• Leu / EUR4.9479
  • Leu / GBP5.5370
  • Leu / USD5.1794
Info

(P) AREI: Desfiinţarea în instanţă a PUZ-urilor coordonatoare de sector şi a PUG-ului din Bucureşti va bloca toate marile investiţii publice şi private din Capitală

(P) AREI: Desfiinţarea în instanţă a PUZ-urilor coordonatoare de sector şi a PUG-ului din Bucureşti va bloca toate marile investiţii publice şi private din Capitală

Autor: Publicitate

30.06.2022, 12:30 191

Bucureşti, 30 iunie 2022 – Piaţa imobiliară din Capitală se află într-un blocaj fără precedent, cu consecinţe majore de ordin economic, social şi de mediu. De asemenea, nicio investiţie publică ce se baza pe PUG (i.e lucrări de  modernizare a unităţilor şcolare şi a spitalelor, lucrări de infrastructură, de modernizare a reţelei de termoficare, pasaje etc.) nu se va mai putea realiza în Bucureşti, avertizează Asociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI).

„Odată ce intervine acest blocaj, investitorii vor migra spre localităţile limitrofe din judeţul Ilfov, cu care Bucureştiul deja concurează pe segmentul locuinţelor pentru oamenii cu venituri medii şi mici. Acest lucru va spori şi mai mult traficul înspre şi dinspre capitală – deplasarea spre locul de muncă şi a copiilor spre unităţile de învăţământ din Bucureşti, va creşte necesarul investiţiilor în infrastructura de transport, ridicând totodată şi nivelul de poluare din oraş. Şi toate acestea în contextul în care nici investiţiile publice şi nici proiectele de infrastructură nu vor putea avansa, fiind, la rândul lor, victimele aceluiaşi PUG anulat”, subliniază Antoanela Comşa,preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România (AREI).

Ea continuă: „Primii afectaţi de o astfel de decizie vor fi beneficiarii finali - cumpărătorii de locuinţe, chiriaşii de birouri şi clienţii din sectorul de retail. Blocarea completă a investiţiilor imobiliare din Bucureşti vine în contextul în care Capitala înregistrează un deficit important de locuinţe, în contrapondere cu o cerere susţinută, iar ritmul construcţiilor a încetinit deja pe fondul provocărilor economice actuale. Contextul urbanistic actual, lipsa PUZ-urilor de sector urmată acum de o decizie de anulare a PUG va limita şi mai mult oferta de spaţii noi de locuit. Oamenii vor suporta astfel creşterea preţurilor la locuinţe şi chirii într-un moment economic extrem de dificil, iar calitatea vieţii va avea de suferit, pentru că pe piaţă rămâne un fond locativ vechi, cu clădiri cu o amprentă de carbon mare”.

În acelaşi timp, administraţiile locale din Bucureşti vor fi private de venituri importante generate în mod direct de dezvoltările imobiliare, atât cele rezidenţiale, cât şi cele în clădirile de birouri şi din segmentul de retail, atât de necesare în dezvoltarea economică a Muncipiului Bucureşti. Primăriile de sector încasează 0,5% din valoarea investiţiei pentru care se eliberează autorizaţie de construire.

De asemenea, se pierde şi taxa încasată de Inspectoratul de Stat în Construcţii de 0,6% din investiţia aferentă fiecărei dezvoltări imobiliare.

„Aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru angajarea mai multor inspectori în construcţii, având în vedere că avem şi aici un deficit important, fapt care afectează o activitate esenţială pentru calitatea proiectelor şi siguranţa beneficiarilor finali, respectiv realizarea de inspecţii pe şantierele din Bucureşti şi din ţară”, continuă preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România (AREI). „Nu trebuie să uităm nici de veniturile adiacente generate în mod obişnuit de o piaţă imobiliară funcţională, precum impozitele pe proprietate aferente clădirilor/terenurilor care intră tot în bugetul primăriilor de sector, sau alte impozite care ajung în bugetul naţional, precum taxele de muncă sau contribuţiile către ANAF. Consecinţele vor fi resimţite şi la nivelul industriilor adiacente, producătorii şi furnizorii din lanţul de aprovizionare (amenajare interioară, mobilier, electrocasnice, etc)”.

Proiectele imobiliare noi prevăd crearea de spaţii verzi sau construirea de grădiniţe, precum şi elemente menite să îmbunătăţească infrastructura oraşului - componente care per ansamblu generează valoare adăugată şi îmbunătăţesc standardul şi calitatea vieţii în Bucureşti.

AREI consideră că desfiinţarea în instanţă a PUZ-urilor coordonatoare de sector şi a Planului Urbanistic General din Capitală, în contextul în care se prefigurează o criză majoră la nivel global, poate afecta iremediabil industria imobiliară şi dezvoltarea economică şi socială a oraşului. Asociaţia îşi exprimă speranţa că autorităţile locale vor demara măsuri urgente de deblocare a situaţiei urbanistice la nivelul Bucureştiului, astfel încât atât cei care locuiesc sau muncesc în Bucureşti să nu mai plătească preţul pentru lipsa de strategie urbanistică.

Despre AREI

Asociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI) este singura asociaţie românească din domeniul imobiliar, care reuneşte cei mai importanţi investitori imobiliari, acoperind întregul spectru al industriei: clădiri rezidenţiale, clădiri de birouri, spaţii comerciale.

Misiunea AREI este de a reprezenta, promova şi proteja interesele investitorilor imobiliari din România, cu un accent special pe consolidarea cooperării dintre autorităţile relevante şi investitori, pentru o operaţiune eficientă de afaceri şi beneficii reciproce.

Prin acţiunile şi implicarea constantă în toate demersurile de politici publice cu impact asupra industriei de real estate, dar şi asupra economiei în ansamblu, AREI a reuşit să devină o voce relevantă a mediului de afaceri din România, un partener de discuţie şi de colaborare, având o contribuţie substanţială în procesul de consultare publică. AREI îşi propune să funcţioneze ca un organism dinamic, în continuă creştere şi reinventându-se la cerinţele pieţei şi ale membrilor săi. AREI sprijină parteneriatele relevante între membrii şi partenerii asociaţiei, înţelegând importanţa creării unui standard ridicat de activitate, care să fie respectat de toţi membrii organizaţiei.

Contact

Pentru detalii despre acest comunicat vă rugăm să o contactaţi pe Voichiţa Lefter pe e-mail contact@arei.rosau pe mobil la 0721 551 494.

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9479
Diferență: 0,085
Ieri: 4.9437
Azi: 5.1794
Diferență: 0,8077
Ieri: 5.1379
Azi: 5.5370
Diferență: -0,2576
Ieri: 5.5513
Azi: 5.2155
Diferență: 0,3869
Ieri: 5.1954