Info

(P) 3 Decenii de excelenţă în consultanţă

(P) 3 Decenii de excelenţă în consultanţă

Autor: Publicitate

27.11.2020, 10:00 459

Darian DRS SA, o companie românească independenta de consultanţă financiară şi imobiliară împlineşte în aceste zile 30 de ani de existenţa. A fost fondată la 27 Noiembrie 1990 de Adrian Crivii şi Danilo Bertazzo ca o companie româno-elevetiana cu denumirea Darian Rom Suisse SRL.

Pe parcursul acestor 3 decenii compania a trecut multe obstacole inevitabile, reuşind să clădească un edificiu respectat de clienţi şi parteneri prin competenţă, profesionalism, dar în special prin motivaţia de a soluţiona problemele din ce în ce mai complexe ale companiilor în economia imprevizibilă din această perioada.

Dacă ar trebui să identific ideea care stă la baza construcţiei acestui edificiu mă gândesc la două aspecte, definitorii cred pentru noi, care au constituit esenţa culturii noastre organizaţionale.

În primul rând au fost oamenii: tineri, entuziaşti, inteligenţi, motivaţi, dispuşi să facă eforturi pentru a-şi ridica nivelul de competenţă profesională şi a câştiga experienţă. (Aici pot spune cu mândrie că Darian a fost o mare şcoală pentru profesiunea de evaluare în România). S-au dezvoltat generaţii una după alta, crescând şi sustinandu-se reciproc, având vârste apropiate. Au folosit atmosfera de prietenie, învăţare, dezvoltare prin cursuri, seminarii, pregătire continuă sau master, reuşind în acest fel să-şi consolideze cariere de succes.

Al doilea aspect, cred la fel de important, a fost îmbrăţişarea încă de la începuturi a tehnologiei celei mai noi din domeniul IT pentru a se informa şi găsi instrumente moderne de creştere în permanentă a productivităţii la un nivel de calitate din ce în ce mai înalt.

Aceste lecţii importante au fost urmate în deplin respect faţă de standardele profesionale şi etice care au fost promovate de Darian în toată istoria sa şi care au condus spre cel mai important obiectiv al unei companii : ÎNCREDEREA CLIENŢILOR.

Cred că împletirea profesionalisamului tinerilor consultanţi cu tehnologia înalta a constituit cheia succesului şi tot asta consider că va fi şi modalitatea de a înfrunta perspectiva ce se anunţă a  avea multe provocări.

Consider că împreună cu prietenul şi partenerul meu COO Adrian Popa-Bochis şi ceilalţi parteneri am construit de-a lungul anilor un brand puternic de consultanţă integrată ce satisface cu succes cerinţele clienţilor noştri, companii importante cu capital român sau străin.

Dacă ar trebui să desconspir ce cred eu că este succesul într-o companie de servicii profesionale aş rezuma tot 2 direcţii:

În interior, în cadrul echipei, trebuie creată, susţinută o atmosfera de competiţie în limita fairplay-ului, ca fiecare să dovedească ce calităţi are de oferit şi în acelaşi timp să se creeze o sinergie astfel încât rezultatul muncii să fie cel aşteptat, adică satisfacţia clientului prin soluţia oferită de echipa. Cred că pentru a fi competitivă pe piaţa serviciilor profesionale, echipa trebuie să dea ceea ce are mai bun şi asta poate să apară doar prin simbioză între competiţie şi sinergie.

În exterior echipa trebuie să fie promptă, cu o comunicare asertivă, să înţeleagă exact problema clientului şi în respect cu ceilalţi competitori de pe piaţă, să dea clientului cea mai bună soluţie încercând să construiască astfel cu acesta un parteneriat pe termen lung câştigându-i astfel încrederea.

Plecând de la aceste premize în ultimii ani am dezvoltat prin parteneri servicii  în domeniul consultanţei fiscale : Darian DRS TAX cu sprijinul Oanei Rada, partener coordonator al ariei de consultanţă fiscală, sau a consultanţei în project management : Darian DRS Project Management cu partenerul Horia Abrudan.

Echipa de consultanţă în evaluare şi restructurare s-a dezvoltat în decursul acestor ani având că parteneri pe Adrian Motrea, Ciprian Codău, Andreea Suciachi, Eugen Dumitrescu, Ilie Baciu care au reuşit an de an să aducă prin efortul lor creator, soluţii viabile clienţilor care au condus la ridicarea prestigiului companiei noastre.

Pe parcursul întregii perioade echipa Darian a fost construită din tineri absolvenţi în cvasitotalitate aflaţi  la primul loc de muncă, fără experienţă, dar cu o dorinţa mare de a-şi crea o carieră de succes în primul rând, a se dezvolta pe plan profesional, uman, social.

Darian este o companie antreprenorială prin excelenţă, dar una din provocările importante care a trebuit să le depăşim în ultima decadă odată cu trecerea la clienţi mai sofisticaţi, la mari corporaţii, a fost preluarea unor elemente din organizarea acestora pentru a face mai uşoară comunicarea şi compatibilizarea cu cerinţelor acestora.

Privind retrospectiv, în Darian a existat, cel puţin în ultimii 15 ani de când compania a ajuns să aibă o anumită dimensiune, o emulaţie creatoare care a făcut ca o parte din colegi după ce au ajuns la o anumită vârstă, experienţă, să plece încercând să-şi dezvolte propriile companii sau la companii multinanationale concurente, un fenomen cred normal al acestor timpuri, plecând de la premiza de a schimbă primul şi unicul loc de muncă.

Darian a trecut cu succes şi peste aceste şocuri, s-a bizuit pe aceeaşi strategie de a promova tinerii, reuşind  să păstreze în toată această perioada o medie de vârstă de aproximativ 30 de ani ca şi vârsta de azi a companiei, dar în special să ridice calitatea şi să diversifice serviciile oferite.

Darian a fost o firma deschisă, a inspirat multe alte companii din piaţa evaluării dar niciodată nu a fost depăşită pentru că a avut curajul şi creativitatea, spiritul inovator de a găsi noi soluţii la provocări, am deschis noi drumuri nebatatorite, am reuşit să comunicăm cu succes STRATEGIA care a fost îmbrăţişată de parteneri şi ceilalţi membrii ai echipei.

Darian a parcurs în aceşti 30 de ani, cu succes, o perioada dificilă de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă funcţională înfruntând toate provocările inerente. În viitorul imediat apropiat vom face tranziţia spre „ economia cunoaşterii” şi BIG DATA, la digitalizare, la Internet of Things, lucru pe platforme online în timp real. Lumea din jurul nostru se schimbă cu rapiditate dar noi suntem pregătiţi şi avem deja proiectele cu care să facem faţă noilor provocări.

Am convingerea că ceea ce am cultivat în permanentă în Darian: curajul şi inovaţia, concurenţa loială, spiritul creator fără şabloane, vor fi factori ce vor face competitivă ECHIPA DARIAN, iar telefonul nostru va suna la acelaşi număr pentru încă 3 decenii de acum înainte.

Povestea e simplă, drumul a fost spectaculos,  plin de evenimente şi peripeţii, dar în continuă schimbare, evoluţie pozitivă ceea ce a constituit farmecul unei călătorii de succes. 

Dr. Adrian Crivii, CEO DARIAN

MAA, REV, FRICS, HWV

darian@darian.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO