Info

Inteligenţa Artificială automatizează inspecţia conductelor petroliere

Articol cu conţinut publicitar

Inteligenţa Artificială automatizează inspecţia conductelor petroliere

Autor: Publicitate

31.03.2021, 10:00 321

Mii de kilometri de conducte petroliere străbat România în lung şi lat, existând permanent riscul apariţiei unor dezastre naturale. Această reţea vastă trebuie monitorizată şi inspectată permanent pentru identificarea oricăror scurgeri cauzate de uzură sau accidente. Un start-up tehnologic românesc a găsit soluţia potrivită pentru inspecţia video a celor peste 5.000 km de conducte de petrol existente pe teritoriul ţării. SecurifAI a dezvoltat, împreună cu Microsoft România, un produs care preia imagini cu ajutorul dronelor şi le analizează automat  în cloud, prin intermediul algoritmilor de Inteligenţă Artificială. Rezultatul: inspecţia video a conductelor petroliere este simplificată substanţial, iar incidentele de orice fel (avarii, coroziuni, scurgeri, deversări) sunt identificate automat. Soluţia alertează în timp util echipele de intervenţie, ceea ce reduce poluarea mediului precum şi pagubele înregistrate de companii.

Conform Rapoartelor Comisiei Europene (Energy statistical datasheets for the EU countries - Datasets (europa.eu) în România există peste 5.000 km de conducte petroliere operate în cadrul Sistemului Naţional de Transport, dar şi de multiple companii private. Această reţea asigură colectarea petrolului extras şi dirijarea acestuia către unităţile de stocare şi prelucrare. Totodată, un raport prezentat în cadrul PetroleumClub, de o echipă a Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, arată că, în România, o suprafaţă de cca. 50.000 ha de sol este afectată, în diferite grade de contaminare, cu produse şi amestecuri petroliere. Defectele de pe conductele petroliere (uzură, coroziune, accidente, vandalism) pot fi sursa unor incidente de mediu cu un potenţial impact devastator atât pentru ecosistem cât pentru companiile din domeniu.

SecurifAI inovează inspecţia conductelor petroliere

Din cauza lungimii, dar şi a terenului greu accesibil, reţeaua de transport produse petroliere este dificil şi costisitor de monitorizat cu sisteme clasice de video-supraveghere. Volumul de muncă este mare, defecţiunile sunt identificate tardiv, iar poluarea mediului şi pagubele asociate devin semnificative, însă aceste posibile dezastre pot fi prevenite, prin implementarea unor soluţii tehnologice inovatoare.

Astfel, ţinând seama de acest context, SecurifAI şi Microsoft au dezvoltat un concept inovativ prin care inspecţia video a conductelor de petrol este făcută cu ajutorul sistemelor de Inteligenţă Artificială. Mai exact, soluţia SecurifAI integrează servicii Azure Cloud şi algoritmi de Inteligenţă Artificială pentru analiza în timp real a imaginilor preluate cu ajutorul dronelor sau de la sistemele de video supraveghere şi detectează automat orice defecte ale conductelor sau rezervoarelor şi scurgerile de petrol. Soluţia trimite alerte către factorii responsabili, iar echipele din teren intervin în timp util pentru remedierea problemelor. Poluarea mediului şi pagubele sunt limitate, iar companiile pot notifica autorităţile, în termenii prevăzuţi de legistaţie, pentru a evita amenzile.

Accesând link-ul următor, veţi putea urmări o prezentare a acestei soluţii tehnologice susţinută de Andrei Gogan, CEO SecurifAI: SecurifAI & Microsoft

Cum funcţionează soluţia SecurifAI

Conceptul dezvoltat de SecurifAI şi Microsoft România urmăreşte două obiective majore: simplificarea inspecţiei video a conductelor şi automatizarea trimiterii de alerte. Pentru acesta, soluţia preia imagini de la drone şi sisteme de video-supraveghere şi le transmite în Microsoft Azure. În cloud, sistemele de Inteligenţă Artificială analizează şi compară imaginile video cadru cu cadru, pixel cu pixel pentru identificarea oricăror anomalii. De asemenea, sistemul exploatează utilizarea dronelor care permit preluarea de imagini din zone greu accesibile sau unde nu pot fi montate camere video.

Pe baza informaţiilor consolidate şi corelate cu date provenite de la alte surse (senzori IoT/Internet of Things)  la apariţia unui incident, sistemul emite automat alerte către centrele de monitorizare şi control. Alertele pot fi trimise pe canale multiple, în funcţie de cerinţele beneficiarului: e-mail, sms, push notification pe telefon mobil. Deoarece toate datele sunt procesate în cloud, soluţia SecurifAI nu implică instalarea de echipamente fizice în infrastructura IT a beneficiarilor. Astfel, poate fi livrată ca subscripţie, cu investiţie iniţială zero. Totodată, pentru serviciile Azure, Microsoft garantează o disponibilitate contractuală de 99.95%.

Soluţia pentru inspecţia video a conductelor de petrol cu ajutorul sistemelor de Inteligenţă Artificială dezvoltată de SecurifAI poate avea un impact major asupra reducerii poluării cu produse petroliere. Procesarea datelor în Azure cloud şi utilizarea algoritmilor de Inteligenţă Artificială cresc semnificativ viteza de lucru şi elimină verificările manuale, consumatoare de timp. Dezastrele naturale sunt evitate sau limitate, iar printr-o monitorizare constantă riscurile sunt diminuate. Soluţia contribuie la reducerea costurilor, atât prin utilizarea dronelor ca sursă de captare a imaginilor video, cât şi prin eliminarea necesităţii inspecţiei fizice. Totodată, soluţia ajută operatorii din domeniul petrolier să evite incidentele care afectează imaginea publică precum şi sancţiunile din partea autorităţilor.

Înfiinţată în 2016, SecurifAI a dezvoltat un sistem de analiză a înregistrărilor video în timp real, pe care îl integrează în mai multe produse, de la identificarea bagajelor pierdute, la detectarea persoanelor care nu poartă echipament de protecţie. Aceste produse sunt deja funcţionale la beneficiari din mai multe ţări. Compania are o echipă de cercetare-dezvoltare foarte experimentată, alcătuită din specialişti în Inteligenţă Artificială şi Computer Vision şi deţine mai multe patente asociate metodelor şi algoritmilor de analiză a imaginilor şi detecţie automată a anomaliilor.

 
AFACERI DE LA ZERO