Info

(P) Când este necesară îndepărtarea glandei tiroide?

(P) Când este necesară îndepărtarea glandei tiroide?

Autor: Publicitate

07.02.2023, 12:29 280

Glanda tiroidă, ca toate glandele endocrine, secretă hormoni pe care îi elimină direct în sânge, cei mai importanţi fiind tirotoxina (T4) şi triiodotironina (T3), cu rol esenţial în metabolism, reglând procesul de creştere şi contribuind la dezvoltarea sistemului nervos.

Orice dereglare care apare la nivelul acestei glande duce la o secreţie anormală de hormoni şi astfel la declanşarea unei boli. Diagnosticul afecţiunilor tiroidei trebuie pus de un medic endocrinolog cu experienţă, care, la nevoie, va colabora îndeaproape cu un chirurg supraspecializat în chirurgie endocrină, în vederea adoptării celei mai bune variante terapeutice pentru fiecare caz în parte.

De cele mai multe ori, problemele care afectează tiroida pot fi ţinute sub control prin tratament medicamentos, dar sunt şi situaţii mai grave, când este necesară îndepărtarea acestei glande (parţial sau total), printr-o intervenţie chirurgicală numită tiroidectomie. Aceasta este cea mai frecventă intervenţie de chirurgie endocrină şi se poate efectua atât clasic, deschis, cât şi minim invaziv.

Tiroidectomia este necesară pentru tratarea mai multor afecţiuni ale tiroidei, precum: hipertiroidismul (atunci când terapia medicamentoasă sau iodoterapia sunt contraindicate), guşa tiroidiană, nodulii tiroidieni, boala Basedow-Graves şi cancerul tiroidian. În funcţie de afecţiune, intervenţia poate presupune extirparea glandei tiroide în totalitate (tiroidectomie totală) sau doar a unei jumătăţi (hemitiroidectomie), dar poate implica şi excizia uneia sau mai multor glande paratiroide (paratiroidectomie).

Existenţa unor raporturi anatomice foarte strânse între glanda tiroidă şi organele din vecinătate (traheea, esofagul, nervii şi marile vase de sânge de la nivelul gâtului) face ca tiroidectomia să fie o intervenţie chirurgicală extrem de delicată. De aceea, operaţia trebuie să fie realizată de chirurgi cu o vastă experienţă în chirurgia endocrină, pentru a reduce la maximum posibilele riscuri şi complicaţii.

Tiroidectomia se realizează sub anestezie generală, iar după intervenţie pacientul va trebui să urmeze toată viaţa un tratament de substituţie hormonală, pentru a suplini lipsa hormonilor tiroidieni. Prin urmare, consultul medical periodic la medicul endocrinolog va deveni obligatoriu.

La Spitalul Clinic SANADOR, tiroidectomia, precum şi alte tipuri de intervenţii care vizează chirurgia endocrină cervicală, sunt realizate de medici empatici şi foarte bine pregătiţi, cu experienţă bogată şi stagii de perfecţionare în străinătate. Aceştia vor recomanda cele mai sigure şi eficiente intervenţii şi, ori de câte ori este posibil, astfel de operaţii se vor realiza minim invaziv, cu numeroase avantaje pentru pacient: perioadă mai scurtă de spitalizare, mai puţine complicaţii postoperatorii, recuperare rapidă.

De asemenea, pacienţii cu diferite afecţiuni ale tiroidei se pot adresa pentru consultaţii de endocrinologie şi investigaţii medicale specifice (ecografie tiroidiană, dozări hormonale, markeri tumorali etc.) la oricare dintre clinicile SANADOR.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO