Info

(P) Istorie în arme şi covoare

Autor: Publicitate

23.05.2022, 12:44 102

O colecţie de peste 200 de săbii şi covoare, care au trecut proba timpului şi reflectă pagini importante din istoria României sau a lumii, este scoasă la licitaţie în ultimul eveniment din luna mai al Casei Artmark – Licitaţia de Săbii şi Covoare. Piesele istorice, de calitate muzeală, ilustrează peste 500 de ani de istorie de pe 4 continente – săbii care au trecut testul războaielor, din perioada tulbure a Japoniei feudale – epoca Statelor Combatante, până la cel de-al doilea Război Mondial. Selecţia cu adevărat cosmopolită reprezintă o sursă de inspiraţie pentru designeri de interior sau pentru pasionaţii de istorie, care sunt în căutarea unor piese inedite cu care să decoreze spaţiile contemporane, dar şi un canal sigur pentru colecţionarii de piese cu valoare istorică.

O apariţie rară şi în premieră pe piaţa românească de artă, dar şi cea mai valoroasă piesă a licitaţiei o reprezintă o katană, realizată de un fierar celebru, numit Kanenori, care semnează sabia de luptă. Piesa de colecţie, într-o stare impecabilă, veche de 430 de ani, poartă un nume – Mumei – şi este însoţită de certificatul de originalitate NBTHK, eliberat de Societatea pentru Conservarea Săbiilor din Japonia. Katana are preţul de pornire de 4.000 de euro. Această sabie a urmărit ascensiunea la putere a Shogunului Tokugawa Ieyasu şi instaurarea Shogunatului Tokugawa la începutul perioadei Edo.

Licitaţia din 26 mai reprezintă un arc peste timp şi civilizaţii - din Ţara Soarelui Răsare în Franţa imperială. Pentru preţul de pornire de doar 350 de euro este scoasă la licitaţie o sabie ceremonială de ambasador din perioada împăratului Franţei Napoleon al III-lea. Piesa de colecţie este realizată din oţel, alamă aurită şi sidef. Licitaţia reuneşte şi o selecţie de săbii româneşti, dintre cele mai rare – cea mai elegantă din perioada regalităţii româneşti – sabia de ofiţer de aviaţie cu cifrul Regelui Carol al II-lea, făurită în 1930 – are un preţ de pornire de 750 de euro.

Alături de săbii şi arme istorice este scoasă la licitaţie cea mai mare colecţie de covoare din istoria Casei Artmark, ţesute în Persia, India, Turkmenistan, multe dintre ele din mătase, dar şi covoare şi scoarţe ce provin din ateliere româneşti de sec. XVIII şi XIX. Covoarele din cadrul licitaţiei din 26 mai spun, în firele ţesute, povestea unor ţinuturi, sate sau chiar a unor familii de meşteri, care deseori le semnează. Colecţia de covoare persane, balcanice, olteneşti ori basarabene, cu preţuri de pornire între 75 şi 3.500 de euro, sunt realizate din mătase, lână naturală sau bumbac, în culori, tehnici şi teme specifice fiecărui centru de provenienţă.

Cele mai rare apariţii, atât în licitaţiile Artmark cât şi în piaţa de profil din România, sunt cele 8 covoare din mătase Qum, ţesute cu minuţie, având între 1 milion şi 1 milion şi jumătate de noduri pe metru pătrat. Piesele, de mari dimensiuni, provenind din Iranul secolelor XIX sau XX, sunt decorate cu motive florale ori zoroastriene şi pornesc în licitaţie de la preţuri între 1.500 şi 3.500 de euro.

De-a lungul istoriei sale îndelungate, arta şi meşteşugul covorului ţesut au absorbit şi integrat diferite tradiţii culturale. Astfel, în cadrul licitaţiei de joi, 26 mai, îşi fac apariţia şi covoare de nuntă sau care erau folosite drept uşă de cort din Turkmenistan – spre exemplu un Ersari, care are preţul de pornire de 350 de euro sau un Engsi, care are preţul de 100 de euro. Din registrul rarităţilor face parte şi singurul exemplar de covor de nuntă, de mari dimensiuni, realizat în sudul Irakului. Datând de la începutul secolului XX, covoarele de nuntă, cunoscute în Irak sub numele de Izar-as-Samawa, nu erau destinate comercializării, astfel că au rămas, vreme îndelungată, mai puţin cunoscute lumii europene şi în afara circuitului colecţionistic. Astăzi, un astfel de model, provenind dintr-o colecţie românească, ajunge în licitaţie pentru un preţ de pornire de doar 300 de euro.

Ultima licitaţie a lunii mai va avea loc joi, 26 mai, ora 19:00, online pe platforma Artmark Live. Până atunci, piesele de colecţie pot fi admirate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online pe artmark.ro.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO