Info

Funcţionarul bancar vs. infracţiunea de omisiune a sesizării

Opinia specialistului

 Mihai Mareş, avocat penalist, Mareş & Mareş

Mihai Mareş, avocat penalist, Mareş & Mareş

Cazul pe care doresc să îl pun în discuţie porneşte de la un exemplu real, al unui funcţionar bancar care îndeplinea şi rolul de persoană desemnată – în sensul Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public şi aş atrage atenţia asupra riscului răspunderii penale într-o astfel de situaţie.

De exemplu, într-o bancă  se primeşte o raportare de la un avertizor pe canalul intern, cu privire la presupuse fapte de dare de mită. Această raportare este înregistrată de departamentul  desemnat şi ajunge spre soluţionare la persoana X. Aceasta încearcă să soluţioneze  raportarea şi pe măsură ce face  cercetările constată că faptele sesizate se confirmă, respectiv că persoanele vizate – 2 angajaţi din cadrul băncii -  săvârşiseră darea de mită, restul faptelor sesizate rămânând la stadiul de tentativă.

X întocmeşte raportul şi îl adresează  conducerii băncii, prin care se prezintă clar situaţia, probele identificate, potenţiale riscuri şi propunerea sa de formulare a unei sesizări penale. Însă conducerea băncii  decide, din varii motive, să nu facă mai departe o sesizare penală.   

Într-o astfel de  situaţie, conducerea băncii e obligată să  sesizeze imediat  organele penale, altminteri ar comite infracţiunea de omisiune a sesizării (prevăzută de art. 267 din Codul Penal).

Mai exact, săvârşirea acestei infracţiuni constă în fapta funcţionarului public care, aflând despre o faptă penală în legătură cu compania din care face parte,  omite de îndată sesizarea procurorului sau a organelor de cercetare penală.

Reamintesc că noţiunea de funcţionar public include, în sensul legii penale, atât persoana care îşi îndeplineşte atribuţiile în cadrul unei persoane juridice care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora; cât şi persoana care exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Mai mult decât atât, referitor la angajaţii din sistemul bancar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis (prin Decizia nr. 18/2017) pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că „În sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal”. Aşadar, un membru CA al unei bănci  va putea răspunde penal în mod personal pentru nedepunerea unei sesizări la organele penale cu privire la faptele despre care a fost informat, fapta descrisă întrunind condiţiile infracţiunii de omisiune a sesizării.

Întrebarea care apare însă este: poate răspunde penal persoana desemnată X care s-a ocupat de raportare şi care a constatat în activitatea sa profesională săvârşirea faptei de dare de mită? Mai exact, X poate răspunde penal pentru infracţiunea de omisiune a sesizării?

Aşa  cum aminteam mai devreme, acest angajat al băncii îndeplineşte condiţia cerută de lege referitoare la subiectul activ calificat al infracţiunii, fiind funcţionar public în sensul legii penale.

Faptul că  X nu a depus în nume propriu o sesizare penală  despre săvârşirea unei posibile infracţiuni despre care a aflat în cadrul băncii de exemplu, reprezintă tocmai elementul infracţiunii.

Cu alte cuvinte, până în acest punct, pare că X va putea să răspundă penal, în mod personal, dacă alege să nu formuleze el sesizarea penală.

Desigur că este greu de imaginat cum ar putea porni urmărirea penală pentru această infracţiune de omisiune a sesizării, atât timp cât entitatea bancară a încercat, cel mai probabil, tocmai protejarea unor astfel de informaţii interne, dar şi a propriilor angajaţi; însă o sesizare din oficiu a organelor de urmărire penală, ori denunţul din partea unui terţ, nu sunt ipoteze de exclus.

Revenind la analiza riscului răspunderii penale a persoanei X, din punctul meu de vedere intervine cauza justificativă prevăzută de Codul Penal, respectiv îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă. Această cauză justificativă înlătură răspunderea penală, pentru că  fapta este săvârşită în executarea unui „ordin de serviciu”.

Având în vedere că respectarea unui astfel de ordin ţine, în esenţă, de disciplina muncii,  are caracter licit şi, în consecinţă, nu poate atrage răspunderea juridică. Însă o discuţie mai complexă apare atunci când vorbim despre executarea unui ordin de serviciu nelegal sau neoportun (greşit, netemeinic) care, fireşte, atrage şi prejudicierea angajatorului. Însă, în prezenta speţă banca nu suferă un prejudiciu ca urmare a nedepunerii sesizării penale,  cel puţin nu unul direct şi iminent.

Concluzionând, consider că atât timp cât există un răspuns, preferabil scris, prin care conducerea băncii infirmă depunerea sesizării penale, – persoana X nu atrage răspunderea penală. 

Însă  este bine de ştiut, pentru persoanele desemnate cu primirea şi soluţionarea raportărilor interne din sfera whistleblowing, că există posibilitatea de a construi o apărare eficientă - în ipoteza nefericită în care ar ajunge suspecţi într-o cauză penală precum cea analizată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24