Info

(P) Israel Aerospace Industries va furniza României UAV-uri tactice, inclusiv producţia locală

(P) Israel Aerospace Industries va furniza României UAV-uri tactice, inclusiv producţia locală

Autor: Publicitate

20.04.2021, 08:00 10620

Întrebare: Ministerul Apărării din România a anunţat că anul acesta va fi finalizată procedura necesară pentru dotarea armatei române cu UAS (Unmanned Aerial System). S-a înregistrat IAI pentru această procedură?

Da, IAI este onorat să facă parte din procesul de selecţie profesională desfăşurat de Ministerul Apărării din România în implementarea programului de înzestrare cu UAS. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Ministerul Apărării din România şi ne angajăm să stabilim o viziune pe termen lung, să împărtăşim cunoştinţele internaţionale de top ale IAI în timp ce învăţăm şi ne adaptăm la cerinţele şi viziunea României în domeniu.

Î. Cu ce model UAS exact participaţi la procedura de selecţie?

IAI oferă Ministerul Apărării din România cel mai nou şi mai performant membru al familiei Heron UAV, Tactical Heron sau T-heron. T-heron cuprinde cunoştinţele bogate şi experienţa vastă în condiţii de luptă pe care IAI le-a acumulat în peste 40 de ani de dezvoltare a familiei Heron. Vorbim despre peste 1.700.000 de ore de zbor în luptă şi despre peste 50 de clienţi operaţionali din întreaga lume, care folosesc UAV-urile Heron într-o gamă largă de misiuni şi în condiţii de mediu diverse şi provocatoare. Cu un design versatil şi potrivit pentru o varietate de sarcini utile, Tactical Heron promovează cele mai avansate tehnologii.

Î: Ce ar recomanda achiziţia sa de către armata română?

T-Heron aduce un set de noi avantaje cheie în arena sistemelor tactice UAV. Se bazează pe o platformă avansată cu capabilităţi mai mari şi o flexibilitate mai mare pentru a efectua diferite tipuri de misiuni cu mai multe modele de sarcini utile utilizate simultan. Dispune de unul dintre cele mai înalte niveluri de siguranţă şi fiabilitate a zborului şi este rezistent la condiţii meteorologice extreme. Motorul său Rotax, care este avansat, certificat şi validat îl duce la o altitudine maximă de 24.000 feet, o viteză de 120 de noduri şi suportă sarcini utile de până la 180 kg. T-Heron respectă standardele globale, inclusiv cerinţele STANAG 4671. Beneficiază, de asemenea, de o abordare avansată a întreţinerii, asigurând cicluri de cost logistic semnificativ mai mici. T-Heron oferă o viziune pe termen lung pentru integrarea în continuare a noilor capabilităţi şi a noilor tehnologii în foaia sa de parcurs, în comparaţie cu alte sisteme de pe piaţă care sunt aproape de sfârşitul vieţii lor.

Î: Ce ne puteţi spune despre expertiza IAI atunci când vine vorba de UAV?

IAI este un pionier global al UAV, cu peste 50 de ani de experienţă şi capabilităţi complete în toate dimensiunile UAV, de la cel mai mic la cel mai mare, cu o greutate maximă la decolare de 5,7 tone. Principalul nostru avantaj vine din faptul că suntem specializaţi în aviaţie şi avem o experienţă cuprinzătoare cu privire la modul de proiectare şi construire a celor mai performante şi fiabile aeronave, inclusiv sisteme UAV. IAI este structurată pe 4 divizii, una fiind dedicată exclusiv UAS, în timp ce altele oferă sarcini utile, sisteme de comunicaţii şi alte elemente care permit IAI să fie un ghişeu unic pentru toate componentele sistemului. În plus, sistemele IAI sunt interoperabile, partajând caracteristici comune în completarea capacităţii sistemelor terestre de a recepţiona informaţii complete şi de a le împărtăşi utilizatorilor finali. Merită subliniat faptul că toate UAV-urile IAI dispun de decolare, aterizare şi control de la distanţă complet automatizate, eliminând necesitatea suportului sistemelor de la sol.

Î: Veţi construi parteneriate cu companii locale pentru a derula un astfel de contract?

Da, România are o tradiţie îndelungată a industriei de apărare şi suntem ferm dedicaţi să construim parteneriate pe termen lung pe piaţa locală, legate nu doar de programul UAV-uri, ci şi de alte proiecte pe care le imaginăm pentru piaţa locală. Ca parte a acestor parteneriate, IAI va oferi transfer de knowhow, inclusiv asistenţă şi producţie locală, precum şi componente de dezvoltare.

Î: Care este importanţa pe care IAI o acordă pieţei româneşti? Ce planuri aveţi pentru piaţa locală?

România este poziţionată ca o piaţă cheie în strategia de dezvoltare pe termen lung a IAI în Europa. După cum am menţionat deja, industria de apărare a României are o tradiţie îndelungată şi specialişti bine pregătiţi, ceea ce ne oferă posibilitatea de a construi aici parteneriate cheie pentru diverse produse, nu doar legate de UAV-uri. Ca abordare generală, dezvoltăm sisteme arhitecturale deschise şi flexibile care oferă capacitatea de a integra fiecare sarcină utilă, sistem de comunicaţii, sisteme de control la sol şi multe altele. Astfel de componente pot fi dezvoltate de industria locală pentru a fi integrate în sistemele oferite. Scopul nostru este ca prin soluţiile şi expertiza noastră să îmbunătăţim consolidarea capabilităţilor armatei române, declanşând în acelaşi timp beneficii importante pentru industria locală de apărare, contribuind în acelaşi timp, în calitate de companie deţinută de statul Israel, la consolidarea parteneriatul bilateral economic şi strategic dintre România şi Israel.

 
AFACERI DE LA ZERO