Info

(P) Investitorul imobiliar Michael Topolinski: România oferă unele dintre cele mai bune randamente ajustate la risc din Uniunea Europeană

De la stânga la dreapta: Tyler, Michael, Ashton şi Michael Topolinski IV

De la stânga la dreapta: Tyler, Michael, Ashton şi Michael Topolinski IV

Autor: Publicitate

22.02.2023, 08:00 1050

Cu investiţii de peste 85 milioane euro planificate pentru 2023, investitorul canadian Michael Topolinski, fondatorul afacerii de familie InteRo Group, consideră că potenţialul economic şi de business pe termen lung contrabalansează riscurile actuale din România. Admiţând că este posibilă o recesiune moderată în Uniunea Europeană, el are încredere că preţurile energiei se vor stabiliza curând la nivelul precedent războiului, ratele inflaţiei vor coborî treptat, iar piaţa imobiliară din România nu va fi afectată de o criză majoră.

Performanţa recentă a vânzărilor InteRo confirmă faptul că cererea, deşi diminuată de ratele mari ale dobânzii, a fost mai puţin afectată pe segmentele de piaţă cu preţuri accesibile, respectiv de lux.

„2022 a fost un an bun pentru proiectele noastre rezidenţiale, în ciuda contextului economic dificil. Proiectul New Confort City din Popeşti-Leordeni este vândut aproape în totalitate, din 280 de apartamente rămânând doar 8. Acelaşi lucru este valabil şi în NorthLight Residence, proiectul premium din Stefăneştii de Jos, unde mai avem 9 apartamente dintr-un total de 110”, spune Michael Topolinski, fondatorul InteRo. „Acest lucru arată că piaţa este încă puternică pentru active de calitate la preţuri corecte. În plus, observăm un număr tot mai mare de cumpărători care caută oportunităţi bune de investiţii, deoarece piaţa imobiliară din România oferă în prezent unele dintre cele mai bune randamente ajustate la risc din Uniunea Europeană”.

„Preţurile sunt printre cele mai scăzute din Europa, ceea ce implică o oportunitate promiţătoare de creştere în viitor. În medie, preţurile bunurilor imobiliare în România variază în jurul a de 8,5 – 10 ori salariul anual - o valoare extrem de scăzută şi excepţional de accesibilă, mai ales comparativ cu pieţe mai dezvoltate, unde putem vedea preţuri de peste 20 de ori venitul anual. Aceste statistici subliniază că, deşi veniturile românilor sunt mai mici decât în alte ţări, ei au putere de cumpărare foarte bună, cel puţin la nivel local”, explică Tyler Topolinski.

Întrucât rezidenţialul rămâne nucleul afacerilor familiei Topolinski, planurile de dezvoltare avansează, punând mare accent pe designul inovator, utilizarea tehnologiei progresiste şi standardele de sustenabilitate.

„Pajurei 3 Residence – primul nostru proiect de lux care oferă 160 de apartamente proiectate de K-BOX - va include elemente de design inovatoare, care nu au mai fost oferite până acum şi care nu se găsesc în acest moment pe piaţa din România. Avem PUZ-ul şi Certificatul de Urbanism necesare pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire şi ne aşteptăm să începem lucrările de construcţie până la vară. Separat, lucrăm la PUZ-ul proiectului nostru SunLight Residence din Tunari, care va oferi 180 de apartamente la preţuri accesibile, proiectate de Arcadia, într-o locaţie frumoasă, departe de agitaţia oraşului. Estimăm să începem construcţia în al treilea trimestru. Am primit, de asemenea, autorizaţiile de construire pentru proiectul nostru de referinţă SkyLight Residence, în valoare de 500 de milioane de euro, care va transforma pentru totdeauna zona Obor şi viaţa rezidenţilor săi”, spune Ashton Topolinski.

Ea adaugă că familia negociază şi achiziţia a două noi terenuri pentru dezvoltarea a altor 1.700 de unităţi locative.

