Info

(P) Deschidem Vinul Românesc pentru că şi vinul şi românii merită asta

(P) Deschidem Vinul Românesc pentru că şi vinul şi...

Autor: Publicitate

27.07.2020, 16:25 226

Orice vin bun are în spate o poveste. Spusă bine, povestea îţi poartă simţurile pe meleaguri nebănuite, îţi educă gusturile şi invită la dialog. Despre vinul autohton ştim din file de poveste, însă i-am descoperit, oare, adevărata sa valoare, potenţialul din fiecare sticlă şi rolul său pentru pământul din care se trage? Am învăţat să apreciem specificul fiecărei regiuni? Ştim că vinul e cu atât mai valoros cu cât viţa de vie e mai bătrână, însă înţelegem efortul cu care producătorii locali îngrijesc, an de an, via?

Uitându-ne la consumul de vin din România anul trecut, de aproximativ 4 mlh*, raportat la consumul global, de 244 mlh, am spune că nu. Am fi tentaţi să credem că, în continuare, vinul rămâne pour les connaisseurs şi, eminamente, accesibil consumatorilor în industria HoReCa.

Cu aceste premize în faţă, Carrefour România pornea, în 2018, propria filă de poveste, cu şi despre comunităţi locale, producători şi dezvoltare sustenabilă, având ca personaj principal vinul românesc şi ca deznodământ, schimbarea de percepţie şi crearea de valoarea adăugată, aşezarea vinului nostru, autohton, pe cât mai multe mese şi în cât mai multe pahare. Pe scurt, Deschidem Vinul Românesc, un program ambiţios, pe termen lung, de susţinere a producătorilor locali de vinuri care îşi propune să pună vinul românesc pe harta internaţională a vinurilor şi să-l transforme într-un brand de ţară. Prin această  iniţiativă amplă, Carrefour oferă producătorilor acces la raft, încurajează consumul de produse româneşti de calitate la preţuri de retail şi contribuie la schimbarea percepţiei unor antreprenori din industria vinurilor, poate reticenţi la început în a se parteneria cu un retailer.

Valoarea programului este dublată de efectul său de multiplicare asupra întregii categorii de vinuri. Activările dedicate în magazine au atras după sine atât o creştere a apetitului consumatorilor pentru vinuri în general, nu doar pentru cele listate în program, cât şi a vânzărilor. Vizibilitatea pe rafturile Carrefour a producătorilor din Deschidem Vinul Românesc, precum şi în cadrul evenimentelor şi târgurilor de profil la care retailerul participă, a venit cu beneficii adiacente pentru producători, care au fost remarcaţi de alţi retaileri şi au câştigat noi pieţe.

Pas cu pas, a început construcţia durabilă, retailerul concentrându-se pe susţinerea afacerilor locale de care depind comunităţi întregi şi pe contribuţia activă la creşterea lor. Căci industria vinicolă, asemenea celei agricole, are un impact socio-economic relevant în multe comunităţi, de altfel dependente de producătorii din regiunile respective.

Perspective

Dacă în 2019 programul debuta cu 14 crame din 7 regiuni ale ţării, un an mai târziu, Deschidem Vinul Românesc cuprinde 26 de crame atent alese de către o echipă alcătuită din experţi Carrefour, wine buyers şi somelieri cu experinţă în industrie, împreună cu Marinela Ardelean, consultantul în materie de vinuri al Carrefour, critic de vin, autor şi jurat în competiţii internaţionale de vin şi băuturi spirtoase precum Mundus Vini sau Meininger's International Spirits Awards.
De la vinul din regiunea ta, până la etichete în exclusivitate pe rafturile Carrefour şi premium, fiecare perspectivă are în centru criteriul calităţii. Oricare ar fi eticheta pentru care optează, consumatorul se bucură de o selecţie curatoriată de către experţii Carrefour pentru cei care apreciază vinurile, indiferent cât de familiare le sunt acestea.

Vin din Regiunea Ta

O selecţie de etichete de la 26 de crame mici şi mijlocii, din regiunea ta, se regăsesc în magazinele Carrefour din fiecare dintre cele 7 regiunii viticole ale României. Cramele au fost selecţionate pentru atenţia pe care o arată procesului de producţie şi pentru valoarea pe care afacerea lor o aduce în cadrul comunităţii.

Etichete Premium

Vinurile care poartă aceste etichete se bucură de o popularitate locală aparte, ele sunt validate de experţii Carrefour şi căutate de cunoscători. Odată ajuns într-unul din hipermarketurile Carrefour din Băneasa, Corbeanca şi Târgu Mureş, care beneficiază de zone de WineSquare, e greu să le ratezi. Ele sunt uşor de recunoscut după felul în care sunt aşezate pe raft şi păstrate, întocmai ca într-o cramă. Şi, pentru ca experienţa să fie completă, vinurile ce poartă etichete Premium se bucură de vânzare asistată de către un sommelier, 3-4 zile pe săptămână, între 4 şi 6 ore pe zi.

Etichete Exclusive

11 la număr, acestea au fost create de 4 crame româneşti reputate special pentru clienţii Carrefour: Aurelia Vişinescu, Domeniul Bogdan (vinuri BIO), Via Viticola Sarica Niculiţel şi Crama Davino. 4 dintre acestea, „Caii de la Letea Geneza” – Chardonnay şi Rose, create de Via Viticola Sarica Niculiţel şi „Etika” – Chardonnay şi Fetească Neagră, create de Aurelia Vişinescu, au fost premiate cu aur în această vară, de către juriul International Wine Contest Bucharest VINARIUM 2020. Pentru viitor, Carrefour se uită către noi etichete de la crame listate în program, precum Davino, dar şi de la crame noi.

Povestea merge mai departe

Ca orice carte bună ce este retipărită şi, cu fiecare ediţie nouă ce vede lumina tiparelor, i se aduc îmbunătăţiri, şi programul Deschidem Vinul Românesc vine cu noutăţi de la un an la altul.

În 2020, 36 dintre cele mai iubite vinuri la nivel regional în 2019, au devenit disponibile naţional în toată reţeaua de hipermarketuri Carrefour, în aplicaţia BRINGO, precum şi în unele supermarketuri. Din selecţie fac parte etichete de la toţi producătorii, indiferent de regiune, ceea ce vine cu beneficii atât pentru producători, care se pot bucura astfel de o expunere mai mare, cât şi pentru consumatori, care pot accesa mai uşor vinuri din alte regiuni ale ţării. De curând, retailerul a adăugat crame noi în sortimentaţia regională.

Însă, în fiecare poveste, eroii trec şi prin momente grele, care le pun la încercare puterea de a merge înainte. Contextul pandemic a fost o piatră de hotar pentru producători, care n-au mai putut să-şi vândă produsele către partenerii din Horeca. I-a provocat să-şi diversifice canalele de vânzare şi i-a făcut să privească mai atent către retail şi către e-commerce.
Carrefour le-a rămas aproape pe aceste canale şi le-a oferit desfacerea de care aveau nevoie pentru a încheia acest capitol, cu bine.

Împreună, Carrefour şi cramele locale, continuă să deschidă vinul românesc, pentru vremuri noi, mai bune.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO