc a fi adoptate intr-un act normativ”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene va fi mobilizat pentru o sumă totală de 1.028,54 milioane euro în credite de angajament şi de plată, inclusiv o sumă de 231,78 milioane euro sub formă de plăţi în avans.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025