Separat, InteRo continuă parteneriatul cu Skanska Property România pentru dezvoltarea campusului IT de ultimă generaţie în valoare de 250 de milioane de euro din Bucureştii Noi.

„Avem o colaborare foarte bună cu Skanska pentru acest proiect uriaş de 5,2 hectare care va muta polul IT din Bucureşti în zona Jiului. În prezent lucrăm la PUZ, urmărind să obţinem un design integrat al celor 7 clădiri de birouri, din care 93.000 mp vor fi dezvoltaţi de Skanska şi 104.000 mp de către noi”, continuă Michael Topolinski IV.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale lui Michael Topolinski combină imobiliarele cu tehnologia Web3. În calitate de co-fondator, alături de partenerii săi - un veteran din Silicon Valley, care a contribuit la dezvoltarea unei platforme fintech care gestionează active în valoare de peste 8 miliarde de dolari, şi un fost Vice Preşedinte în cadrul Goldman Sachs din New York, a lansat MetaWealth, o platformă de investiţii Web3 cu sedii în Toronto, Dublin şi Bucureşti, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a deţine fracţiuni din active imobiliare.

MetaWealth este o platformă de investiţii revoluţionară, bazată pe tehnologia blockchain, care constituie prima linie a mişcării de descentralizare financiară”, spune Michael Topolinski. „Poate fi accesată de orice investitor, Gen Z şi Millennials sau Gen X şi Baby Boomers deopotrivă. Cu o investiţie minimă de 100 de dolari, oamenii pot cumpăra o parte dintr-o proprietate imobiliară, care este administrată integral şi generează venituri pasive cu riscuri foarte mici, mai ales că apartamentele sunt 100% în proprietatea emitentului de token-uri şi nu sunt grevate de datorii. MetaWealth este susţinut de active imobiliare reale care sunt organizate astfel încât să genereze cele mai bune randamente ajustate la risc, prin venituri pasive din chirii şi aprecierea activelor. Estimăm randamente medii anuale de 10-12%, inclusiv un venit pasiv de aproximativ 6% după comisioanele de administrare şi alte costuri, ceea ce face din aceste investiţii o protecţie excelentă împotriva inflaţiei şi ratelor dobânzii, precum şi un risc mai mic decât opţiunile de investiţii tradiţionale sau bursiere”.

El adaugă: „Căutăm active imobiliare complet dezvoltate, de calitate, care sunt închiriate şi administrate profesional. Primul activ de pe platformă este acum un portofoliu de apartamente închiriate integral, în valoare de 2 milioane de dolari, iar al doilea activ pentru care suntem în negocieri avansate va duce valoarea totală la peste 5 milioane de dolari. Ţinta noastră este să obţinem o creştere exponenţială a valorii activelor disponibile pentru investiţii pe platforma MetaWealth la aproximativ 60 de milioane de dolari, până la sfârşitul anului”.

Înfiinţat de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael şi cei trei copii ai săi – Michael, Tyler şi Ashton), InteRo Property Development este prezent în România de peste 15 ani. Portofoliul său de active este evaluat la 130 milioane euro, din care 123 milioane euro capitaluri proprii şi doar 7 milioane euro datorii.

Lista de parteneri cu care lucrează InteRo Group include startup-ul românesc proptech Bright Spaces, brandurile premium Skanska, Lidl, Balbec, Libra Bank, precum şi investitori privaţi şi fonduri globale de investiţii din America de Nord, Asia şi Europa Centrală şi de Est.

Tranzacţiile de referinţă includ cea mai mare tranzacţie cu terenuri din 2012, respectiv achiziţia de 21 de milioane de euro care a vizat un teren de 78.000 mp în zona Progresului, unde se află astăzi Vulcan Value Center, precum şi cea mai mare tranzacţie din 2019, când au vândut jumătate din fosta platformă Textila Dacia către Skanska Property România pentru 23 de milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO