Iată o întrebare care, în România, declanşează, de ani de zile, o dezbatere aprigă, dar care, din păcate, nu reuşeşte să conducă la soluţii concrete: Îşi pot construi tinerii un viitor solid în România?
De aceea, astăzi am să vorbesc despre soluţii, şi nu unele ideale, care într-un scenariu ipotetic ar putea funcţiona, ci unele care deja există şi care merită să fie valorificate sau, după caz, replicate la scară mai largă:
1. Inteligenţa nativă a tinerilor şi ambiţia cadrelor didactice – două elemente pe care, din fericire, în România le întâlnim frecvent. Datorită acestora am reuşit să depăşim cu bine perioadele cu adevărat dificile şi nu doar recent, în contextul unei adoptări accelerare a învăţământului online, ca urmare a pandemiei, ci de-a lungul istoriei noastre ca ţară. Sunt şcolile cu dascăli dedicaţi, sunt programele dedicate educaţiei iniţiate conform nevoilor şi împreună cu mediul de afaceri, sunt programele care oferă experienţe educaţionale adaptate tinerilor şi nevoilor de mâine. Mai suntem oare dispuşi să le căutăm, să le preţuim şi să le acordăm importanţa pe care o merită?
2. Spiritul muncitor – mă refer la cel care ne pune mintea la treabă. Este cel care dă vârfurile industriei IT peste tot în lume sau olimpicii în diferite ştiinţe. Îl văd încă în viaţă, însă pe cale de dispariţie. Fie că suntem părinţi, dascăli sau mentori, avem datoria de a hrăni acest spirit, într-un mod adecvat vremurilor moderne şi preocupărilor actuale ale tinerilor noştri. Iar dacă nu avem poate nivelul digitalizării pe care ni-l dorim şi sistemul de învăţământ reclădit, avem creativitatea discursului şi a abordării, avem propunerile unor instituţii educaţionale care reuşesc să se menţină aliniate cu standardele de predare occidentale. Cineva spunea că orice problemă conţine în sine însăşi soluţia. De acord, însă cum procedăm în cazul situaţiilor mai complexe, aşa cum este, de exemplu, rezultatele la Bacalaureat? Oare nu este mai uşor să dăm vina pe sistem?
3. Deschiderea către sistemele de învăţământ moderne – aproape instinctiv, noi, ca români, avem tendinţa de a ne considera defavorizaţi şi privim deseori cu admiraţie spre sistemele de învăţământ occidentale, evoluate, pe care le considerăm a fi mai eficiente. Sesizez un soi de rivalitate în discursul care se poartă pe această temă – noi, cei blocaţi într-un sistem învechit, versus ei. O astfel de perspectivă îngreunează evoluţia pe anumite paliere, pentru că da, locuim în România, însă facem parte din fenomenul acesta al globalizării, care sună atât de abstract, dar care, în mod concret, vine cu avantaje legate de schimburile de experienţă care pot să aibă loc şi care aduc un plus de valoare pentru profesori şi pentru elevi deopotrivă. Cine ne opreşte să ne implicăm şcolile în programe Erasmus+, parteneriate internaţionale sau să apelăm la diferite programe de formare?!
4. Discursul cu sens – să recunoaştem, stilul de predare într-o sală de curs este ca tonul care face muzica. Tinerii noştri sunt mişcaţi de sens, ei caută să înţeleagă beneficiul concret al cunoaşterii unei materii. Un stil de predare în care rolul elevului sau studentului este redus la a asculta şi a lua notiţe, fără perspectiva vreunei interacţiuni cu profesorul respectiv, nu poate fi considerat pe deplin funcţional. Să aducem un strop din harul nostru de pedagogi în sălile de curs. Să ne aducem aminte ce ne-a determinat să ne alegem rolul de dascăli atunci când, asemenea tinerilor din faţa noastră, eram la început de drum, şi astfel să descoperim, uimiţi, poate, că dascălii sunt liderii cei mai valoroşi ai unei naţii, pentru că de leadership-ul lor este inspirat şi propulsat viitorul nostru, ca naţiune.
de Prof.univ.dr.habil. Costel NEGRICEA, Rector, Universitatea Româno-Americană
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
